Avem o Elena, dar n-am avut niciodata un razboi al Troiei. Dimpotriva, ne destramam in jocuri de culise si tot felul de jocuri de gambe. In viata politica de azi, ca si in cea interbelica, la fel de departe si atunci si ca si acum de nevoile cetateanului, se lasa impresia (artistica) cum ca am avea din belsug „lupta politica". Pe viata si pe moarte, cum mai exagereaza unii sau altii, cel putin la televizor. Omul sta pe margine, intr-o sala neincalzita si cu matele chioraind de foame, si priveste acest spectacol nou si mereu desuet, in care partile unui mariaj din sila, dar cu contract prenuptial, isi scot ochii si rufele murdare in piata publica numita televizor (cealalta, de moda veche, a fost demolata. Acum fiecare are o piata publica in garsoniera lui de bloc). Si, ca in orice piesa proasta, exista nu doar papagali, ratati si bolnavi imaginari, ci si escroci sentimentali. In piesa noastra, care se joaca de mai bine de 15 ani, in acest rol s-a auto-distribuit PD. Rupt din pulpana FSN, de 15 ani, el trage cu ochiul la „fetele cu situatie", evident, fara ganduri serioase, de maritis. Departe de a fi si virgine, „fetele" sunt mostenitoarele unor zestre frumusele. Zestre istorica, ceea ce e mai greu de gasit azi, cand mecanicii auto isi trimit secretarele in Parlament, baietii de mingi conduc maybach-uri din Germania, iar ai nostri tineri fug in strainatate ca sa invete cum „la gat cravata nod a face". A fost mai intai, fecioara PNTCD. Parinti bazati, nepoti cu privatizari grase. O „partida buna" ar fi zis spectatorii din piata publica. Numai ca PD, baiat viril si cu o agenda plina de nume de fete care isi faceau veacul prin centru, nu se gandea la maritis. Si cand toata lumea se astepta ca PSDR-ul acelor vremuri, cu radacini adanci in cartierele muncitoresti ale orasului, sa incerce macar o tentativa, sa se „incurce" macar un an doi cu fata, cum e moda printre „VIP"-urile de azi, sa incerce sa o seduca, chit ca apoi o abandona in Gara de Nord cu un geamantan plin cu nimicuri si cu scutecele viitorului copil, ei bine, acest rol, de „Rica", l-a jucat flacaul ars de soarele marilor lumii, PD. Baiat de blocuri, dar cu ochii pe Modrogan, PD a ramas in istoria acestor locuri prin pupaturile fierbinti pe care le aplica pe obrajii palizi ai PNTCD. Vorba unui cantec: injura ziua ce pupa noaptea. A pupat-o atat de mult incat, atunci cand i-a sosit timpul, a aruncat-o pe fata batrana ajunsa nevolnica de pe podul Grand, direct pe sinele de tren, intr-o zi bogata in trafic feroviar. Anii au trecut, lumea a uitat drama fetei „sinucise", si in loc ca escrocul sentimental sa fie pus la zid si, eventual, in insectar, in loc ca parintii cu bani sa-si fereasca odraslele nubile de golanii pofticiosi si putrezi, el este ovationat de toata lumea si ravnit la scena deschisa! Acum ca s-a mai implinit, ca s-a mai luat cu lumea, cu afaceri, unele mai necurate decat gandurile noastre, a pus ochii pe alta fata urata, dar cu stare, cu vechi radacini istorice, dar cam ofticoasa si nevricoasa ca o muiere fara copii: PNL. Dupa cate stim, de fata asta au tras multi, dar de avut n-a avut-o nimeni, parinti au stat cu ochii pe ea si cu centura de castitate bine stransa pe solduri. Era si normal. La un moment dat a reprezentat „giuvaerul" tarii, am putea spune sfanta idee de liberalism, emblema unui partid de centru dreapta care lipsea panoplia Romaniei moderne. Te-ai fi asteptat ca PSD, baiatul cu gatul gros si lat in spate, mai mult bodyguard decat silitor, sarac, dar cu aere de amant cu matusi putred de bogate (zice lumea de pe margine), sa-i faca felul. Nimic in aceasta directie! In schimb, PD, baiat fara complexe si fara memorie, si-a asumat inca o data rolul scris pentru el.
A executat in fata feciorelnicei PNL tot felul de dansuri de imperechere, i-a cantat la ureche vechi melodii lautaresti si i-a recitat din lirica popoarelor. Lumea buna spune ca fecioara trebuia sa cedeze, daca acest lucru nu cumva se intamplase in lungile nopti de taina, departe de ochii avizi de cunoastere. Avea si motive: escrocul sentimental ii pusese totul pe masa: tata-socru a ajuns premier, mama-soacra, ministrul Culturii, fratii, ministri, verisorii, consilieri. Mai mult de atat nu se putea. Dupa ce a folosit-o, „Piratul" e tot mai hotarat s-o abandoneze si pe aceasta nefericita care se incapataneaza sa-i satisfaca poftele, dar stie ca si-ar ridica prea multa lume in cap. Asa ca in locul podului Grand si a sinelor de tren intens circulate, frumoasei fanate i se pregateste o moarte artistica. Iar pentru asta nu ai nevoie decat de un mic razboi. Asa a fost scoasa pe masa, doar ca sa danseze din buric si sa se insinueze ca un adevarat cal troian, „Elena din Soia". Prietena de casa cu nefericita fecioara, camarada cu verisorii ei limbuti, partenera de dansuri si de afaceri cu toata lumea, Elena facea parte din acest plan: sa lase publicului impresia ca junele escroc o fura pe Elena (de care e indragostit lulea, zice lumea) din cetatea mostenita de PNL si o duce in cetatea din Mihaileanu, fieful amicilor politici ai „Piratului". Toate rudele ametite cu cantece de sirena ar urma sa evadeze din clanul PNL pentru a se inrola in clanul PD. Parintii fondatori ai fecioarei ar trebui sa nu suporte acest afront si prin urmare Razboiul Soiei poate incepe! In urma acestui razboi, nu doar fecioria PNL ar urma sa piara, ci chiar si stramosii clanului. Numai ca planurile din targ nu se potrivesc cu cele din teatru. Noua nu ne plac razboaiele, ci „lupta politica". Nu-i iubim pe tradatori, ci ii divinizam. Stim ca intotdeauna e rau si de mai bine. Acesta este motivul pentru care niciodata mamaliga nu explodeaza. Acesta este motivul pentru care nu mai suntem „copiii patriei", ci copiii apatiei. Iubim prea mult teatrul!