""Va vom urmari cu un ochi critic, mai ales pe justitie"", a avertizat ieri, la Bucuresti, ministrul olandez de Externe Bernard Bot, aflat intr-o vizita de doua zile in Romania.
Bot a apreciat progresele facute in domenii sensibile, precum combaterea coruptiei si a crimei organizate, progrese pe care le-a aflat dintr-o ""discutie aprofundata"" cu seful diplomatiei romane, Mihai Razvan Ungureanu (foto).
Bot a declarat ca sistemul juridic a inregistrat mari progrese in decurs de un an, atat in felul in care s-a schimbat legea, cat si in felul in care este aplicata. Diplomatul olandez a tinut sa sublinieze ca mai este inca de munca in aceste domenii, dar si in altele. Intrebat daca Tratatul de Aderare a Romaniei si Bulgariei la UE va avea un traseu linistit saptamana viitoare in senatul olandez, in conditiile in care au fost multe dezbateri politice pe marginea coruptiei si crimei organizate din tara noastra, ministrul Bot si-a exprimat speranta ca, odata intors in Olanda, va putea da vesti bune cu privire la progresul facut in aceste doua domenii sensibile.
Ochi critici - Avertizari olandeze
""Va vom urmari cu un ochi critic, mai ales pe justitie"", a avertizat ieri, la Bucuresti, ministrul olandez de Externe Bernard Bot, aflat intr-o vizita de doua zile in Romania.
Bot a apreciat progresele facute in domenii sensibile, precum co
Bot a apreciat progresele facute in domenii sensibile, precum co
Sursa: Jurnalul National
Jurnalul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Ochi critici - Avertizari olandeze":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
