Sorescu '70. Cobilita ca un curcubeu peste lume

Zilele acestea, Marin Sorescu ar fi implinit, daca traia, 70 de ani. N-a trait. La 60 de ani "s-a dus sa moara putin". Incet, pe tacute, ascunzandu-se de lumea literara care, dezlantuita, il ataca orbeste pentru ca indraznise sa fie pentru putina vreme ministru al Culturii. imi amintesc ce nebunie a fost prin gazete, ce articole injurioase, ce urlete si mugete, vorba lui G. Calinescu, prin soproanele presei romanesti... De ce, ma intrebam atunci ingrozit, de ce atata ura nenorocita, ma intreb si azi? N-am un raspuns rational. Doar un raspuns care nu convinge ratiunea: Sorescu era pedepsit ca exista, ca avusese succes literar, ca era poetul si dramaturgul roman cel mai cunoscut in strainatate. In plus, s-a apucat sa voteze cu cine nu trebuie. Si mai grav: se vorbea tot mai insistent de faptul ca numele lui circula primejdios in preajma premiului Nobel; fusese tradus in suedeza, cativa poeti din Academia Suedeza il sustineau, in fine, Sorescu din Bulzestii Olteniei devenise un candidat serios, credibil... Trebuia, repet, sa fie oprita ascensiunea pandurului acesta care sarea peste etape, nu mai sta la locul lui, facea ce facea si in mare taina mai publica un volum de versuri in Irlanda sau se mai lasa jucat, cu o piesa sau doua, in Germania. Asa ceva, ma rog frumos, scriitorul roman nu accepta, intelectualul roman moldo-vlah nu iarta. Si nu l-au iertat. Sorescu era grav bolnav, isi numara zilele, si presa romana libera continua sa spuna despre el ca nu are valoare nici cat un director de camin cultural din fundul Dobrogei sau din Oltenia natala... Doi poeti romani (prin poeti inteleg si poetesele noastre) au trimis, indignati, o scrisoare la Academia Suedeza atragand atentia " plini, desigur, de mare respect si cu maxima vigilenta morala " ca numitrul Sorescu nu merita sa fie luat in seama, a tradat democratia s-a dat cu..., nu-i de partea buna a Europei... Despre aceasta (fie vorba intre noi) infama para mi-a vorbit, cu cateva zile inainte de a muri, chiar Marin Sorescu. Tocmai primise vestea de la un prieten suedez (scriitor) care citise delatiunea si nu intelegea nimic din dialectia lumii literare romanesti. Sorescu nu era uluit, era doar intristat si resemnat. A avut taria ca in ultimele sale zile de viata sa noteze sau sa dicteze (sotiei) gandurile si starile lui dinaintea mortii. O ultima provocare, o ultima incercare de revansa, in fine, o ultima batalie dinainte pierduta in plan existential. Recitesc aceste poeme, cuprinse ulterior in volumul Puntea: sunt inanalizabile, par scrise cu cerneala mortii, versul este ca firul de paianjen pe care se catara, pas-pas, cum zice chiar poetul, sufletul care se pregateste sa paraseasca trupul invins de suferinta...
Sorescu ar fi implinit, asadar, 70 de ani. L-au sarbatorit prietenii si admiratorii veniti de peste tot la Craiova. M-am dus si eu, in aceste zile, la Craiova sa prezint cele doua volume masive (vol.IV si V) din "Opere fundamentale" Sorescu. Ele cuprind publicistica poetului. Trei mii de pagini ce pot fi citite ca o superioara proza de idei si de ironie fina. Rasfoindu-le, am regasit un interviu publicat in Caiete Critice la inceputul anilor '90. Uitasem completamente de el. Cand si unde am stat de vorba cu Sorescu? Ce m-a indemnat sa-l provoc la o discutie incomoda despre politica si despre pamfletarii epocii? Nu mai stiu. Recistesc acest dialog si constat ca Marin Sorescu era in mare verva. Ce inseamna pentru tine, intreb eu cu oarecare perfidie, "spiritul cobilitar". Sorescu accepta provocarea: "oltenii sunt parca mai rurali si - prin aceasta - universali, iar intelectualii par a fi mereu prima generatie incaltati". E bine sau e rau?: "sunt aproape greci, din acest punct de vedere, si cel care scapa in lume e bun scapat". Scapat, asa ca Brancusi! Marine, zic eu, te simti culpabil, ai trait sub comunism, ti-ai scris opera cu gheara cenzurii in gat, ce compromisuri ai facut, cat de viteaz ai fost, ce zice Occidentul de noi? Sorescu prinde ideea insinuanta si nu mai are chef de gluma. Nu se simte culpabil, nu vrea sa ia in raspar suferinta, nu noi, romanii - zice el "ne-am predat lui Stalin... Ne-au predat altii care, iata, ne culpabilizeaza acum c-am suferit si am fost lasi... Adica n-am murit...
Voiam, in fapt, sa amintesc celor interesati ca Marin Sorescu continua sa fie un mare poet si un mare dramaturg si ca nici eseurile, articolele, dialogurile lui nu sunt mai prejos. Rezista. N-am nici o indoiala ca geneatiile tinere il vor descoperi, daca din neatentie l-au ignorat o vreme sub presiunea acelor pamfletari nefericiti care de multi ani nu fac altceva decat sa carteasca si sa-l toace marunt...

---

Despre autor: