Pastile este o sarbatoare luminata, care trebuie petrecuta in pace si bucurie. Ce poate fi mai potrivit pentru aceasta ocazie decat o excursie in tinuturile bucovinene sau maramuresene, in satele romanesti unde se mai pastreaza inca obiceiurile stramosesti legate de acest eveniment crestinesc extrem de important.

MARAMURES. In satele maramuresene, turistii au ocazia sa descopere bogatia traditiilor de Pasti. Aici oamenii aduc lumina sfanta de la biserica in casele lor curate, unde ii asteapta masa plina cu bogatiile gospodariei. Gazdele ii vor intampina pe turisti in Vinerea Mare cu bucate de post, iar cei care doresc pot lua parte la slujba Prohodului. A doua zi, oaspetii vor pregati, alaturi de gazde, bucatele pentru masa de Pasti si vor incondeia oua dupa metodele traditionale. Seara, dupa participarea la Sfanta slujba a Invierii, toata familia va gusta din bunatatile pregatite in ajun. Ospatul de a doua zi e bogat in produse specifice de Sarbatori: sunca si carnati, miel umplut, oua rosii, cozonac, pasca, paine proapata din cuptorul de afara, vin si horinca. Ultima zi de vacanta e destinata petrecerii in aer liber: iesirea la iarba verde, pranz cu miel fript la gratar si participarea la ""stropit"" alaturi de gazde. Pachetul, propus de Meridian Travel Bucuresti, costa 350 de lei de persoana si cuprinde trei nopti de cazare la pensiuni si masa. Optional, turistii pot vizita si atelierele mesterilor populari sau pot face o plimbare cu caruta.
BUCOVINA. Petrecerea Pastilor in Bucovina, o zona la fel de bogata in frumoase obiceiuri romanesti, este o varianta pentru turistii care cauta pacea acestei minunate sarbatori. Proprietarii de pensiuni din reteaua ANTREC au pregatit programe interesante pentru oaspeti: vizite la manastiri, vopsitul oualor, pregatirea cozonacilor si a drobului de miel, mese imbelsugate, iesiri la iarba verde. La pensiunile de trei margarete tariful este de 50 de euro pe zi, cu pensiune completa si masa festiva.
IN DELTA. Sarbatorea Pastilor pote fi un bun prilej pentru o excursie in Delta Dunarii, unde puteti fi mai aproape de natura. Aici aveti ocazia sa inchiriati ambarcatiuni de agrement pentru plimbari in Delta si sa savurati delicioasele bucate preparate din peste. Un sejur de patru zile, cu trei nopti de cazare in Crisan, la hotel de trei stele, cu demipensiune costa 734 de lei noi de persoana. In pret este cuprins si transferul cu nava de pasageri, precum si o excursie de patru ore cu barca.