Meseria de cititorAlchimia verbului

"Zilele urmatoare revelioanelor, pentru Andrei erau identice. Sterpe, lalai, egal insirate pe sarma anilor, chiftind salcii, ca baltoacele Caii Oilor - Strada Mare unde, primavara, se-nghesuia, trecand dinspre munte spre Obor, cavalcada behaitor-mugitoare a turmelor amestecate cu multimea camioanelor si carutelor hodorogite." Asa purcede la drum romantul sentimental-eroi-comic al lui Mihai Ispirescu intitulat Coastele lui Adam si subintitulat "memorii galante" ( Editura Tivoli, Bucuresti, 2005 ). Desfasurare de vorbe, existenta umana comprimata si violent colorata, verbe ascunse printre multimi de imagini incidente si accidentate provincial, suflet complex si chinuit de romante de Ionel Fernic. Ploiestiul, cu mainile la spate, trece elegant, dar fara joben, prin pagini mucezite de sentimentalism si de dor de duca. Atmosfera se creeaza simplu ; un soi de jurnal inegal si razvratit, insailat succesiv cu duiosie si cu umor cat cuprinde, adunat pe lunile dintr-un an sau dintr-o viata - ianuariile, februariile, martiile, si iar asa, dar zece de toate, caci octo-noiembriile si augustele si septembriile sunt comasate, ca pentru a evada fie spre intinsul si incinsul Litoral, fie spre misteriosul, decadentul dar binevenitul Paris.
Pe Mihai Ispirescu il cunosc de aproape zece, cincisprezece ani, de pe vremea colaborarii la "Moftul Roman" si la "Literatorul". Era pe atunci director artistic al Teatrului National "I. L. Caragiale" - pe vremea directoratului generalissim al lui Fanus Neagu - si prezenta lumii un facies desfacut parca dintr-o alta epoca, plina de esarfe, lavaliere, patchuli, fulare albe lungi pana-n calcaie, melon, bastoane cu maciulie de sidef sau de argint. Parea ultimul boier teleportat discret intr-o lume verde-amaruie, transpirata, infricosata, nerabdatoare, pusa pe harta. Pasea calm, in pantofi usori si moi, cred ca marca Bally, intotdeauna cu un suras cotidian la butoniera. Indraznesc sa cred ca este unul dintre ultimii dandy ai Capitalei si printre cei foarte putini care stiu cate picaturi de Angostura, "un fel de bitter, Nicusoare!", trebuie puse la o bautura fina.
Ar trebui sa asez aici de-o fisa literara, ceva istorie si document, aparitii, filiatii, editii. Dar, orice as face, nu l-as putea intrece pe cel ce a scris articolul cu pricina din Dictionarul General al Literaturii Romane, coleg de scoala si de Ploiesti cu impricinatul, nimeni altul decat profesorul Eugen Simion. Sunt acolo cele mai iscusite randuri si embleme capabile sa traduca verbele fierte in aroma de gutui si de pelin si de levantica ale autorului nostru. Fireste, declicul e si din Sorescu e si din Ionesco si sade deasupra si geniul tutelar al lui Caragiale, dupa cum se poate cu usurinta vedea chiar din citatul initial. Ca linie de demarcaj e destula existenta amar-bovaricoasa si microscopica a la Mazilu ori Baiesu, chiar a la Velea ( nasul literar al lui Mihai Ispirescu! ), dar este mai multa umblare prin biblioteca si prin fineturile parizienesti. Cel putin asa mi se pare mie si mai ales asa se vede din ultimele aparitii. Sigur, este si alta faza, alt timp al desfacerii, nu mai e nevoie de satira indreptata catre tot felul de sefuleti de birou neghiobi, de secretare trupese si de revizori contabili cu ifose si cu vise, cu toate ca in "decembriile" mai apar sechele, nu prea faimoase, dupa gustul meu. "Mai sunt unii care...", asa incepeau brigazile artistice de pe vremuri. Care, paradoxal, pareau a avea mult mai mult haz decat facaturile de azi de pe toate micile ecrane !
In vremea din urma, din complexe de prea multa si statuta pudibonderie, literatura romana a luat-o razna, spre un naturalism salbatic, de imprumut. Lucrurile sunt vechi, inca de la Shakespeare si din Renastere sau mai dindarat, de pe la grecii si latinii atoatedescoperitori, asa ca un novelet erotic calm si condensat, palpitand de existenta face foarte bine la lectura. Daca vreti, mie, Coastele lui Adam mi se pare ca ar aduce cu un fel de Modiano, Patrick Modiano, al din Bulivarele de centura, usor difuz, niciodata deprimant. Andrei, personajul propriului roman-caiet, misuna prin viata in cautarea jumatatii ideale. Mai e si ceva revolta mocnita contra Tatalui, dar in surdina. Roman agreabil, mustos, scris bine de tot, nedepasind niciodata bunul simt. O placere.

---

Despre autor: