Capitolul I
Ultimul bal la Sarpele roSu
foileton 14
- De cand s-a asezat la masa pana v-a vazut, zise Jupanul, a trecut o jumatate de ora. V-a fiert bine de tot. Eu ma gandeam ca o va invita si pe doamna la dans, asa credeam. ,,Sa vezi acum alta strategie, ca sa-l joace nitel si pe Lider. O invita pe doamna Gorun, o tarnoseste prin bal, cu aerul lui de flacau tomnatec statut, si-i toaca nervii Liderului ca sa arate la toata lumea ca va tine in maneca, asul la vedere, acum cand s-au stravezit jocurile lui. Sa vezi, ma gandeam, ca dupa dansul cu Laura, de protocol, incheie cu Doamna Minodora si ne baga la toti in inima cutitul veninos al nedumeririi. Se intoarce la domnul Ica, sa-l imblanzeasca.’’
- Exclus, replica Ica Gorun. Aici lucrurile sunt incheiate definitiv, de mine. Nu mai tine de el intoarcerea mea. Daca ma intorc, ma intorc singur, din propria-mi initiativa, si fara sa mai am nevoie de ajutorul lui. Pe mine ma interesa Elefterie Teoforu, dupa plecarea mea de la Bal si, cum ti-am spus, intalnirea lui cu Dandu...
- Inteleg, zise Jupanul amintindu-si cum jucase Elefterie Teoforu redescoperirea lor la masa, ca si cand abia la o jumatate de ora dupa intoarcerea de la dans i-ar fi vazut pentru prima data. Statuse cu umarul drept intors spre Ica, inveselit cucerit de dragalasenia pitica a Laurei care nu mai inceta sa-i spuna lui Coriolan Pomposu: ,,- Ma ierti?’’ si razand complice spre Teoforu, Coriolan clipea siret din ochi intrand declarat in jocul ei, exact ca la o masa de botez, la marginea Bucurestilor, unde moasa mica se gresise la dans cu nasul si acum simteau amandoi, si moasa si nasul sa tina isonul bucuriei de cuceritor a nasului. Insa Coriolan stia ca jocul la care se angajase subaltern si pe care altfel il dispretuia, autodispretuindu-se, avea drept scop anularea prezentei lui Ica Gorun, pe care si el se simtea dator sa-l umileasca in fata camarazilor, alaturi de Elefterie Teoforu, care atunci cand incepea sa-si plateasca politele, o facea mergand pana la brutalitatea gesturilor mizere.
- Arati viguroasa, vitala, in plina forta - incepuse dialogul cu Minodora Elefterie Teoforu, dupa mai bine de o jumatate de ora de la asezarea pe scaun si dupa ce obosise gratuland-o pe Laura cu fragilitatea ei; un fulg, un puf de porumbita, spusese la un moment dat si Minodora, ignorata atat de semnificativ si public, fierbea. Ar fi vrut sa intervina sa-l tempereze ironic, cum stia ea si se facuse vestita, insa nu fusese invitata la discutie si continua sa-l fixeze dusmanos pe Ica: ,,Ti-am spus sa nu ma aduci in mizeria asta, in universul asta grobian, ti-am spus ca nu facem parte din lumea lor, ai vazut bine ca orice efort e inutil; nu te recunosc! El da, e al lor, are antene pentru ei, le-a avut intotdeauna, s-a ridicat dintre ei, le apartine, e un miros anume al lor si el il poseda de la nastere, nu trebuie sa se oboseasca sa nu se spele ca sa fie recunoscut, mirosul asta al lor trece peste Trusardi, peste Mont Blanc, peste Givanchi, peste.... oricat s-ar parfuma si el, Teoforu, mirosul vine din ulita lautarilor pe care a crescut, cum a crescut, izvoraste subteran si subtil si se impreuna cu al lor... Unde se opreste si el, si se opresc si ei, este la Patchouli, aici e vorba de aristocratie si parfumul nu se potriveste pe pielea lor, nu se lipeste de ei, restul e burghezia societatii de consum, unde nimic nu e pana la urma autentic... Nici tu nu rezisti la Patchouli, nici eu... Ne regasim in Christian Dior-ul lor, insa avantajati de lipsa obligatiei de a acoperi damful initial pe care numai ei il au, noi nu-l avem...
- Adevarul e ca dumneata te tii bine, replicase intentionat Minodora, exact ca la un botez la Gaiesti. Ma mir, sincer, ca acum, cand e mai periculos, te lasa singur Doamna Nadiusa, fiindca acum, la varsta asta, cand barbatii se simt dintr-odata flacai, incepe problema lor... Vrusese sa inceapa sa rada cu glasul ei de profesoara fumatoare si chiar articulase primul ha, acrit, insa Teoforu i-o luase inainte cu acel ucigator ,,Ham’’, ,,ham’’, ,,ham’’, scapat printre dintii desveliti numai cat sa sugereze ca si spune ceva, confirma, si pana sa dea ea drumul, cum isi propusese, acelui galgait inecat in tutun, care si ei ii tinea loc de ras, Teoforu, cu o privire taioasa, neagra, fulgerata printre genele ce incepusera sa se rareasca si sa se ingroase, atinse si ele de pensula vopsitorului care ii canea artist parul, ingheta tentativa Minodorei de a continua. Imi pare rau insa ca nu mai putem ramane, se redresa Minodora la fel de prompt si punand palma pe bratul lui Elefterie Teoforu cu intentia si mai vadita de a accentua, pentru cei de la masa, si din jur, intimitatea lor dincolo de marginile brutal taiate ale baricadei politice, se ridica in picioare, sprijinindu-se astfel de Teoforu, pregatit, cu o secunda mai tarziu din pacate, sa-si retraga bratul.
- Toate bucuriile noastre, zise ea, explicandu-se provocator, cu acel glas neted acum, al incheierii unei ore de predare pe care se simtea stapana, toate bucuriile noastre, de care ne-am si agatat uneori, se termina scurt si cateodata inainte chiar de a incepe sa le savuram. Nu intotdeauna reusim sa ne potrivim pasii la dans, trecu ea masura insinuarii si se vedea ca, daca Ica Gorun nu se ridica si el in picioare, ar putea exploda, insa si surasul lui pierise. Aerul adolescent, nitel asprit de trecerea varstei si de o uscaciune a sevei lui care lipea prea strans pielea de oasele obrazului si fruntii si de incheieturile mainilor si de oasele degetelor, acel aer care inca ii imblanzea, macar la prima vedere, varsta, tinandu-l departe de cei saptezeci si sapte de ani de care se apropia, se stransese intr-un rictus atat de straveziu pentru omul bolnav de ficat, chinuit de ambitia de a ascunde suferinta si de a o invalui in tivul subtire al buzelor arcuite in astfel de ocazii, incat sa sugereze buna dispozitie. Se ridicase si el in picioare si acum impaturea absent servetelul de in, aflat inaintea lui, pe platoul de lemn.
- Nici n-ati mai apucat sa comandati mi se pare, zise Jupanul, n-ati mancat nimic, se facu el ca abia acum isi dadea seama de plecarea lor intempestiva.
- N-a spus nimic, zise el dupa o lunga tacere mincinoasa, raspunzand la intrebarea pentru care si venise Ica Gorun in acea dupa amiaza de Florii, nu s-a mai vorbit, au fost alte subiecte la ordinea zilei, insa s-a observat plecarea, mai ales cand m-am ridicat si eu in picioare sa va rog sa mai stati, s-a vazut in toata locanta, dar fara comentarii. A venit, a plecat, a ramas importanta venirii, adica din cine trebuia sa fie si era pentru, fata balului, bineinteles, n-a lipsit nimeni. Si mai ales cand s-a vazut cum s-a ridicat si dumnealui in picioare... si parca v-a spus ceva la plecare, cand va tot scutura mana, sa vada lumea ca o face sigur intentionat... Ce zicea? se facu Jupanul ca n-a ascultat discutia dintre cei doi, peste masa. Eu o luasem inainte, cum e la noi obiceiul, sa va conduc. Ce zicea? Daca nu e cu suparare, intrebarea mea...
-Nimic, raspunse sec Ica Gorun. Nu spusese intr-adevar nimic, ii scuturase mana deasupra farfuriilor goale si repeta cu dintii desveliti de tot, vesel, ham, haham, ham, ham, ham... Nimic.
-Domnule, se tine tare, nimic de zis... Tace, tace, tace; numai din scapararile ochilor poti sa-l citesti, daca esti foarte atent si din maraitul cainesc si odata se stinge rasul pe buzele lui si ramane in coltul lor un venin negru; atunci il citesti: asteapta pana la ultima si exact cand pui tu capul jos si esti gata sa atipesti linistit, simti lama cutitului cum iti despica bietul cap de trup; daca te tin curelele, poti sa-ti si vezi capul, cum se rostogoleste pe trepte la vale. Eu m-am visat asa, chiar azi noapte, si stiam ca am sa visez asa... insa cu dumneavoastra nimic, nici un cuvant, nici de bine, nici de parere de rau... mai ales cand doamna Minodora a zis ca peste doua ore va pleca avionul la Madrid, n-a mai fost replica...
- Dar e avion noaptea?
- A fost, raspunse acum, zambind destins, Ica Gorun... Rasucea curios ceasca de cafea, ar fi vrut sa citeasca in ea un semn, insa ceasca era alba, curata, fiertura fusese usoara, transparenta, nu lasase nici un zat.
(continuarea, vineri 3 martie)
*)Ilustratia ii apartine lui Octavian Andronic