Capitolul I
Ultimul bal la Sarpele roSu
foileton 16
- Ziceai ca la plecare s-a intalnit cu Dandu Patricianul? – insista Ica Gorun sa mai afle ceva in legatura cu Teoforu pe care il parasise ostentativ in plina desfasurare a balului, precipitarea ridicarii lor de la masa fiind pentru toti cei din jur mai mult decat explicit ostentativa.
-Nu s-a intalnit, a dat peste el, in drum spre usa. Exact ca la sosire, s-a produs o intreaga bulibaseala in toata locanta, s-a ridicat toata lumea in picioare, iar intinderi de maini, iar pupaturi, care cum se nimerea, in drum, la o masa apropiata, se repezea si il lua de gat si il pupa pofticios cu buzele unse de untul micilor si al fleicilor; l-au albit pana la usa, insa unde s-a poticnit rau, a fost la masa lui Dandu, pe care l-a impins spre Teoforu cineva de langa el, nu mai stiu cine era, mi se pare ca Oaie Seaca, asta se infipsese la masa bogasierului si il tocase la cap pana il nimicise, incat urmarindu-l cu coada ochiului, furandu-l, sa-l stiu sub control, sa nu ma trezesc cu nemernicul la noi, sa-i taie cheful lui Teoforu, incat zic, ma gandeam ca Dandu iese complect ratacit de la petrecerea asta si Teoforu a dat peste Dandu, fiindca nu mai putea sa aleaga mainile care i se intindeau, trei, patru si cinci odata varate pana si pe sub subtiorile bodiguarzilor care-si ridicasera bratele, parca s-ar fi predat ca sa-l ocroteasca de fapt pe om si asa s-a nimerit Excelenta sa cu palma deschisa exact in dreptul obrazului lui Dandu... Intai am crezut ca s-a repezit Dandu sa-i pupe mana, fiindca vreo doi nenorociti i-au pupat-o Frratello, life...
- Nu se poate! izbucni amuzat copios Ica Gorun.
- Ba se poate... si eu zic, sa vezi Frratello ca ii pupa mana si Dandu Patricianul! Insa mi-am dat seama ca e din cauza bulibaselii generale, dar de dat, a dat mana cu el, strangand la intamplare palma care i se intindea. Dandu zicea, spre ziua, ca el, de fapt s-a ridicat in picioare impins, intr-adevar, de Oaie Seaca, dar intentia lui era sa se apere, fiindca treceau altii cu miinile peste capul lui, ca sa ajunga la Elefterie. Atunci, spunea Dandu, s-a dezechilibrat si n-a avut incotro si mai mult s-a prins de palma lui Teoforu, decat a dat din voia lui mana cu el. ,,Un moment’’, zice si impins incetisor si de bodiguarzi si de Oaie Seaca, n-a mai avut ce face, a trebuit sa puna pe podea talpa intreaga a piciorului mai scurt si s-a trezit ca, daca nu intindea si cealalta mana ca si cand l-ar fi luat in brate pe Teoforu, s-ar fi rostogolit peste el. ,,Un moment! Ma scuzati!’’ zice, dar il si impinsesera in bratele lui Teoforu. Cine nu stia credea ca e o mare dovada de iubire, de supunere, de predare, de dracu stie mai ce. Si Teoforu, flacau cum il stim, l-a cuprins repede de umeri si l-a asezat bine pe picioarele lui.
- N-au apucat sa schimbe nici un cuvant? – intreba Ica Gorun trecand grabit peste comicul situatiei descrise de Jupan.
- Ba da. Aceiasi intrebare, ca sa vezi ca era cu scop. ,,N-ai fost, zice, la inmormantare? La general?’’ ,,Nu, zice luat prin surprindere Dandu.’’ Si iar ,,ma scuzati’’, zice Dandu, care inca il mai tinea in brate, in timp ce bodiguarzii ii sopteau la ureche: ,,Va rog, daca ne intelegeti, lasati-l, fiindca nu mai avem pe unde trece si s-a blocat toata iesirea, lasati-l din brate sa ne retragem spre iesire.’’ ,,De ce sa te scuz?’’, zice Teoforu crezand ca Dandu se referea la lipsa de la inmormantare, ,,nu le poti face pe toate bine pana la capat!’’
- Adica? intreba interesat brusc Ica Gorun.
- Adica, dracu stie... Ce trebuia sa faca pana la capat? Si bine? Inmormantarea era capatul? Al cui? Insa nu s-a putut continua, n-a mai fost loc, fiindca exact atunci i-a sarit de gat grasa de la Opera, soprana de coloratura; abia intrase pe usa cu Maidaneza dupa ea. Ica Gorun nu stia la cine se referea Jupanul, nu intelegea limbajul lumii lor, pitoresc, care si lui ii era strain ca si Liderului, amandoi baieti de carte, de cabinet, de biblioteca, de muzee, incapabili sa se apropie de baricadisti, altfel decat cu mari eforturi vizibile, tradate de stanjeneala si de stangacie; erau, cum zicea Coriolan Pomposu, direct handicapati in contact cu ,,Sarpele rosu’’, cu pestritaraia lui, cu limba lui, cu rigorile cutumelor lui, cu placerile, pana la urma, ale acelei lumi. Se uita la Jupan cu o mutenie provocatoare si acesta se vazu obligat sa continue cu voluptate...
- Grasa, domnule, marea grasa, cum ii zic astia, insista Jupanul, ridicand chiar tonul nedumerit, si Ica Gorun nu intelegea ca trimiterea lui era la arhicunoscuta solista a Operei – careia, intr-adevar, in culisele lumii artistice i se spunea, cu ironie rea, meritata din plin, ,,marea grasa’’ – dar si in semn de pretuire pentru glasul ei puternic, viu, colorat, capabil sa se ridice in slavi, cutremurand sala in roluri care o facusera memorabila, roluri de drama mai ales, de vigoare barbateasca, in care exploda de energie, acoperind orchestra de atatea ori cand aceasta se zbuciuma in fosa ca sa-i tina piept mai mult decat sa o acompanieze’’... si cineva spusese, odata, dupa o premiera, ca dirijorul si indeosebi violonistii si suflatorii cazusera lati la sfarsit. Temperamentala de dimineata pana seara, parasita de vreo doi - trei barbati, unul retragandu-se definitiv din viata chiar, ,,marea grasa’’ se rostogolea la fel de zgomotos si pe coridoarele Operei si la repetitii, si la cabina si la restaurant, unde cand comanda un biftec tartar, afla tot satul; se povestea ca la banchetul dat cu prilejul unei premiere s-a intalnit la intrare cu ultimul ei barbat, aflat si el invitat la o masa bogata cu prieteni, cunostinte, rude, in sfarsit, si cand a vazut-o, nu direct, ci proiectata in oglinda care se afla in fata lui cand el urca iute scara ce ducea in salonul de receptii unde erau puse mesele la sindrofii simandicoase, vrusese sa se intoarca din drum, sa coboare si sa ia liftul, surprins de prezenta ei aparuta din senin in rama acelei oglinzi, luminata stralucitor de ghirlande de becuri trandafirii, iar ea, in costumul de pe scena unde interpretase primul ei rol de comedie, rol de anvergura, iar costumul o facea sa semene cu o matriosca uriasa, sporit, poate, in dimensiuni, si de cristalul oglinzii si de orbitoarea feerie electrica, si el, saracul, nu mai apucase sa se uite unde pune piciorul si se trezise in gol, cazand de la inaltimea unei jumatati de etaj. Urmase o invalmaseala ca la nuntile unde se fura mireasa adevarat si toata lumea se repede deasupra ginerelui lesinat. Si, fireste, cand s-a trezit omul, deasupra lui, salvatoare, cu bratele dolofane intinse gata sa-l cuprinda, Matriosca! Se spunea ca, atunci cand s-a dezmeticit si a deschis ochii, a crezut ca s-a lovit la cap si a innebunit.
,,Marea grasa’’ e si marea slabiciune a Excelentei sale, de undeva din tinerete, in orice caz, nu e intalnire in care sa nu se repeada la gatul lui sa-l pupe, sa-l mangaie, si el la fel, bucuros, se lasa pupat, o ia de mijloc ca flacaii, cat se poate, ca de cuprins nu poate fi cuprinsa, iti dai seama; nu poti canta aria din Traviata daca n-ai snaga si uite ca nu se sfieste si canta si Traviata; am fost si eu la o premiera, acum, de curand; stiam ca vine si Excelenta sa, zic sa ma strecor mai aproape de dansul, sa-i amintesc ca n-am murit.
(continuarea, miercuri 8 martie)
*)Ilustratia ii apartine lui Octavian Andronic