Conflictul dintre antrenorul Gheorghe Tadici si handbalista Carmen Amariei Lungu a ajuns la final. Este limpede pentru toata lumea ca intre artizan si sportiva ruptura nu va mai cunoaste intoarcere. Tadici nu isi reproseaza nimic din acuzele pe care Carmen i le-a adus - chipurile ca ar fi intrat in camera ei de la cantonamentul care a avut loc la Sighisoara, fara sa bata la usa si ca in general antrenorul ar fi avut o atitudine distanta fata de ea - ci mai degraba e convins ca fosta titulara a lotului si echipei reprezentative nu mai are nimic comun cu tara, cata vreme refuza sistematic sa revina la procesul de pregatire. Si aceasta tocmai acum, intr-un moment foarte dificil, al meciurilor de baraj cu reprezentativa Serbiei + Muntenegru, decisiv pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din decembrie din Suedia. Cum, se stie, Carmen Amariei a conditioant, printr-un fax trimis federatiei, revenirea ei la lot de plecarea antrenorului Tadici, ceea ce constituie o solicitare de neacceptat cata vreme de munca acestui tehnician este legata cea mai importanta realizare a handbalului feminin romanesc, revenirea in elita mondiala, dupa o indelungata pauza. Sigur, toata lumea crede ca handbalista de la Slagelse n-a facut altceva, prin raspunsul ei, decat de a gasi un pretext spre a ocoli lotul ei echipa nationala. Si nu din alt motiv decat din acela de a face jocul fostei sale antrenoare, Anja Andersen, acum coordonatoarea pregatirii handbalistelor care vor fi adversarele noastre la barajul pentru europene. Andersen n-ar nici un interes ca nationala Romaniei sa beneficieze de o titulatura de valoarea lui Carmen (in prezent, aceasta se afla intr-un varf de forma ce si-l mentine de mai multa vreme), cata vreme ea, Andersen, acceptand sa preia pregatirea jucatoarelor sarboaice, tinteste o victoie asupra sportivelor tarii noastre. Calculul e simplu, se vede de la o posta! E firesc, de aceea, ca antrenorul Tadici sa deplanga masura pe care a luat-o federatia, de a premia - dupa cucerirea medaliilor de argint la mondiale - si pe Carmen Amariei, cu suma de 3.100 de dolari. Motivatia antrenorului: handbalista n-a jucat nici macar un minut la mondiale. I s-a acordat, prin urmare, un premiu absolut nemeritat. Mai mult, in situatia in care ea manifesta chiar si indirect - o lipsa de interes fata de handbalul romanesc. Solutia pe care o propune antrenorul Tadici sportivei e una de bun simt; si anume, sa restituie acest premiu federatiei, pentru ca sunt bani nemeritati, nemunciti. In sprijinul pozitiei antrenorului Tadici se afla si Remus Draganescu, director tehnic al echipei nationale feminine care afirma: "Carmen Amariei Lungu ne-a demonstrat ca nu mai este interesata de prima reprezentativa. Asta dupa ce am asteptat mult timp sa isi clarifice pozitia...". Cum si-a clarificat-o intr-un tarziu s-a vazut. Cat priveste pregatirea lotului pentru barajul cu Serbia + Muntenegru, handbalistele noastre vor efectua, intre 3 - 9 martie, inca un stagiu de pregatire, prilej cu care este prevazut si un meci - test, fie cu Ungaria, fie cu Ucraina. Exista insa si un alt proiect; un turneu in Germania, la Riesa, intre 7 - 9 aprilie, la care ar urma sa participe si echipele Croatiei, Germania si Spaniei. Ultimul stagiu de pregatire a fost fixat pentru perioada 7 - 9 mai, la Sighisoara.