Potrivit regulilor internationale in vigoare, asumate si de Romania prin apartenenta la FMI, Banca Mondiala si Organizatia Mondiala a Comertului, stimularea cresterii globale si adecvarii structurale a productiei interne este pur si simplu interzisa. Considerentul invocat de aceste reguli ar fi ca stimularea productiei proprii sau influentarea unor dezvoltari sectoriale diferentiate prin facilitati fiscale ori de creditare ar distorsiona piata si concurenta libera pe plan intern si international si ar contraveni principiului neutralitatii finantelor publice. Ce piata ar mai putea sa distorsioneze niste biete masuri fiscale sau monetare de sprijinire a unor companii romanesti pricajite ca sa faca fata intern concurentei straine, cand capitalul romanesc a pierdut controlul asupra sectoarelor-cheie ale economiei, sau ca sa exporte ceva mai mult pentru a contrabalansa iuresul importurilor este un mare semn de intrebare. Si, ce sa mai vorbim de pretinsa distorsionare a relatiilor pe care ar urma s-o produca aceste jigarite companii pe plan international! Sa nu uitam totusi ca aceste reguli care functioneaza actualmente au fost impuse de cei puternici prezentului, care, la vremea cand si-au construit actualele baze industriale, au practicat la greu facilitatile fiscale si de creditare pentru a-si sustine concurential companiile proprii.
Evident, daca nu vom putea sprijini productia, atunci ne ramane doar sa omoram consumul pentru ca dezechilibrele sa n-o ia razna complet si sa nu sarim in aer! Ar fi de intrebat corifeii mentionatelor reguli cum stam cu strangularea consumului in materie de distorsionare a pietei si de neutralitate a finantelor publice? De ce sprijinirea productiei ar constitui si strangularea consumului n-ar constitui o distorsionare a pietei? De ce sprijinirea productiei ar contraveni si strangularea consumului n-ar contraveni principiului neutralitatii finantelor publice?! Este soarta acelor coate-goale: ei intreaba, ei aud!
Un caz dramatic al absentei unor raspunsuri la aceste intrebari si deci al promovarii unor politici de sugrumare a consumului pentru ca nu se pot practica politici de stimulare a productiei, il constituie cel al Romaniei din prezent. In fond, cea mai preocupanta dintre problemele care confrunta, in perioada actuala, economia din Romania este deficitul extern aflat intr-o periculoasa expansiune. Si aparent nefericirea vine de la extinderea creditului de consum care alimenteaza importurile. Ca ar fi asa o dovedesc si politicile economice ce se sforteaza din rasputeri in ultimul timp sa tempereze, daca nu chiar sa gatuie, creditul de consum contractat din surse bancare si mai nou din surse nebancare. In realitate, hiba nu este in domeniul creditarii. De altfel, FMI a estimat ca, pentru o minima compatibilizare cu standardele de dezvoltare si consum din Uniunea Europeana, volumul creditului neguvernamental (adica imprumuturile acordate de banci persoanelor juridice si fizice) in echivalent PIB ar trebui sa ajunga la 57%. Acum cota, in ciuda expansiunii debordante a creditului neguvernamental in ultimii doi ani, abia atinge 21% echivalent PIB. Deci, loc de extindere a creditului exista berechet. Si probabil nimic nu se va putea opune exploatarii acestui potential. Hiba se afla de fapt in productia interna, care este global si structural incapabila sa faca fata cererii, a carei majorare este stimulata de expansiunea creditului. Deci politica de urmat ar fi aceea a stimularii cresterii globale si adecvarii structurale a productiei interne, si nu descurajarea si chiar strangularea creditarii pentru deprimarea consumului. Nu spunem ca Romania ar fi capabila sa deruleze o politica eficienta de promovare a productiei, dupa cum n-a reusit nici pana in prezent, spunem doar ca aceasta problema nici nu se poate pune.