Contractul de achizitie renegociat intre Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) si grupul european de aeronautica si aparare EADS include noi prevederi privind realizarea si implementarea Sistemului Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat (SISF), astfel incat Romania sa isi poata respecta, pana la finele anului 2006, angajamentele asumate pentru aderarea la Uniunea Europeana, informeaza Ministerul Administratiei si Internelor.
In acest sens, ministrul Administratiei si Internelor a emis, la inceputul lunii februarie, un ordin care prevede ca responsabilitatea exercitarii managementului tehnic al Programului SISF sa revina inspectorului general al Politiei de Frontiera, managerului de program si directorului Unitatii de Management a Proiectului (UMP).
De asemenea, la sfarsitul lunii ianuarie, managerii responsabili ai EADS si MAI au stabilit modul de organizare, coordonare si monitorizare a activitatilor comune presupuse de implementarea programului de securizare a frontierei.
Totodata, specialisti din cadrul MAI si reprezentanti ai EADS au analizat detaliile de proiectare si implementare a subsistemelor ce fac obiectul Fazei I a contractului renegociat, urmand sa desfasoare o documentare comuna pe frontiera, pentru a identifica aspectele ce tin de munca operativa la nivelul structurilor de executie, pentru a indeplini cerintele impuse de UE.
Introducerea SISF reprezinta un angajament asumat de Romania in negocierile de aderare la Uniunea Europeana. De aceea, Ministerul Administratiei si Internelor a incheiat un contract-cadru in acest sens cu firma EADS GmbH Germania, in august 2004.
Contractul cu EADS a fost renegociat, noua forma fiind incheiata la 11 noiembrie 2005, valoarea acestuia fiind de 524,5 milioane de euro, fata de minimum 650 de milioane de euro prevazute initial.
Ministrul Vasile Blaga declara atunci ca, din noua varianta, au fost eliminate suprapunerile existente intre anumite prevederi si cele convenite prin programele europene, ceea ce ar permite primirea unor fonduri PHARE si Schengen de 450 de milioane de euro.
Obiectul principal al contractului cu EADS, care se va derula pana in anul 2009, a fost modificat si completat, fiind realizat un proiect tehnic al sistemului integrat de supraveghere a frontierei de stat a Romaniei (SISF).
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro