La ultimul targ de carte, o situatie, in felul ei comica, mi-a aratat cata noima incape chiar si in intamplarile care nu par a avea nici una. Spun ca situatia era comica ""in felul ei"", deoarece, daca ar fi fost in felul meu, mi s-ar fi parut cu siguranta idioata. In nici un caz hazoasa. Le-am intrebat pe doua domnisoare de la un stand cu carti universitare daca aveau idee unde se gasea toaleta de pe acel etaj si dansele, cu o expresie incrancenata, de persoane care aveau niste motive mari sa urasca viata, cartile, lumea si in mod special pe toti cei care le intrebau daca n-aveau idee unde se afla toaleta de pe etaj au facut un semn ostil a lehamite spre dreapta. Intrebandu-ma de ce erau cele doua dudui atat de suparate pe soarta, mi-am dat seama ca, de dimineata pana seara, in loc sa vanda carti, nu faceau altceva decat sa dea relatii despre toaletele de la Pavilion. Sigur, nu-i nimic degradant in discutia despre o toaleta, mai ales cand te gasesti in vecinatatea uneia si exista o problema de dotare. Numai ca toata lumea, dupa ce intra in veceuri, gasea de cuviinta la iesire sa le vorbeasca iritat domnisoarelor, care vindeau carti de filozofia culturii, despre mizeria dinauntru. Iar femeile si despre faptul ca lipseau oglinzile. Am intarziat in fata standului cateva minute si am remarcat ca pe doamne le afecta foarte tare absenta oglinzilor. ""Nu stiti unde se gaseste o toaleta cu oglinzi?"" le intrebau pe fetele acelea negre de suparare toate doamnele neoglindite. Sau: ""De ce nu anuntati sa puna oglinzi?"". Ca si norocul, nefericirea e o chestiune de loc, de timp si de oportunitate. Cateva zile la rand, cele doua angajate ale editorului fara sim-tul locului, al timpului si al oportunitatii au trait un tip profund suprarealist de nefericire cu urmari de durata. Punandu-ma mental in locul lor, mi-am dat seama ca as fi recurs foarte probabil la niste raspunsuri la fel de stupide ca intrebarile. Raspunsuri care, daca nu rezolvau situatia, ii dadeau totusi o noima. Mirarea aceea nervoasa a persoanelor, pe care nu le satisfaceau dotarile toaletei, te indreptatea sa zici lucruri precum: ""Daa€™ de ce va trebuie oglinda, ca vede toata lumea ce boccii sunteti?"", ""La mamele voastre, acasa, cand nu gaseati oglinda, tot asa va zborseati in stanga si-n dreapta sa capatati una?"" sau, si mai potrivit cu intamplarea, ""De ce nu umblati, fa, neamuri proaste, ce sunteti cu oglinda in geanta?"". Ar fi trebuit poate sa le consolez pe fetele acelea cu o vorba buna, de natura sa vada si umorul ionescian al intamplarii, insa am simtit ca ar fi explodat si si-ar fi revarsat toata umoarea neagra pe mine. La urma urmei, si eu tot aia le intrebasem, unde se afla toaleta.
Ei, si - veti spune - unde-i morala? Ce morala? Ce schepsis? Ce noima? Ce, parca ar fi pentru prima oara cand se petrec lucruri care ne otravesc existenta, iar pentru ele nu exista decat solutii cu pierderi si mai mari? Noima e ca ar trebui sa ne antrenam de foarte devreme pentru ce-i mai rau, fiindca raul poate sa vina de unde ne asteptam mai putin. Cel la care ne asteptam cel mai mult se cheama ghinion.