Cand esti sotie de fotbalist, jocul cu balonul rotund devine parte din viata ta. Iar cand ai si un tata pentru care fotbalul nu mai are secrete, nu mai mira pe nimeni ca ajungi sa te implici efectiv in fenomen. Asa se explica faptul ca Lorena, sotia lui Eugen Trica si fiica lui Ilie Balaci, a ajuns presedinte de onoare la FC Caracal. Si pentru ca se considera o femeie puternica, ea vrea si o cariera in politica.

Ideea de a o numi presedinte de onoare i-a apartinut chiar ""Printului din Banie"", Ilie Balaci, care stia ca fiica lui cea mare si-a propus sa faca parte la un moment dat din conducerea unui club puternic. Si i-a facut surpriza, oferindu-i Lorenei ocazia de a se obisnui cu aceasta functie la o grupare mai mica, de divizie inferioara, pentru a se cali. ""La inceput am crezut ca e o gluma. E adevarat ca discutasem acasa de cateva ori despre planurile mele, insa nu m-am gandit ca tata chiar va tine cont de asta. Insa m-am bucurat cand am aflat"", ne-a spus proaspat-numita presedinte. La randul sau, vice-presedintele Ilie Balaci si-a motivat propunerea facuta Consiliului Director al FC Caracal prin faptul ca ""Lorena este o fire extrem de practica, cu multa initiativa si idei. A reusit in tot ce si-a propus, asa ca eu zic ca am facut o alegere buna"".
VISE. SAU NU? De ceva timp, un gand nu-i da pace Lorenei. Vrea sa intre in politica. ""Intr-o noapte mi-a venit ideea de a-mi deschide un salon de frumusete. A doua zi, am pus planul de bataie la punct. Am vrut sa vad daca sunt in stare sa conduc o afacere. Si mi-am dovedit ca pot. Acum, am o alta problema. Tot intr-o noapte mi-am dat seama ca vreau sa ma implic in viata politica, insa nu oricum. Deja am inceput sa studiez si sunt uimita de cat de tare ma captiveaza acest domeniu. Ma tenteaza sa ma inscriu in PNG, pentru ca mi-a placut programul partidului. Oricum, l-am avertizat pe Eugen. Eu l-am sprijinit in toata cariera lui, asa ca e timpul sa se intoarca roata"", a spus razand ""jumatatea"" fotbalistului de la TSKA Sofia.
FEMEI SI POLITICA. Lorena are din start asigurate voturile sotului si tatalui, care ne-au marturisit ca au incredere in tot ce face. ""Cand ii intra ceva in cap, greu o convingi sa dea inapoi. Oricum eu o sfatuiesc sa astepte alegerile, si sa intre in partidul castigator, pentru ca, asa cum o cunosc, nu se va alatura perdantilor"", si-a caracterizat Ilie Balaci fiica. ""Oricum, blonde sau nu, femeile au demonstrat ca pot reusi in politica. Uitati-va numai la tinerele Daciana Sarbu, Lavinia Sandru sau Elena Udrea, ca sa dau numai cateva exemple, ce mult s-au implicat in aceasta lume considerata ca apartinand mai mult sexului tare. Iar eu sunt obisnuita cu asta, pentru ca am acasa trei barbati: Eugen, si cei doi baieti, Hristu si Atanas"", a mai spus Lorena. Deocamdata, actiunile familiei Trica s-au mutat in Bulgaria, unde ex-stelistul are de onorat contractul cu campioana TSKA.

COPIII. Cu cei doi baieti, Hristu (7 ani) si Atanas (2 ani)