Ziarul Evenimentul zilei de miercuri,
1 martie a.c., publica la rubrica de „Atitudini", un articol apartinand dlui Christian Mititelu, intitulat Serbia, la ora deciziilor. Din nefericire, nu cred ca articolul dlui Mititelu ar contine vreo atitudine oarecare: atitudine, intr-o problema fundamentala, pot avea numai specialistii. Or, dl Mititelu este departe de a fi un specialist in probleme balcanice. Numele domniei sale nu poate fi intalnit in nici o publicatie de specialitate si nici nu cunoaste vreo limba balcanica, fie ea sarba, croata, greaca sau albaneza; numele sau nu figureaza in nici o bibliografie de la sud de Dunare.
Cum, insa, „atitudinile" sale apar intr-un oficios prezidential de mare tiraj, ele trebuie, totusi, disecate. Pentru ca parerile exprimate de dl Mititelu ies, astfel, din contextul unor bagari de seama ale unui particular ignorant si intra in cel, mai pretentios, al unor atitudini care pretind a fi oficioase.
Dl Mititelu incepe ritos: „Serbia plateste inca pretul politicii lui Milosevici." Acestei afirmatii – cu pretentie de „idee" a intregului articol – i se poate raspunde simplu: deocamdata, calificarea politicii lui Slobodan Milosevici inca nu ne este cunoscuta, procesul de la Haga fiind in curs. Potrivit dreptului, orice persoana in cursul procesului este nevinovata, pana la pronuntarea sentintei definitive. Prin urmare, nu stim ce pret are (sau n-are) politica acestuia. Mai cu seama ca ea nu poate fi judecata separat de politica lui Tudjman si Izetbegovici, precum si de cea a marilor pu-teri, in destramarea Iugoslaviei. Or, Milosevici este, deocamdata, singurul judecat.
Mai departe, dupa o reteta cu vechi origini bolsevice,
dl Mititelu adauga: „Intre timp, Curtea Internationala de Justitie de la Haga a inceput audierile in procesul de genocid intentat Serbiei de Bosnia (in 1993 – n.m.)". Din nou, am fi tentati sa raspundem: si ce daca? Insa, aici, dl Mititelu comite prima greseala, care ni-l dezvaluie in ipostaza de definitiv ignorant al problemei balcanice. In 1993, Bosnia-Hertegovina nu era recunoscuta international si, prin urmare, nu putea intenta actiuni la CIJ de la Haga! Avea sa fie recunoscuta de-abia in 1995, dupa Dayton. Asadar, actiunea din 1993 trebuie reformulata, in spiritul Constitutiei actuale a tarii. Cum Dragan Ciavici, presedintele Republicii Srpska (entitate a Bosniei-Hertegovina), a contestat deja la Haga legalitatea actiunii din 1993, biata insinuare a dlui Mititelu cade si... nu se mai ridica.
Mai departe, dl Mititelu continua: „UE se teme ca un rezultat la limita in mult-amanatul referendum din Muntenegru privind independenta poate duce la razboi civil. Ii cere Serbiei sa accepte rezultatul." Sfanta ignoranta! In realitate, oficialitatile sarbe au anuntat de mult ca nu vor interveni in procesul electoral si nici nu vor contesta rezultatele acestuia. Cei care se tem de un rezultat strans, chiar negativ, sunt secesionistii mafiotului Milo Djukanovici, care au incercat pana in ultima clipa sa determine UE sa accepte un referendum la care ar spune „da" doar 40% din electoratul inregistrat! Spre cinstea ei, UE, prin vocea imputernicitului ei Miroslav Lajcak, a impus cota de 55% din electorii prezenti la vot, spre disperarea oamenilor lui Djukanovici.
Culmea dezinformarii este atinsa, in articolul dlui Mititelu, in momentul in care se ajunge la Kosovo. „Autonomia nu mai este de actualitate in cazul provinciei Kosovo. UE impinge Belgradul sa accepte rezultatul probabil al negocierilor privind statutul final al provinciei, adica independenta cu anumite garantii." Cate vorbe, atatea minciuni. UE nu poate impinge Belgradul la nimic, cata vreme statutul final al provinciei va fi stabilit de Consiliul de Securitate al ONU, nu de UE. Mai mult: Olli Rehn, comisarul pentru extindere al UE, a spus ca nu se pune problema unei primiri a Serbiei in UE, ca o compensatie pentru cedarea provinciei Kosovo si Metohia. Cat priveste parerile dlui Mititelu despre autonomie si independenta, este suficient sa citim luarile de pozitie ale tuturor oficialitatilor internationale implicate, pentru a vedea ca opinia e unanima: solutia nu poate fi decat un compromis, in conformitate cu dreptul international. Cum secesiunea nu este nici un compromis, nici conforma cu dreptul international, rezulta ca, in ciuda „atitudinilor" dlui Mititelu, independenta... nu e de actualitate.
Articolul se incheie, triumfator, cu o minciuna: „Liderul zgomotosului partid radical, dar si premierul Kostunita, spun ca decat sa accepte independenta, prefera sa declare provincia teritoriu ocupat." In realitate, Partidul Radical nu e, din pacate, doar zgomotos. Este principala forta a opozitiei, iar o „rezolvare" a situatiei asa cum o preconizeaza „atitudinile" dlui Mititelu nu ar face decat sa-l aduca la putere. Cu ce consecinte pentru pacea in Europa, nu e greu de intuit. Mai mult: premierul Kostunita, tocmai pentru ca nu doreste o asemenea evolutie, a refuzat sa declare provincia „teritoriu ocupat", refuz pe care il puteti gasi atat in arhiva electronica a guvernului sarb, cat si pe orice sit sarb de stiri.
Ce mai ramane din „atitudinile" dlui Christian Mititelu? Doar regretul nostru ca anumite probleme grave, care pot avea consecinte asupra Romaniei, sunt tratate superficial, de oameni care nu au habar de subiect. Si speranta ca, in afara de sarmanii sai cititori, nimeni nu a cazut in capcana „atitudinilor" distinsului confrate.