Steaua a dezamagit aseara, in fata a 50.000 de spectatori, 0-1 cu SC Heerenveen in returul 16-imilor de finala ale Cupei UEFA, dar s-a calificat pentru "optimile" competitiei gratie victoriei din prima mansa, scor 3-1 in Olanda. "Exilata" pe fostul "
Steaua a dezamagit aseara, in fata a 50.000 de spectatori, 0-1 cu SC Heerenveen in returul 16-imilor de finala ale Cupei UEFA, dar s-a calificat pentru "optimile" competitiei gratie victoriei din prima mansa, scor 3-1 in Olanda. "Exilata" pe fostul "23 August" din cauza ca arena din Ghencea intra in reparatii, Steaua a promis ca va castiga pentru fanii care au umplut tribunele, convinsi dupa victoria din deplasare ca favoritii lor vor castiga la pas. N-a fost asa, pentru ca Olaroiu n-a mai avut replica in fata unui Heerenveen mult mai dinamic, mai bine asezat si mai relaxat. Nici macar prezenta in tribuna oficiala a presedintelui Traian Basescu, venit direct din Giulesti, si nici banner-ul purtat de jucatorii stelisti la intrarea pe teren - "Pentru voi!" - n-au putut mobiliza o echipa care a parut blazata si lipsita de orice initiativa. Sigur, mai talentati si mai tehnici decat adversarii, "militarii" au avut cateva ocazii, cea mai mare fiind ratata de Dica, in repriza a doua, acesta trimitand cu capul pe langa poarta din pozitie de singur cu portarul, dupa ce defensiva oaspetilor a facut gresit pasul la ofsaid. O data cu trecerea timpului, Heerenveen a preluat initiativa si a inceput sa-l incerce pe Carlos. Portughezul a starnit tribunele cu o interventie acrobatica si cu un dribling riscant in propriul careu, insa s-a recunoscut invins de sutul superb al lui Bruggink, de la 25 de metri. Steaua se califica, insa cu gustul amar ca a pierdut nu atat partida cu Heerenveen, cat mai ales ca n-a reusit sa-si multumeasca suporterii.
Olaroiu: "O seara nefericita"
"Am jucat mai mult cu inima decat cu mintea. Am vrut sa facem multe si nu am reusit mai nimic. Am facut greseala de a intra in jocul lor de angajament si n-am avut luciditatea necesara pentru a ne face jocul nostru", a spus Cosmin Olaroiu, antrenorul stelistilor, dupa meci. "Nu este o seara fericita pentru noi. Ne-am calificat, dar infrangerea de astazi ne doare, mai ales pentru acest public care a fost extraordinar. Stiam ca nu ne va fi usor, am si avertizat ca partida nu va fi o formalitate, iar acum nu ne ramane decat sa invatam din astfel de lucruri", a adaugat Olaroiu. "Important este ca ne-am calificat, ca suntem in optimile de finala. Ne pare rau insa ca nu am castigat", a declarat Ogararu. "N-am mai reusit sa ne facem jocul nostru si asta s-a vazut. Sper sa nu mai se intalmple accidente de acest gen", a completat Paraschiv. De partea cealalta, Gertjan Veerbek, antrenorul lui Heerenveen, a declarat: "Ma bucura aceasta victorie, pentru ca am aratat ca putem mai mult decat in primul meci. Este o victorie importanta, in fata unei echipe cu nume din Europa. Steaua a meritat sa se califice, dupa cele doua meciuri, si ii urez succes mai departe". (B.G.)
STEAUA - HEERENVEEN 0-1 (0-0)
A marcat: BRUGGINK (86).
Stadion: "National"; spectatori: 50.000.
STEAUA: Carlos - Ogararu, Goian, E. Baciu, Nesu - Nicolita (71 Oprita), Radoi, Paraschiv, Bostina (87 Cristocea) - N. Dica, V. Iacob (80 A. Cristea). Antrenor: C. Olaroiu. Rezerve nefolosite: Cernea - D. Balan, P. Marin, Lovin.
HEERENVEEN: Vandenbussche - Seip, Hansson, Breuer (46 J. Drost), Derveld - Prager, Norregaard (46 Bruggink), Pranjic - Yildirim, De Vries, L. Nilsson (70 Hanssen). Antrenor: G. Verbeek. Rezerve nefolosite: Moeliker - H. Drost.
Cartonase galbene: Iacob (53) / Prager (21), Vandenbussche (55).
Au arbitrat: J. Jara - M. Zlamal, P. Filipek (toti din Cehia).
In tur: Heerenveen - Steaua 1-3.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.