Tararache a marcat pentru Duisburg
Fotbalistul roman Mihai Tararache a marcat cel de-al doilea gol al sau in campionatul Germaniei, inscriind primul gol al echipei sale, MSV Duisburg, in partida castigata cu 2-1 in fata formatiei Hertha Berlin, fosta adversara a Rapidului din Cupa UEFA. Tararache a deschis scorul in minutul 20, din penalty, iar Lavric a majorat diferenta dupa cinci minute scurse de la startul reprizei secunde. Golul de onoare al berlinezilor a fost marcat de Bastürk in minutul 68.
Intr-un alt joc din etapa a 23-a a campionatului Germaniei, adversara giulestenilor din optimile de finala ale Cupei UEFA, Hamburger SV, a pierdut pe teren propriu (0-2) in fata formatiei VfB Stuttgart. Dupa cum se stie, Rapid a intalnit si pe Stuttgart, in grupele Cupei UEFA. La Hamburg, in fata a 51.821 spectatori, formatia gazda a primit golurile in finalul celor doua reprize si a terminat in inferioritate numerica dupa eliminarea belgianului Van Buyten (88). Iata echipa folosita de antrenorul Thomas Doll: Wächter - Mahdavikia, Boulahrouz, Van Buyten, Atouba - Wicky (70 Demel) - Jarolim, N. de Jong (46 Van der Vaart) - Trochowski - Lauth, Barbarez (46 Kucukovic). In urma acestui rezultate, Hamburg a pierdut locul doi al clasamentului, pe care s-a instalat acum Werder Bremen.

Debut incendiar pentru Ilie Dumitrescu
Antrenorul roman Ilie Dumitrescu a avut parte de un debut incendiar, la propriu, pe banca tehnica a echipei PAOK Salonic. In partida cu Olympiakos Pireu (disputata duminica si pierduta cu 1-2 de formatia romanului), suporterii gazda au dat foc scaunelor din tribunele stadionului "Toumba" si au aruncat pe teren cu diverse obiecte. Asta cu precadere din minutul 78 al partidei, cand oaspetii au preluat conducerea pe tabela de marcaj. Arbitrul meciului a fost nevoit sa intrerupa jocul timp de cateva minute, iar apoi, imediat dupa reluare, unul dintre asistenti a fost lovit de un telefon mobil aruncat din tribune, incident care a provocat o noua intrerupere a partidei. PAOK Salonic risca acum o amenda usturatoare din partea federatiei si ar putea juca fara spectatori mai multe partide din campionat.