Am recitit cu o placere nebuna cele doua volume ce cuprind in totalitate Opera poetica a lui Mircea Dinescu, publicate nu demult la editura Cartier.

Se fac, imi dau seama acum, treizeci de ani de cand am scris prima oara despre acea extraordinara combustie exploziva incorporata in volumele Invocatie nimanui (1971), Elegii de cand eram mai tanar (1973) si Proprietarul de poduri (1976). Tonalitatea lor de ghidusa virilitate, superbia calofila si constanta rebela, paralel cu poza de dandy obraznic, de cuceritor omnipotent, dedat cu sarm cearcanelor de diferite cauze si calibre, - totul inchipuia un portret seducator, cu furibund impact la lectura. ""Astfel ma apar incrustat si cred/ in ceea ce ma tem fara sa-mi pese/ sacrifica-voi timpul ca pe-un ied/ pentr-un ospat cu douaspe mirese."" ""Bate-un clopot de matase/ prin salcami dumnezeiesti/ ingeri imi dezleaga-n oase/ pulpele cu zmalt de cesti."" ""Trupul tau iradia ca mireasma prin ziduri/ topea tacamul din mana sfantului costeliv,/ pietrele se-nroseau de emotie, marea scapa de riduri/ minunile durau fara motiv.""
In filigranul paginii sale s-au ""citit"" de-a valma Esenin si Labis, Rimbaud, Nichita si M.R. Paraschivescu, Villon, Lorca si Whitman, insa Dinescu ramane unic, toropitor inca de la prima strofa a volumului de debut (""Sunt tanar, Doamna, vinul ma stie pe de rost/ si ochiul sclav imi cara fecioarele prin sange/ cum as putea intoarce copilul care-am fost/ cand
carnea-mi infloreste si doar uitarea plange"") pana la lirismul cinic, obosit si sarcastic din O betie cu Marx (1996).
E pasionant sa-i urmaresti radicalizarea subversiva prin care pura fronda adolescentina din anii a€™70 devine sarcasm nervos o data cu La dispozitia dumneavoastra (1979) si Teroarea bunului simt (1980), pentru a tulbura definitiv cenzura ceausista prin Democratia naturii (1981), Exil pe o boaba de piper (1983) si Rimbaud negustorul (1985). Metafora obsedanta a sangelui involburat de la debut si fastuoasele alintari ale Don Juanului greu de strunit cedeaza in fata invaziei de soareci si sobolani, cu un Dumnezeu deghizat in hangiu, cu ""moartea ca unica distractie"", ""bietul adevar bolnav de galci"" si o foame generala ce nu poate fi astamparata decat cu ""mari provizii de ingaduinta si spaima"".
Pe scurt, ""hau hau pardon
n-am chef si nu mi-e dat/ sa umblu cu sicriul sifonat"".
Cand Mircea Dinescu va incanta pe micul ecran, ca figura a succesului mediatic si financiar, prin directetea lui aiuritoare, spulberand nonsalant toate fixismele si miturile momentului, nu uitati ca el este de la fire poet (oare vi se pare incredibil acest fapt sau este doar o falsa impresie a mea?) si ca rugaciunea lui nu poate suna altfel decat: ""Fereste-ma Doamne de cei ce-mi vor binele/ de baietii simpatici/ dispusi oricand la o turnatorie voioasa/ de preotul cu magnetofonul sub sutana/ de plapuma sub care nu poti intra fara sa dai buna seara/ de dictatorii incurcati in strunele harfei/ de cei suparati pe propriile lor popoare/ acum cand se apropie iarna/ si n-avem gaste pe Capitoliu"".