Criza de maturizare

Privesc cu interes la incercarile, pline de dramatism ale partidelor de
a-si gasi un loc stabil si, eventual, cat mai important pe scena politica. Reconfigurarile, la nivel doctrinar, reprezinta un aspect oarecum nou si foarte important. Nu pot sa nu constat insa ca aceasta criza politica risca sa afecteze indeplinirea dezideratului fundamental al integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Ea influenteaza, fara doar si poate, functionarea eficienta a institutiilor statului, intr-un moment in care concentrarea asupra guvernarii ar trebui sa fie maxima.
La inceputul anilor ""90, scena politica parea sa fie rupta intre sustinatorii neconditionati ai orientarii Romaniei catre Occident si cei care se pastrau intr-o ambiguitate circumspecta intre Vest si Est. PDSR, formatiunea de atatea ori acuzata ca a mentinut ""firul rosu"" cu Moscova, proiecta, in fapt, un scenariu alternativ la integrarea in Uniunea Europeana. Acest clivaj nu mai exista acum. Daca in alte state central si est-europene, integrarea este contestata de grupari euro-sceptice, in Romania exista un consens al clasei politice privind sustinerea integrarii. Toate crizele care au izbucnit si izbucnesc in continuare reprezinta incercari de adaptare, de subordonare rapida la acest proiect national.
Multe contradictii s-au potentat in ultima vreme, ca dovada ca multe probleme, de ordin politic, social sau economic au ramas nerezolvate. Suntem inca departe de a fi adecvati la un sistem democratic. Lucrul pozitiv insa este ca rezolvarea nu mai suporta amanare. Nu pot sa nu constat cu satisfactie ca eschivarile, amanarile, populismele au inceput sa nu mai tina, si acum problemele sunt atacate frontal. Punerea problemei, asumarea ei reprezinta, dupa cum se stie, jumatate din solutie. Cred ca avem acum aceasta jumatate.
In ultimii 16 ani, in ultimii 65 de ani, in ultimii 200 de ani, statul a fost vazut cu ochi nu prea buni de cetateni, si asta cu deplina indreptatire. Interesul public a fost deturnat in permanenta de catre administratori, statul a fost, spus foarte direct, o baza pentru neincredere si nu pentru incredere. Aceasta perceptie si aceasta realitate trebuie sa se schimbe. Statul trebuie sa devina din ce in ce mai mult managerul treburilor publice. Faptul ca statul tinde sa devina o structura pozitiva este reflectat de functionalitatea lui. Practic, incet-incet depasim zona kafkiana a birocratiei comuniste si intram in zona europeana a birocratiei functionale, orientate spre binele public. Desigur, va trebui sa mai treaca ceva vreme pana cand statul roman va deveni deplin functional, pana cand structurile vor merge ""uns"". Dar schimbarea fundamentala, punerea statului in slujba bunastarii si nu a saracirii cetatenilor sai sunt convins ca s-a petrecut.
Sunt insa departe de a fi satisfacut de ritmul in care progresam din acest punct de vedere, cu atat mai mult cu cat ne aflam pe ultima suta de metri a aderarii la Uniunea Europeana. Recunosc dorinta legitima a partidelor de a se remarca in batalia integrarii, dar pana la urma cei care trebuie sa castige sunt cetatenii Romaniei. Tocmai de aceea, in manifestarea acestor crize politice vad si o anumita doza de pericol. Ceea ce trebuie sa ne intereseze acum, urgenta noastra, este adecvarea la un moment istoric cu totul aparte, prin optimizarea functionalitatii statului si asigurarea unei bune guvernari. Si in cauza aderarii, si in interesul cetatenilor noi trebuie sa redam increderea in institutiile statului si, mai mult decat atat, trebuie sa le facem sa lucreze cat mai bine. In acest moment, prioritatea este asigurarea functionarii optime a statului. Reconfigurarea doctrinara sau un nou sistem de aliante al partidelor politice nu e decat un fenomen care trebuie subsumat acestei nevoi.

---

Despre autor: