Puterea lui Patriciu

Fara tagada, Dinu Patriciu a fost un rasfatat al puterii, indiferent de culoare politica din anul 2000 incoace. In anul 2000 cumpara Petromidia la un pret pe care unii il considera sub valoarea vanzarii la pret de fier vechi a rafinariei. 51 de milioane de dolari. Puterea de atunci? Mugur Isarescu premier, Radu Sarbu presedinte al FPS. Asta a fost prima putere a lui Patriciu. Puterea sub care a cumparat rafinaria. Puterea de atunci a fost de acord cu acest pret ridicol. Si pentru ca platea atat de putin pentru o rafinarie moderna, evaluata la cel putin 2 miliarde de dolari, Patriciu trebuie sa mai plateasca un pret. Pretul a fost asumarea datoriilor Petromidia, de 200 de milioane de dolari. Probabil ca a fost cea mai rapida privatizare a unui obiectiv de asemenea proportii din istoria Romaniei. Doar vreo 10 zile a durat pana cand FPS-ul si Rompetrolul s-au inteles. Asa ca, la sfarsitul anului 2000, Rompetrolul se facuse cu o rafinarie si cu obligatii catre buget de 200 de milioane de dolari. Inlesnite la plata, prin esalonare.
Ce s-a intamplat atunci? Au venit alegerile, puterea s-a schimbat, viata a mers inainte, Petromidia a continuat sa functioneze, dar, "a deraiat din graficul de esalonare" - ca sa folosesc un cliseu, sau, a ignorat sa plateasca ratele asumate, ca sa descriu mai corect realitatea. Asa ca, Rompetrolul pierde esalonarea, conditie suficienta pentru anularea privatizarii, pe motiv de neplata. Ce s-a intamplat atunci? Statul roman, a jucat, pentru a cata oara, rolul de "Popa Prostu'". Ca executam, ca facem, ca dregem... doar sloganuri... in fapt, Rompetrol a mai primit o esalonare, pe promisiunea ferma ca va plati. Intre timp, Petromidia functiona, datoriile se majorau: cei care cumparau carburanti plateau acciza in fiecare litru de benzina, plateau taxa de drum si TVA-ul catre vehiculul Petromidia, care ar fi trebuit sa transporte acesti bani fix la bugetul de stat, dar care, uita drumul de fiecare data. Si datoriile se acumulau, iar Rompetrol, actionarul majoritar al rafinariei, continua sa nu plateasca. Iar in februarie 2003, Petromidia pierde si a doua esalonare. Datoriile asumate, se majorasera de la 200 de milioane de dolari, la 400 de milioane de dolari in numai 2 ani: bani incasati de la populatie si netransportati bugetului. Puterea de atunci era PSD. Asta a fost a doua putere a lui Patriciu. Pentru ca, in februarie 2003, Rompetrol pierduse a doua esalonare pentru Petromidia, si urma sa fie executat silit, pentru datorii de 414 milioane de dolari. Executarea silita insemna practic reintoarcerea rafinariei la stat, prin diverse variante: prima, explicata chiar de Patriciu, era ruperea contractului de privatizare, caz in care, potrivit calculelor lui Patriciu, statul roman ar fi trebuit sa plateasca Rompetrol 120 de milioane de dolari. Destul de mult tupeu, avand in vedere ca intre timp Rompetrol incasase de la populatie, dar uitase sa plateasca vreo 200 de milioane de dolari. A doua varianta, propusa tot de Patriciu la vremea respectiva era ca in schimbul celor 414 milioane de dolari, statul roman sa primeasca 15-35 la suta din actiunile rafinariei. Adica, i se propunea din nou statului roman sa joace rolul de "Popa Prostua€™". Ce a facut a doua putere a lui Patriciu? In loc sa ia inapoi rafinaria si sa execute Rompetrol pentru datoriile nou acumulate, i-a mai dat o sansa, numita corporatist "transformarea datoriilor in obligatiuni", sau, mai pe romaneste "super-re-esalonare". Doar ca Petromidia nu statea in timpul asta, iar datoriile s-au majorat intre timp de la 400 la 600 de milioane de dolari. Cu 400 de milioane de dolari mai mult decat atunci cand o preluase Rompetrol. Sursa? Aceiasi bani incasati de la populatie, dar neplatiti bugetului de stat. Mi-aduc aminte ca l-am intervievat la acel moment pe domnul Dinu Patriciu, care imi raspundea, la intrebarea daca ii e frica de executarea silita ca: "Statul poate sa faca ce vrea. Dar daca inchide rafinaria, va renunta la un contribuabil care da 4% din PIB-ul Romaniei, va lasa mii de angajati pe drumuri, va pierde cel mai mare contribuabil privat".
E... aici este a treia putere a lui Patriciu, pe care nu o voi intelege niciodata. Puterea de convingere a lui Dinu Patriciu. Pentru ca, argumentele domniei sale, aproape citate aidoma, s-au regasit in fundamentarea ordonantei care ii acorda superreesalonarea, de parca aceasta fundamentare ar fi scris-o chiar Dinu Patriciu. Iar acest act era semnat de un ministru, urma sa fie semnat si de un al doilea, si sa stea la baza deciziei Guvernului Romaniei prin care acorda o noua inlesnire la plata societatii Rompetrol Rafinare.
Si nu numai, pentru ca dupa acordarea acestei inlesniri, puterea de la acea vreme, s-a hotarat sa il si ajute pe Dinu Patriciu sa o plateasca, tot din banii contribuabililor romani. Putini mai tin minte momentul decembrie 2003. Pentru prima data in istoria pretului carburantilor (si pentru ultima probabil), statul roman reducea, printr-o schema in favoarea producatorilor de carburanti, taxele din benzina. Concret, se desfiinta taxa de drum prin introducerea ei in acciza, iar pe ansamblu, noua acciza plus taxa de drum se reduceau cu 40 de euro pe tona de carburanti, adica, vreo 4 eurocenti pe litru, cu o influenta de minus 8 la suta asupra pretului final la pompa. Ce ar fi trebuit atunci sa faca producatorii de carburanti, fortati pentru aplicarea legii, de catre Consiliul Concurentei care ar fi trebuit sa vegheze ca operatorii din piata sa nu se inteleaga la pret? Ar fi trebuit sa reduca pretul carburantilor cu 8%. Nu s-a intamplat asta niciodata! Benzina nu s-a ieftinit, asa ca, statul roman, din nou in rol de Popa Prostu' a renuntat la acesti bani, in favoarea rafinariilor si in defavoarea drumurilor, spitalelor, sanatatii romanilor.
Asa ca, dupa ce statul roman acorda esalonare peste esalonare, mai da anumitor contribuabili si banii din care sa plaateasca aceste datorii. Nu trece mult timp si puterea care l-a ajutat pe domnul Patriciu trece in locul dansului: in opozitie. E momentul aparitiei unei noi puteri: puterea prieteniei. Prietenia dintre domnul Patriciu si premierul Romaniei. Care este una dintre primele masuri ale noii puteri? Fix consemnarea ca legala a super-reesalonarii de 600 de milioane de dolari initiata de fosta putere, dar nelegiferata pana la capat in acel moment... Din clipa in care masura s-a confirmat, domnul Patriciu parea sa poata in sfarsit sa doarma linistit. Dar nu o face. Viata nu suporta atata succes, viata nu suporta atata putere, iar banii incasati si neplatiti bugetului de stat reprezinta o factura imensa. Care ajunge la scadenta. Deocamdata, procurorii par depasiti de situatie, fapt care ii da lui Dinu Patriciu puterea de a spune: "Sunt liber" si puterea de a da in judecata statul roman, care l-a ajutat de prea multe ori, si de a cere Romaniei daune de 100 de milioane de dolari, potrivit vechiului proverb: "Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti".
Dar Dinu Patriciu poate sa faca ce vrea, atat timp cat este legal. Daca insa procurorii vor convinge instanta ca driblingul printre legi a fost nelegal, ca amnezia platii taxelor poate fi definita ca evaziune si ca datoriile Petromidiei nu sunt cum le denatura domnul Patriciu "datoriile statului catre el insusi", ci incalcari consecutive ale legilor, ma intreb daca fostul sef de la Rompetrol Romania va mai avea inca o putere, aceea de a spune: "Ma voi intoarce!". Poate ultima putere a domnului Patriciu, sau poate nu....