Decembrie '89 - o interventie sovietica

Evenimentele din decembrie 1989 din Romania primesc o ampla explicatie sub pana istoricului Alex Mihai Stoenescu in cadrul volumului "Istoria loviturilor de stat in Romania - Revolutia din decembrie 1989, o tragedie romaneasca", aparut la editura RAO. Pentru prima data in spatiul editorial romanesc sunt reunite intre aceleasi coperti dovezi si marturii care atesta coordonarea sovietica a evenimentelor din Bucuresti - si nu doar a evenimentelor ci si a politicienilor.
Relatia Ion Iliescu - URSS este prezentata in urmatoarea forma: politicianul de la Bucuresti "era pregatit pentru o etapa ulterioara, exclusiv politica, si anume aceea in care, dupa rasturnarea lui Ceausescu si instalarea unei conduceri provizorii a PCR, urma sa creeze o disidenta reformista explicita in sanul partidului, sa constituie apoi un partid politic socialist gorbaciovist cu care sa participe la alegeri si sa preia puterea pe cale democratica".
Alex Mihai Stoenescu distinge in evenimentele din decembrie '89 o ampla paleta de evolutii strans legate intre ele: de la pregatirea unei interventii straine neconventionale, revolta populara spontana - la o lovitura de stat militara executata de generali romani care au predat puterea unui grup de politicieni reuniti in itele unei conspiratii cu detalii care raman inca sub umbra misterului". (D.G.)
Etapele si cronologia revolutiei romane
Revolutia romana a fost un proces politico-militar care s-a desfasurat intre 14 decembrie 1989 si 20 mai 1990. Cauza profunda a ei a fost decizia Uniunii Sovietice de a evita criza generalizata a sistemului comunist, de a declansa un program de reforma cu scop principal economic si salvarea statutului sau de Mare Putere. Deoarece liberalizarea Estului comunist implica schimbarea regimurilor dictatoriale si a liderilor acestora intr-un timp foarte scurt - pentru ca procesul sa poata fi controlat -, rezistenta la proiectul sovietic a regimului din Romania a reprezentat cauza imediata, de suprafata, a desfasurarii schimbarii printr-o revolutie sangeroasa.
Planul sovietic a fost nevoit sa se adapteze mai multor etape, determinate de posibilitatea de a atinge scopul mai devreme sau mai tarziu, mai usor sau mai greu, cu diferite grade de interventie si la mai multe niveluri ale societatii romanesti. Scopul era inlaturarea lui Nicolae Ceausescu si implicit a sotiei sale, cu conservarea partidului comunist ca baza structurala pentru controlarea pluralismului politic, dar cu un regim politic reformat intr-un sistem socialist de tip gorbaciovist. Actiunea planificata de sovietici si sprijinita de celelalte Mari Puteri (fara China) a pus la incercare rezistenta sistemului de putere din Romania, intelegand prin aceasta Partidul, Armata si Securitatea.
Etapele
Etapa I: incercarea lui Mihail Gorbaciov de a-l convinge pe Nicolae Ceausescu sa cedeze puterea, sa se retraga si sa permita reformarea regimului printr-un pluralism politic controlat si prin trecerea la sistemul economic proiectat de URSS - o adaptare la principiile economiei libere cu pastrarea legaturilor stabilite in CAER si constituirea unei zone economice a Estului.
Etapa a II-a: Declansarea unei subversiuni internationale care sa distruga imaginea pozitiva a lui Nicolae Ceausescu si sa accentueze criza din Romania. URSS, SUA si Marile Puteri vest-europene pun in miscare o campanie de prezentare a Romaniei ca un caz dramatic si exploziv, stimuleaza disidenta si opozitia catorva personalitati si blocheaza accesul statului roman la circuitul economic si financiar international. Ceausescu reactioneaza cu un plan de orientare a schimburilor economice spre Orient (Iran, Irak) si cu unul de transformare a Romaniei in creditor pentru statele Lumii a Treia.
Etapa a III-a: O actiune la nivelul superior al partidului, in primul rand in CPEx, care sa provoace indepartarea lui Ceausescu din functie. Pentru aceasta actiune inalti demnitari comunisti au fost contactati si influentati sa actioneze, promitandu-li-se sprijin. Alti nomenclaturisti activi ai partidului au fost la randul lor contactati pentru a sprijini in structuri actiunea membrilor CPEx. Este initiata de catre URSS Scrisoarea celor sase. O serie de lideri politici aflati pe diferite niveluri, fie de teama de a nu mai fi alesi la Congres, fie din oportunism, au sondat ei insisi puterea sovietica prin mesaje, semnale, propuneri.
Etapa a IV-a: Instigarea la revolta populara. In cazul in care partidul nu reactioneaza, iar liderii din CPEx nu fac miscarea decisiva, acestia trebuiau ajutati prin crearea imaginii unei revolte populare care sa le justifice actiunea, ca fiind expresia vointei nationale, eventual a muncitorimii. Se trecea la provocarea unor miscari de revolta controlate, astfel incat sa nu iasa din matricea schimbarii omului, nu si a sistemului. Pentru asta au fost sondate principalele centre cu potential revolutionar, a fost identificat suportul social si politic opozitionist, apoi s-a trecut la influentarea si organizarea unor nuclee opozitioniste capabile de actiune. Subliniez din nou ca organizarea de catre sovietici a nucleelor care sa intieze miscarile revendicative avea si scopul de a controla eventuala deviatie de la scopul cautat de sovietici si a impiedica scaparea din mana a procesului revolutionar care se putea solda cu o iesire rapida din Tratatul de la Varsovia sau cu o solicitare de asistenta occidentala. Pentru a putea controla evolutia miscarilor revolutionare din Romania au fost trimise comandouri formate in majoritate din luptatori basarabeni retrasi de pe frontul din Afganistan sau membri ai trupelor speciale, dirijati de ofiteri sovietici.
Actiunea cea mai convenabila era la Iasi, dar ea a esuat printr-o contra-actiune rapida si foarte eficienta a Securitatii. In fata acestui prim esec, au rezultat doua consecinte: 1. Mutarea actiunii in alt oras (Brasov, Cluj, Targu Mures, Arad, Timisoara), apelandu-se la sprijinul maghiar. 2. In fata reactiei Securitatii la Iasi, sovieticii au tras concluzia finala ca Securitatea ii este fidela lui Ceausescu si au pus in calcul si destructurarea ei in momentul rasturnarii. Maghiarii au anuntat ca actiunea care se desfasoara cel mai bine si cu rapiditate este cea de la Timisoara, astfel ca atat structurile sovietice din Romania, cat si comandourile trimise in tara ca "turisti" s-au deplasat in Banat. Gruparea formata in Iugoslavia a primit ordin sa patrunda in tara si sa ia pozitii de asteptare.
La Timisoara, insa, in zilele de 15 si 16 decembrie, miscarea revolutionara a fost extrem de slaba, atat numeric cat si politic, populatia nu s-a raliat, muncitorii nu au reactionat, studentii au refuzat sa participe. Multimea minima din noaptea de 16 decembrie (estimata corect intre 800 si 1000 de persoane) a oferit doar posibilitatea desfasurarii diversiunii distructive, fiind sparte vitrinele unor magazine, atacat si incendiat sediul politic judetean, devastate cateva unitati comerciale. Prudenta ministrilor de Interne si Aparare nu a permis transformarea incidentelor din noaptea de 16 decembrie intr-o tragedie. Pe fondul asigurarilor de stapanire a situatiei primite de la MI si MApN, membrii CPEx nu au avut motiv sa actioneze.
Etapa a V-a: Represiune armata. Intelegand sau cunoscand probabil scenariul, daca nu cumva a "simtit" instinctiv pericolul, Nicolae Ceausescu a cerut cu insistenta implicarea Armatei pe strazile din Timisoara pentru a arata ca este hotarat sa riposteze dur, supranumeric. In momentul implicarii stupide a Armatei, in dimineata de 17 decembrie, grupurile diversioniste formate din romani pregatiti in Ungaria au inceput sa atace cu preponderenta trupele, provocandu-le la riposta. Diversionisii provocau, apoi se retrageau, lasandu-i in fata pe timisorenii revoltati sau curiosi, astfel ca principalele victime au apartinut localnicilor. Fortele MApN riposteaza cu o represiune care provoaca 75 de morti. Nu a fost decretata starea de necesitate. Nu a existat temeiul legal al interventiei, fapt pentru care atat Nicolae Ceausescu, cat si ministrul Vasile Milea se incadreaza in infractiunile de subminare a puterii de stat si crima cu premeditare.
Etapa a VI-a: Revolta populara de la Timisoara. Criza de la Timisoara, desi ajunge in faza critica in ziua de 20 decembrie prin izbucnirea revoltei populare si aparitia celei de-a doua formatiuni politice alternative (Frontul Democrat Roman, dupa Frontul Popular Roman de la Iasi) aduna aproximativ 100.000 de oameni, dar nu determina o solidarizare suficienta, de durata si larga a populatiei. In noaptea de 20 decembrie, multimea timisoreana se risipeste, insa Securitatea si Armata refuza lichidarea nucleului revolutionar.
In aceasta etapa a primat exploatarea mediatica si politica internationala a incidentelor de la Timisoara. Agentiile de presa, posturile de radio si televiziune declanseaza o campanie ampla de informare si dezinformare, iar factorii politici internationali pregatesc introducerea crizei in atentia ONU. Scopul final este acordul pentru o interventie militara legitima a trupelor Tratatului de la Varsovia in tara, actiune care s-ar fi declansat mai intai prin activarea si intrarea in operatii specifice a trupelor de comando aflate deja in Romania sub acoperirea de "turisti". In cadrul aceleiasi subversiuni, URSS da senzatia ca incurajeaza scenariul unei revolte a minoritatii etnice maghiare, pentru a crea o presiune majora asupra factorilor politici si militari romani, iar Ungaria, cu sprijin logistic francez si politic german si american, se pregateste sa transforme interventia ONU si a Tratatului de la Varsovia intr-o revendicare si eventual ocupatie a Transilvaniei.
Etapa a VII-a: Diversiune la Bucuresti. URSS isi muta actiunea la Bucuresti, reusind sa exploateze erorile lui Ceausescu, neutralitatea Securitatii si confuzia Armatei. Incitatori calificati folosesc prilejul mitingului din 21 decembrie pentru a mobiliza grupuri de cetateni la revolta. Se desfasoara anumite actiuni individuale sau a unor mici grupuri: sabotarea mitingului, panicarea multimii, regruparea si mobilizarea unor mici adunari de cetateni in apropierea Pietei Palatului de catre agenti provocatori basarabeni, vorbind romaneste cu accent si dand asigurari ca fortele militare "romanesti" din Basarabia vor veni in ajutor printr-un desant.
Serviciile de spionaj occidentale isi activeaza agentii si colaboratorii din randul romanilor, cerandu-le sa actioneze in strada si sa incerce sa preia initiative protestatare.
Etapa a VIII-a: Represiunea de la Bucuresti. Nicolae Ceausescu apeleaza la rudele sale cele mai apropiate, fratii aflati in functii superioare de comanda, Ilie si Andruta, pentru a mobiliza trupe ale Ministerului Apararii Nationale si Ministerului de Interne in represiunea din Bucuresti (adjunctii Gusa si Stanculescu sunt imobilizati la Timisoara, Postelnicu este inactiv, iar generalul Vlad nu raspunde la comenzi). Armata nu are, nici in generalul Milea, nici in alti generali din conducerea superioara, initiative care sa se opuna ordinelor lui Ceausescu, astfel ca in noaptea de 21 decembrie represiunea nu poate fi impiedicata.
Etapa a IX-a: Revolta populara de la Bucuresti. Desi firavul nucleu revolutionar din Piata Universitatii este lichidat peste noapte, emisari ai acestuia se raspandesc prin intreprinderile bucurestene descriind gravitatea faptelor si reusind sa mobilizeze grupuri numeroase, in primul rand de muncitori, la un mars spre Centru si o revolta populara substantiala. Sinuciderea generalului Milea se transforma in factor favorizant pentru schimbarea atitudinii Armatei.
Etapa a X-a: Lovitura de stat militara (puci). Numit ministru al Apararii, generalul Victor Stanculescu da o lovitura de stat militara si, intre orele 10.00 si 13.30 din 22 decembrie 1989, il deposedeaza pe Nicolae Ceausescu de Putere. Simultan si separat, generalul Iulian Vlad intervine in intreaga structura a Ministerului de Interne, interzice folosirea focului impotriva revoltei populare si blocheaza orice riposta la procesul de indepartare a lui Nicolae Ceausescu. Armata preia puterea de facto - generalul Stanculescu da un ordin prin care toate sediile Comitetelor Judetene de Partid sa fie incercuite de trupele MApN -, fara insa ca aceasta realitate sa fie perceputa in dezordinea care destructureaza rapid revolta populara.
Etapa a XI-a: Fiecare serviciu strain de informatii implicat in subversiune incearca sa-si plaseze agentii si colaboratorii romani in zone cat mai apropiate de noul nucleu de putere.
Componenta maghiara isi urmareste propriul scenariu de adancire a crizei in Transilvania si de proiectare a unei miscari etnice separatiste. In unele localitati transilvanene se inregistreaza atrocitati facute de maghiari impotriva reprezentantilor autoritatii. Proiectul sovietic cunoaste o situatie paradoxal mai slaba: factorul politic superior isi pierde orice autoritate, fiind incapabil sa dea o solutie politica pentru criza generalizata; agentii sai sunt fie izolati, fie lipsiti de autoritate politica, astfel ca au nevoie atat de o trecere rapida la actiune, cat si de o proiectare urgenta in notorietate a numelui si imaginii lor (de aici rolul esential al Televiziunii); conducerea Armatei (generalii Gusa si Stanculescu) este inca oscilanta - pe de o parte urmarita de complexul de vinovatie, pe de alta parte derutata de haosul instalat pe strada si in sediul CC al PCR - nu intelege, nu cunoaste si nu poate prelua initiative sovietice; generalii pro-sovietici inca nu au nici o autoritate in Armata, astfel ca raman cuplati grupului politic din cladirea CC. In aceste conditii, Ion Iliescu si grupul sau de complotisti, simpatizanti si prieteni este nevoit sa intervina acum, cu toate ca principalului opozant al lui Nicolae Ceausescu nu i se repartizase nici un rol in subversiune, nu a jucat nici un rol in aceasta, ci era pregatit pentru o etapa ulterioara, exclusiv politica, si anume aceea in care, dupa rasturnarea lui Ceausescu si instalarea unei conduceri provizorii a PCR, urma sa creeze o disidenta reformista explicita in sanul partidului, sa constituie apoi un partid politic socialist gorbaciovist cu care sa participe la alegeri si sa preia puterea pe cale democratica.
Intrarea in actiune a lui Ion Iliescu chiar din dupa-amiaza de 22 decembrie a fost expresia ratarilor succesive de catre URSS a etapelor scenariului unei schimbari a lui Ceausescu printr-o lovitura de palat in sanul CPEx, printr-o diversiune la Iasi, apoi la Timisoara (sau in alt oras), prin agravarea situatiei ca urmare a rezistentei lui Ceausescu (represiune sangeroasa), prin refuzul Securitatii si prudenta Armatei de a lua initiative decisive anticeausiste (lovitura de stat). Batalia pentru preluarea controlului asupra Puterii in dupa-amiaza si seara de 22 decembrie a fortat URSS sa implice la vedere, in prim-plan, pe agentii sai de influenta - fapt impropriu activitatilor de agentura, dar semnificativ pentru problemele pe care le-a creat scenariului sovietic desfasurarea revoltei din Bucuresti si mai ales prabusirii autoritatii politice in haos.
Etapa a XII-a: Nucleul politico-militar care a preluat initiativa instalarii unei noi autoritati este extrem de fragil. El are urmatoarele trasaturi:
1. Un lider politic acceptat pro forma, al carui principal atu este lipsa unui contracandidat;
2. Un mic grup de sprijin format din agenti si colaboratori sovietici, mediatizati prin Televiziune, dar la gramada cu numerosi alti difuzori de imagine si, mai ales, surclasati mediatic de figurile celebre si mult mai populare ale unor actori, regizori, scriitori;
3. In lipsa unui suport structural politic, Ion Iliescu nu poate prelua conducerea PCR, ci a unei formatiuni parapolitice improvizate, in care, ca urmare a conceptiilor proprii - inca idealiste, lipsite de pragmatism, vetust umaniste si a unei proiectii romantice despre democratie, precum si datorita limitelor capacitatii sale de a intelege si asimila dimensiunile fenomenului -, el va propune intrarea unui numar mare si divers de personalitati, acoperind o gama larga de interese (americane, franceze, maghiare etc, de grup social sau strict particulare, aventurieri, impostori, bagaciosi, comunisti oportunisti, agenti ai Securitatii, ai DIA). Pozitia moderata a lui Ion Iliescu este surclasata de doua personalitati hotarate, avizate, radicale - Silviu Brucan si Nicolae Militaru.
4. O Armata dezorientata la conducerea careia se afla executantii represiunii de la Timisoara si Bucuresti; Armata, ca institutie, preia controlul efectiv al tarii si al autoritatii, trecerea ei de partea revolutiei avand caracterul unui puci, Armata fiind in continuare preocupata de restabilirea ordinii si fiind dispusa in orice clipa la preluarea explicita a puterii printr-un regim militar.
5. O Securitate prezenta, intacta, neimplicata in represiune si latenta la comportamentul nucleului politic, avizata asupra provenientei noilor lideri, circumspecta si potential periculoasa prin natura sa doctrinar nationalista.
Etapa a XIII-a: Solidarizarea Armatei cu noul nucleu politic are drept scop stabilizarea situatiei politice, instalarea unei autoritati decizionale coerente si incetarea miscarilor haotice ale populatiei. Armata preda puterea grupului Ion Iliescu. Elementele cele mai acute ale fragilitatii noii puteri, si in primul rand potentialul nationalist intact antisovietic al Securitatii, determina doua acte majore:
1. Proiectarea insistenta si ampla a imaginii Securitatii ca instrument de represiune loial lui Ceausescu, ca autoare a asasinatelor din strada sub acoperirea tragerilor de avertisment ale Armatei, ca organizatoare a grupurilor de teroristi romani si arabi si ca initiatoare a unor acte de diversiune indreptate impotriva populatiei (otravirea apei, a alimentelor, folosirea subteranelor, rapirea lui Ceausescu, aruncarea in aer a unor obiective economici strategice etc).
2. Acordarea de catre noul nucleu politic a intregii increderi Armatei, atragand-o total de partea ei, dandu-i asigurari ca nu vor exista consecinte pentru represiunile de la Timisoara si Bucuresti, declarand-o public chiar in primele acte oficiale emise de CFSN drept principalul sprijin al noii puteri. Numirea la conducerea Armatei a unui grup compact de generali adusi din rezerva si din retragere, in frunte cu agentul GRU Nicolae Militaru, asigura atat loialitatea conducerii Armatei fata de noua putere, cat si distrugerea potentialului de riposta nationalista si de influentare politica al Securitatii, permitand compactizarea nucleului politic gorbaciovist la conducerea statului, oferind un vinovat marcant pentru toate crimele si o acoperire pentru partile expuse ale interventiei agenturii sovietice. Intrucat turbulenta prea mare a multimii si folosirea acesteia ca factor de presiune cu aparenta determinanta - asa-numitul apel la politica strazii -, nu poate fi anulata si potolita, iar Ion Iliescu continua sa faca erori provenite din conceptia sa umanista despre revolutie (intentia de a constitui un consens national, parerea gresita ca romanii se vor intoarce la munca, anuntul ca nu va candida, ci doar va conduce puterea provizorie, asteptarea unei recunostinte si a unei colaborari din partea partidelor politice nou aparute, neglijarea potentialului anticomunist si prooccidental al unor grupuri influente, cum erau cele intelectuale etc.), in sfarsit, toata aceasta conjunctura complexa determina decizia de a transforma puterea revolutionara provizorie intr-un partid politic menit sa gestioneze guvernarea statului (ianuarie 1990).
Etapa a XIV-a: Transformarea nucleului puterii provizorii FSN in partid politic, cu ramanerea acestuia la putere in ianuarie 1990, a reprezentat adevarata lovitura de stat din timpul revolutiei, ea avand toate atributele unei astfel de lovituri, definite unanim in dictionarele, enciclopediile si lucrarile de referinta cunoscute si caracterizate sintetic ca o actiune de preluare a puterii si condusa din interiorul unei puteri instalate. Opozitia politica, asociatiile de revolutionari, presa si liderii de opinie fac aceeasi greseala fundamentala plasand lovitura de stat in decembrie, cand nu a existat bine conturat decat puciul Armatei impotriva lui Ceausescu, ca o consecinta a subversiunii externe si a revoltei populare de la Timisoara si Bucuresti. Acuzele vadit exagerate si false aduse lui Ion Iliescu produc esecul contraloviturii de stat incercate de partidele de opozitie in perioada ianuarie-mai 1990, nasc simpatie, il victimizeaza si il conduc la succesul categoric in alegerile din 20 mai.
Etapa a XV-a: Alegerile din 20 mai 1990 incheie procesul revolutionar, Romania reintrand in starea de legitimitate juridica, asa cum este definita de Dreptul constitutional, dar si in sfera de influenta sovietica.

---

Despre autor: