UDMR saluta intentia PD de a crea un pol de centru-dreapta
UDMR saluta intentia Partidului Democrat (PD) de a crea un pol de centru-dreapta pe scena politica romaneasca si a decis sa sprijine aceasta formatiune politica in realizarea proiectului, a anuntat, ieri, intr-o conferinta de presa, presedintele Marko Bela. "UDMR va sprijini aceste initiative si vom incerca sa contribuim la crearea unui astfel de pol, dar in acelasi timp nu dorim sa devenim membri in nici un fel de coalitie sau alianta in acest sens. UDMR isi va pastra in continuare caracterul de formatiune de sine statatoare", a declarat Marko Bela. In opinia sa, este necesara crearea unui astfel de pol pentru ca esichierul politic este dezechilibrat, orientarea crestin-democrata si conservatoare, in acest moment, fiind reprezentata in Parlamentul Romaniei doar de UDMR, care este membru in Partidul Popular European. "In acelasi timp, as recomanda colegilor din PD sa inceapa crearea unui astfel de pol prin schimbarea propriei atitudini, abordarea, de exemplu, a problemei nationale, a legii privind statutul minoritatilor, abordarea relatiilor cu UDMR, care, astfel, ar fi un partener in cadrul aceleasi familii politice. In primul rand, PD trebuie sa devina un partid de centru-dreapta, conservator si crestin-democrat, ceea ce in acest moment nu este, dar o astfel de intentie este salutara", a afirmat liderul Uniunii.
Fundatia romano-maghiara "Gojdu", in atentia deputatilor
Deputatii au aprobat, ieri, in plen, cu majoritate de voturi, ca proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 183/2005 pentru ratificarea Acordului intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungaria privind infiintarea Fundatiei Publice Romano-Ungare "Gojdu" sa fie calificat in proiect de lege de complexitate deosebita. Potrivit Constitutiei Romaniei, acest lucru presupune prelungirea termenului de aprobare tacita la 60 de zile, de la 45 de zile, cat ar fi perioada pentru un proiect de lege obisnuit. Pe de alta parte, o propunere a deputatilor PNL, de retransmitere la Comisia juridica a proiectului de lege, a fost respinsa cu 113 voturi pentru, 113 impotriva si doua abtineri. De altfel, aceasta solicitare a liberalilor a "incins" discutiile procedurale, deputatii PRM si PSD considerand inoportuna cererea, ca urmare a faptului ca in comisie s-a dat deja raport de respingere proiectului de lege. Deputatul PC Petru Calian a catalogat ca "inutila" retrimiterea in comisie, deoarece proiectul de lege fiind de fapt un Acord intre doua tari nu suporta amendamente. Foarte vehement a fost deputatul PRM Lucian Bolcas, care a acuzat ca se incearca trecerea proiectului prin aprobare tacita si a afirmat ca PNL nu se mai poate numi partid national. El a criticat dur incercarile de evitare a dezbaterilor parlamentare pentru un proiect in care "practic se face comert cu oasele stramosilor nostri". Dupa o pauza de consultari, ceruta de deputatii PNL, s-a decis ca proiectul sa intre din nou in dezbaterea plenului Camerei Deputatilor joi, 2 martie sau luni, 6 martie. Dezbaterea proiectului privind infiintarea Fundatiei Publice Romano-Ungare "Gojdu" a fost amanata, luni seara, din cauza absentei de la dezbateri a ministrului de externe sau a unui reprezentant al Guvernului. Conform Regulamentului, pe 28 februarie se implinea termenul cand proiectul putea fi considerat adoptat prin aprobare tacita.
Lucian Bolcas: "Deputatii nu trebuie trasi la raspundere pentru opiniile politice exprimate"
"Solicitarea procurorilor privind punerea la dispozitia organelor de ancheta a unor documente ale Camerei Deputatilor este de domeniul ridicolului absurd", a declarat prim-vicepresedintele Partidului Romania Mare, deputatul Lucian Bolcas. Adresa, care a sosit luni la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, solicita o serie de documente necesare pntru solutionarea unei plangeri penale depuse de grupul parlamentar PNL la adreasa presedintelui Camerei, Adrian Nastase. In aceste conditii, Lucian Bolcas a subliniat ca doar procurorul general poate reprezenta Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in raport cu celelalte organe ale statului. Astfel, "adresa care a ajuns direct la Biroul Permanent este semnata de un oarecare procuror adjunct, sef de sectie, Elena Iordache. Ma intreb, pe buna dreptate, pe cand un sectorist se va adresa Biroului Permanent pentru a cere relatii in cercetari penale", a afirmat Bolcas, ieri, in cadrul unei conferinte de presa. Liderul PRM considera ca textul solicitarii "depaseste orice limita a inimaginabilului", deoarece se cer documente care sunt publicate in Monitorul Oficial si pe site-ul Camerei Deputatilor, si anume este vorba despre Regulamentul acestei Camere si despre stenogramele a doua sedinte de plen.
Stiri
UDMR saluta intentia PD de a crea un pol de centru-dreapta
UDMR saluta intentia Partidului Democrat (PD) de a crea un pol de centru-dreapta pe scena politica romaneasca si a decis sa sprijine aceasta formatiune politica in realizarea proiectu
UDMR saluta intentia Partidului Democrat (PD) de a crea un pol de centru-dreapta pe scena politica romaneasca si a decis sa sprijine aceasta formatiune politica in realizarea proiectu
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Stiri":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
