Las voua mostenire

Tot ce-am agonisit de-a lungul trecatoarei vieti. S-aveti grija, dragii mei, de mostenirea ce va las. Prin ea pre voi va protejez si intristez toti dusmanii. Va las averi, dar si niste idei, sa stiti ce-am fost pe asta lume si ce voit-am eu. De nu faceti cum zic eu, Cel Rau sa va loveasca, s-ajungeti serpi, sa va tarati din vrerea stramoseasca!

In Tarile Romane, pana in secolul al XVI-lea, in materie de mosteniri se aplica exclusiv obiceiul pamantului, prin care proprietatea celui raposat trecea urmasilor lui potrivit vointei presupuse a acestuia si nevoii de a conserva bunurile in cadrul familiei. Aceasta modalitate de mostenire se facea fara indeplinirea unei formalitati scrise, firesc fiind ca la moartea unui individ, copiii, fratii si parintii acestuia sa intre in posesia averii lasate de defunct. In secolul al XVII-lea apare exprimarea in scris a vointei, numita ""diata"" (termen de origine greaca). Ea era folosita insa numai de persoanele care stiau sa scrie sau de cele care aveau o anumita pozitie sociala. In acest timp insa, majoritatea populatiei, ramanand credincioasa traditiei, nu lasa o dovada a propriei vointe. Legislatia din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al
XIX-lea reglementeaza procedura mostenirii legale si pe cea testamentara. De exemplu, legiunile ""Cartea Romaneasca"" (1646), ""Pravilniceasca Condica"" (1780), ""Manualul lui Andronache Donici"" (1814), ""Indreptarea legii"" (1852), ""Legiuirea Caragea"" (1818) cuprind prevederi in legatura cu clasele de mostenitori, cu beneficiul de inventar, cu impartirea succesiunii, cu mostenirea testamentara, cu conditiile pe care testatorul trebuia sa le indeplineasca pentru ca testamentul sa fie valabil.
TIPURI. Legat de proprietate, in Cartea a III-a a Codului Civil alcatuit in timpul lui Alexandru Ioan Cuza sunt reglementate modalitatile prin care se dobandeste aceasta: succesiune, legate, conventie, donatie, testament etc. Articolele 801 si 802 definesc cele doua forme de transmitere a averii: donatia si testamentul. Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune pentru timpul incetarii sale din viata de tot sau de o parte din avutul sau. Potrivit articolului 858 exista trei forme de testament: olograf, autentic si mistic. Testamentul olograf este cel scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului. Cel autentic este autentificat de judecatoria competenta, dupa ce in prealabil este citit de judecator in fata testatorului, indeplinirea formalitatii citirii si declaratia testatorului ca testamentul este al sau, facut din libera sa vointa, fiind mentionate in actul de autentificare. Testamentul mistic (secret) este cel iscalit de testator, fie ca l-a scris el, fie ca l-a scris altcineva, hartie care contine dispozitiile testamentare sau cea care serveste drept plic trebuind sa fie sigilata. Pe aceasta hartie judecatorul tribunalului la care se adresa testatorul trebuia sa faca actul de subscriptie. O formalitate posterioara redactarii testamentului olograf sau mistic era infatisarea lui, inainte de executarea dispozitiilor testamentare, presedintelui tribunalului locului deschiderii succesiunii, care constata intr-un proces-verbal deschiderea testamentului si starea in care a fost gasit.
EXEMPLE. Documentele cu continut testamentar care se afla in pastrarea Arhivelor Nationale constituie o parte structurala a fondului Ministerului Justitiei. In Condica Manastirii Cozia gasim un testament al carui titlu a fost pus de copistul Zota Logofat: ""Zapisul Calii, muma popi Ivului i Radului i lui Dumitru, de mostenire feciorilor"". ""Adica eu, Calea, muma Popei Ivului si a lui Dumitru si a Radului, scri-am zapisul mieu la moartea mea, cum sa se stie ca toate mosiile mele le las cestor doi feciori, Popei Ivului si Radului, iar feciorului celui mai mare, lui Dumitru, nu-i las nimic, caci am zacut trei ani si la minen-au venit ca sa ma vaza, sa-si ia iertaciune. Cine-i va da mosie sa fie proclet si afurisit si de mine, si de vladica Hristos, si de 318 sfinti parinti de la Nicheia.""
La 20 decembrie 1645, Ivan pitarul lasa prin diata fiicei sale, Alexandra, partea sa din Cotaiani, judetul Dambovita, cu toti rumanii, patru salase de tigani, o trasura cu sase cai, vite si diferite obiecte. ""a€  Eu, Ivan pitar lasat-am aciasta scrisoare la slabiciune me. Sa se stie ce las fii-mea Alexandrei, intai, partea mea den Cotaiani cu toti rumanii si 4 salasa de tigani, anume: Oprea lautar cu salasul lui, i Nicula al Sincai, cu salasul lui, i frate-sau Nedelco cu salasul lui, si o fata in casa si cuciia cu 6 telegari si oi 50 si 50 de ramatori si 30 de stupi, si 6 boi, si 6 vaci, si 6 iepe, aice (sic) mari 14, si crestit de argint si o cununa de aur, si un ghierdan de aur, si 3 pareche da aur de cercei, si 50 de ace marite, inele de aur 3. Si sa aiba fratii a-si face den casa 2 randuri de haine si haine de panza cate i se va cadea.
Si cine va sparge si va strica de cum am lasat eu sa fie proclet si afurisit de 318 oteti ije sut va (parinti care sunt la) Nechei si sa aiba parte cu Iuda si cu Arie la un loc.""

UN ZAPIS. Calea, ""muma Popei Ivului si a lui Dumitru si a Radului"". O dovada. Plic
Testamentar al Mitropolitului Ungro-Vlahiei, Nifon.