Finalizarea constructiilor deja incepute trebuie sa fie o prioritate in invatamant, dupa cum au stabilit de comun acord ministrul Educatiei si Cercetarii, Mihail Hardau si liderii celor patru federatii sindicale din invatamant.
''Din fondul de 1,1 miliarde de euro trebuie finalizate, in primul rand, constructiile incepute la caminele studentesti, cantine, scoli, gradinite, grupuri scolare. Urmatorul pas trebuie sa fie cel privind dotarea laboratoarelor, indeosebi, ale celor din facultati. Numai pentru dotarea laboratoarelor din invatamantul superior este nevoie de aproximativ 480 de milioane de euro. Trebuie ca pana in 2007 facultatile noatre sa se ridice la anumite standarde.
In caz contrar, riscam ca universitati din tarile Uniunii Europene sa-si deschida filiale in Romania si sa <> studentii din universitatile noastre. Asa cum exista si riscul ca o mare parte dintre tinerii romani sa se inscrie la facultatile europene care isi vor deschide filiale in Romania. De aceea, trebuie sa ridicam dotarea laboratoarelor din Romania la standardele UE'', ne-a declarat Razvan Bobulescu, presedintele ''Alma Mater''.

Bani pe proiecte

In acelasi timp, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere de Invatamant, Aurel Cornea spune ca si invatamantul preuniversitar necesita investitii: ''Prin acordul semnat in luna noiembrie a anului trecut, am stabilit cu reprezentantii Guvernului ca scoala romaneasca va primi, la capitolul infrastructura si investitii, suma de 1,1 miliarde de euro. Deocamdata a avut loc o singura intalnire a comisiei mixte de monitorizare a programelor finantabile din fondul de 1,1 miliarde de euro. Trebuie, insa, sa recunoastem ca este o suma mare, insa si valoarea programelor care urmeaza sa se deruleze in invatamantul preuniversitar este imensa. In fiecare saptamana, comisia mixta, din care fac parte si sindicalisti, se va intalni pentru a analiza cum se cheltuiesc acesti bani''. Totodata, la recenta intalnire a ministrului Educatiei si Cercetarii cu Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Mihail Hardau a precizat: ''Avem promisiunea ca vom primi bani destul de multi. Suma de 1,1 miliarde de euro inseamna mai mult decat a primit pana acum invatamantul, iar acesta e primul an in care banii se acorda dupa principiile europene, pentru proiecte concrete. Dorinta noastra este de a ajunge la o finantare diferentiata, in functie de rezultate, nu de vorbe. Cine are rezultate va primi alta finantare decat cei care stiu sa vorbeasca frumos''. In acelasi timp, Jonathan Scheele a precizat ca este necesara crearea unui ''sistem - pilot in functie de care sa fie reglate problemele care apar pe parcursul derularii proiectelor''.