Pe 30 iulie 1944, Maresalul Antonescu, decide sa plece pentru 20 de zile la Olanesti - Valcea, la o cura balneara. Se stie ca la Bucuresti Complotul Generalilor, cel care-l va rasturna pe Maresal, era in toi.

In noaptea de 13 spre 14 iunie 1944, se facuse deja jonctiunea intre grupul generalilor, condus de Constantin Sanatescu, si Emil Bodnaras, reprezentant al PCR si al Moscovei. Regele primise de la Lucretiu Patrascanu, in numele comunistilor, incredintarea ca-si va pastra tronul. Seful Casei Militare a Palatului facea deja vizite pe front, contacta ofiteri superiori in numele Regelui.
Opozitia transmisese deja, la 22 iunie 1944, Planul V de rasturnare a Maresalului.
In aceste conditii, netam-nesam, Antonescu decide sa plece din Bucuresti si, evident, si de pe front, pentru 20 de zile. In Memoriile sale, publicate in 1981 de prof. Constantin Dragan, colonelul George Magherescu, sef al Biroului III Operatii de la Cabinetul Militar al Maresalului, dezvaluie ce si-a spus cand colonelul Davidescu l-a anuntat de intentia sefului sau:
""(a€¦) plecarea la Olanesti si intrarea Maresalului ca intr-un sac, in acea vagauna, era echivalenta cu o semiabdicare. Plecarea Maresalului din mijlocul Armatei, departarea lui de front, ruperea contractului cu Armata, cu ministerele, cu viata Bucurestilor, era o situatie ce merita sa dea de gindit"".
Drept argument, colonelul Magherescu invoca postura speciala a Maresalului: ""Izolindu-se acolo, reducea la ultima expresie contactul cu tara si cu guvernul. Maresalul nu era omul care sa stea mai mult de 48 de ore departe de freamatul activitatii de conducere. El nu era un Hitler sau un Stalin, care, dintr-un turn de fildes, sa conduca invizibil poporul sau (...) Tara, colaboratorii, cit si dusmanii, se obisnuisera cu prezenta lui cotidiana, pretutindeni. Era evident ca disparitia lui subita lasa un mare gol, in care putea sa se infiltreze orice actiune diversionista"".
ASUMARE. Omul care se impunea doar daca era prezent, sanctionand, alintand, mustrand, premiind, isi asuma benevol, din
2 august 1944, o viata de pensionar. Isi aminteste George Magherescu: ""Din ziua urmatoare incepe tratamentul. Oricine il poate vedea trecind dimineata la ora 8, urmat de valetul sau, care-i ducea hala-
tul, intovarasit de doctorul Zilisteanu, spre instalatia de bai, unde raminea o ora. Dupa aceea, tot pe acelasi drum, fara nici o masura de protectie, revenea la vila particulara, aflata la intrarea in localitate, unde-si fixase resedinta. Acolo lua si masa. Dupa-amia-
za, urmat de toata suita, facea o
plimbare la isvoare"".
Invitat de Hitler la Rastenburg, Maresalul paraseste cura balneara in dupa-amiaza zilei de 3 august 1944 si se intoarce la Olanesti, ca si cum ar fi mers sa dea un telefon, pe 5 august, dupa-amiaza, ""unde si-a reluat cura cu acelasi calm imperturbabil"". Il scoate din vagauna, cum ii spunea colonelul, doar ofensiva sovietica din primele ore ale zilei de 20 august 1944. Pleaca de la Olanesti pe front si revine la Bucuresti pe 22 august seara, mergand direct la Presedintia din Piata Victoriei.
Cum se explica aceasta nebunie de a pleca din Bucuresti si de pe front 20 de zile, lasand complotistilor nu numai spatiul de manevra, dar si sentimentul ca a obosit, ca a renuntat la batalie, creand in Armata si in Administratie starea de spirit propice trecerii intr-alta barca? Oricat ar parea de straniu, raspunsul dat de documente si memorii e acesta: Maresalul nu credea in existenta unui complot. Stia, fusese avertizat, avea informatii de la serviciile secrete, dar nu credea. La interogatoriul din 14 aprilie 1946, Eugen Cristescu, seful SSI, recunoaste ca Serviciul stia de pregatirea loviturii de stat: ""Am avut un buletin politic, o concentrare de informatii din mai multe surse. A avut Stanescu o serie de informatori, care ne-au dat chestiunea Sanatescu. Maresalul nu credea"".

NIMIC NU SE PIERDE