2 milioane de euro la Tragerea Speciala a Martisorului
Loteria Romana a pregatit jucatorilor sai o primavara plina de surprize. In prima duminica de primavara, respectiv 5 martie 2006, Loteria Romana organizeaza Tragerea Speciala a Martisorului, tragere devenita deja traditionala. Pentru aceasta tragere speciala Loto 6/49, Loteria Romana a majorat fondul de castiguri al categoriei I cu suma de 1 milion de euro, valoarea castigului constituindu-se in suma fixa de doua milioane de euro.Fiecare castig al acestei categorii va include cate un apartament cu doua camere. Special pentru aceasta tragere, la categoria a II-a, fiecare castig va consta in cate un autoturism Dacia Logan.

Italian urmarit de Interpol, prins la Arad
Carlo Crema, in varsta de 57 de ani, cetatean italian cautat de cateva luni de Interpol pentru mai multe infractiuni grave, suspectat de legaturi cu mafia italiana, a fost retinut luni de politistii aradeni. Actiunea a avut loc in forta, Crema - condamnat in 2005 de un tribunal din Padova, Italia, pentru detinere de droguri, detinere de materiale explozive si pentru viol - fiind dat in urmarire internationala, dupa ce primise o condamnare de 43 de luni de inchisoare. Anchetatorii au probe ca el se ascundea de aproape un an pe teritoriul Romaniei si luni a fost prins in Arad, intr-o locuinta inchiriata. Inspectorul Camelia Tuduce, din cadrul Inspectoratului de Politie al judetului Arad, a declarat ca suspectul va fi prezentat Curtii de Apel Timisoara, cu propunere de arestare preventiva, dupa care se vor demara procedurile de extradare.

Romani extradati din Italia, Spania si Austria
Cinci cetateni romani vor fi extradati, luni, din mai multe capitale europene si adusi pe Aeroportul International "Henri Coanda" Bucuresti.Ei au fost condamnati pentru infractiuni comise pe teritoriul tarii noastre, informeaza Serviciul Comunicare Publica din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI). De la Roma (Italia) va fi extradat Roman Dan Toma, 30 de ani, din Abrid, judetul Alba, condamnat la trei ani si sase luni, pentru furt calificat. De la Milano (Italia) va fi adus in tara Marius Raducan, 23 de ani, din comuna Sascut, judetul Bacau, care are de executat patru ani si sase luni inchisoare, pentru furt calificat, precum si Mihai Petronel Drusca, 23 de ani, din Iasi, pe numele caruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea de cinci ani, pentru talharie. De la Madrid (Spania) va fi adus Nelu Marian Mihaita, 31 de ani, din comuna Targu Vechi, judetul Prahova, condamnat pentru viol si lipsire ilegala de libertate, la o pedeapsa privativa de libertate de cinci ani si sase luni.

Peste 160 000 de dolari, ascunsi in brauri, descoperiti la Siret
Lucratorii vamali din cadrul biroului vamal Siret au descoperit asupra unor cetateni ucraineni, 160.178 dolari, pe care cei in cauza ii ascunsesera in trei brauri special confectionate, urmarind astfel sa ii introduca ilegal in tara noastra. Astfel la P.T.F. Siret s-au prezentat pentru a intra in tara patru cetateni ucraineni – doi barbati si doi copii, intr-un autoturism Lada inmatriculat in Ucraina, intentionand sa tranziteze tara noastra si sa ajunga in Turcia. Avand suspiciuni in privinta sumelor declarate la vama de catre cei doi barbati – si anume cate 5.000 dolari fiecare, lucratorii vamali, in exercitarea atributiilor prevazute prin lege, au procedat la un control amanuntit al bagajelor, precum si la controlul corporal al pasagerilor. Potrivit unui comunicat al autoritatii vamale, cu aceasta ocazie, au fost descoperiti asupra lui Nicodim B., in varsta de 27 de ani - 77.754 dolari, asupra lui Iosif L., in varsta de 33 de ani - 31.295 dolari si asupra copilului lui Iosif L. – 51.129 dolari, ascunsi in trei brauri special confectionate.

Barbatul suspectat de gripa aviara are amigdalita
Conform primelor teste efectuate de specialistii din cadrul Institutului Matei Bals din Bucuresti, tanarul suspectat de infectare cu un posibil virus mutant, transmisibil la om, de gripa aviara, este bolnav de amigdalita. Directorul Institutului "Matei Bals", Adrian Streinu-Cercel a declarat ca "barbatul din comuna doljana Cetate, unde focarul de gripa aviara la pasari nu a fost inchis, barbat care a fost adus aseara pentru a fi spitalizat la Bucuresti, nu are gripa aviara, ci angina. Urmeaza sa trimitem de dimineata la Institutul Cantacuzino si proba de sange si noile probe din exsudatul faringian pentru o noua verificare". Astfel, medicii vor efectua teste suplimentare ce vor fi analizate in cursul zilei de luni de catre Institutul Cantacuzino pentru a fi siguri ca bolnavul din localitatea Cetate nu este infectat cu virusul aviar. Directorul Institutului "Matei Bals" a confirmat totodata ca rezultatele analizelor complete facute pacientului vor fi finalizate in cursul zilei de luni. Bolnavul a fost initial internat la Calafat, apoi la Spitalul Judetean Craiova si, in final, a ajuns la Institutul de Boli Infectioase Matei Bals din Capitala.

8 posturi de radio pirat, depistate de Brigada Speciala de Interventie „Vlad Tepes" a Jandarmeriei
In urma unor actiuni la care au participat 50 luptatori din Brigada Speciala de Interventie „Vlad Tepes" a Jandarmeriei, oamenii legii au retinut opt infractori, carora le-au fost intocmite dosare penale si au constatat tot atatea infractiuni de piraterie in domeniul comunicatiilor. Astfel, in luna octombrie 2005, jandarmii l-au depistat in sediul firmei Chimopar din Bucuresti, pe Adrian D., care utiliza o frecventa radio fara autorizatie de emisie. Celui in cauza i-au fost intocmite actele premergatoare pentru savarsirea infractiunii de emitere de programe fara licenta de emisie si autorizatie tehnica de functionare, care au fost predate Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 3, in vederea continuarii cercetarilor. Totodata, in luna noiembrie 2005, echipe mixte formate din jandarmi si specialisti ai I.G.C.T.I., l-au depistat pe Mihai Chivu T., din comuna Bolintin Deal, care, cu ajutorul unui transmitator artizanal emitea in spectrul radio si bruia transmisiile unor institutii de stat din judetul Giurgiu. Jandarmeria Romana si Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia