Am prezentat in jurnalul anterior datele generale ale acestui exceptional "roman existential" sau "roman de detentie", cum vrem sa-i spunem. Iata, acum, cateva scene, personaje, reflectii morale din interior. Tatal Ioanei Berindei vine dintr-o familie cu 16 copii. "Lupist" o vreme (adica partizan al fractiunii politice a Doctorului Lupu), el se apropie de Iuliu Maniu. In casa lui s-a semnat la 19 iunie 1944 pactul celor patru partide care au decis evenimentele de la 23 august 1944. Este ministrul Agriculturii in guvernele Sanatescu si Radescu din partea P.N.t., apoi sta aproape zece ani la inchisoare fara a fi vreodata judecat. Asa, ca sa tina minte. A lasat cateva mii de pagini de memorii pe care, in anii din urma, a inceput sa le publice ginerele sau, istoricul Dan Berindei. Le-am citit pe acelea care prezinta evenimentele din august 1944. O mina de aur pentru istorici si, in genere, pentru cine vrea sa afle dimensiunile reale ale tragediei din epoca. Ioan Hudita este un om invatat, in 1927 isi ia doctoratul, la Paris, cu o teza despre Istoria relatiilor diplomatice dintre Franta si Principatul Transilvaniei in secolul al XVII-lea, apoi preda la Facultatea de Istorie din Bucuresti. Fiica, Ioana, eroina naratiunii de care vorbesc, este arestata pentru omisiune de denunt si, cand isi da sama ce i se intampla, exclama: "Dumnezeule, intru si eu in nebunia asta, sa vad ce se intampla". Se intampla, s-a vazut, multe. Crescuse la Paris si, iat-o, acum in detentie, asteptand un copil. Se casatorise cu un coleg de facultate, Dan Berindei, care, aflu acum, se trage din boierii brancoveni si, mai departe, din pecenegi. Nasi, la nunta, le-au fost istoricul Gheorghe Bratianu si sotia. L-a cunoscut, in casa parinteasca, pe Iuliu Maniu si, in genere, pe multi dintre politicienii momentului. N-a fost si nu este atrasa de politica. in celula sta cu sotia unui pictor, Petronela Negosaru, care vorbeste incalcit si aude tot timpul avioane. "Mama Ana", taranca banateana, este "frontierista", adica a incercat sa treaca granita la sarbi. Cand o duc la ancheta, ea zice ca este "cantarita". O urca, altfel spus, cu liftul. Sunt femei simple, cu inima buna. Cand afla ca fiica ministrului este insarcinata, ii toarna sare in cap ca sa afle ce va naste, baiat sau fata. Iese baiat, dar prezicerea nu se adevereste. Doua surori, Mihailescu, sunt arestate pentru ca fusesera logodite cu legionari. In detentie se afla si fata lui Mota, bolnava de tuberculoza. O femeie tanara scrie cu sapun pe usa: "ma gandesc la tine Costica". Infractiunea este descoperita si, ca pedeapsa, ferestrele sunt acoperite cu scanduri de lemn. In celula este un bec mereu aprins si, noaptea, detinutele pun in jurul lui o carpa neagra. Gardianul Badita nu accepta si ameninta: "Dumnezeii mamei voastre, va trebuie ambajur? Jos cu ambajurul!". Madame Dulac, morfinomana, se unge cu fecale si celelalte detinute sunt ingrozite. Ca sa suporte mizeria si promiscuitatea, Ioana Berindei "gandeste" case si gradini, adica imagineaza spatii intime si peisaje. Eliade spune ca multi detinuti s-au salvat povestind. Naratiunea ca mijloc de evaziune. Ioanei Berindei nu-i place sa vorbeasca prea mult si atunci deseneaza parcuri in minte. Cand ii vine sorocul sa nasca, ofiterul politic ar vrea sa fie de fata pentru ca, cine stie, detinuta sa nu comunice vreun mesaj. Detinuta are insa alte griji. De pilda, grija de a nu tipa prea tare pentru a nu se face de ras fata de ceilalti prizonieri. Scena tulburatoare: intr-o celula vecina se afla inchisi cativa oameni politici, intelectuali, la curent cu ceea ce se intampla. Ei asteapta solemni, in picioare, desfasurarea evenimentului. Pentru a se arata demna, "Bortosica" (asa-i spun colegele de celula) se tine tare, rabda cat poate, nu tipa. Nasterea Ruxandrei este primita ca un succes colectiv in aceasta lume a disperarii... Un gardian, Nenea Gi, da mamei pe furis un sapun si, crima fiind descoperita, este judecat si inchis. Mai tarziu, dupa 1990, Ioana Berindei depune marturie in favoarea lui. Numele de "nenea Gi" ii vine de acolo ca tanara Ruxandra spune, cand il vede, "Gi, Gi"... Afara, cand fratele Mihnea este intrebat unde este mama, el raspunde invariabil: "asta nu se spune". Tatal copiilor este dat afara de peste tot si lucreaza ani in sir intr-o cooperativa care fabrica blacheuri. Mai tarziu revine in cercetare si face cariera intelectuala ce se cunoaste...
Acesta-i romanul de detentie al Ioanei Berindei reconstituit framentar de ea insasi intr-o convorbire cu Lavinia Betea. Reconstituit, repet, fara ura, cu multa inteligenta si bunatate. Desi autoarea vine din alt mediu si are alt grad de cultura, as apropia aceste memorii fragmentare, prin profunzimea lor umana, de amintirile tarancii bucovinene Anita Nandris. Amandoua arata ca romancele pot trece demn prin suferinta. Exista nu numai o aristocratie a sangelui, dar si o aristocratie a spiritului si o aristocratie a sufletului. Singurele care conteaza, in fond.