Miron Mitrea, secretarul general al PSD si fost ministru al Transporturilor, a fost audiat, ieri, in calitate de martor, in dosarul "Rompetrol". Mitrea a declarat, dupa audierea sa ca martor in cazul ordonantei privind conversia unor datorii ale Petromidia, ca a relatat procurorilor despre modul de promovare si aprobare a actelor normative, precizand ca nu stie prea multe despre ordonanta pentru ca nu a semnat-o. El a spus ca a fost intrebat de procurori care au fost procedurile de aprobare a ordonantei si cum anume a fost ea motivata. Fostul ministru a aratat ca singura sa legatura cu ancheta privind acest act normativ este ca facea parte din Guvern la momentul adoptarii lui. "Stiu despre toate ordonantele, intr-o masura sau alta", a continuat el. Intrebat daca este posibil ca, in aceste conditii, sa fie chemati la Parchet si ceilalti fosti membri ai Guvernului, Mitrea a amintit ca fostul ministru de Finante Mihai Tanasescu a fost deja audiat de procurori. "Urmeaza probabil sa vina si Adrian Nastase si domnul Popescu (Dan Ioan Popescu - n.r.)", a continuat Miron Mitrea, raspunzand unei intrebari in acest sens a jurnalistilor. Mitrea a mai spus ca procurorii nu i-au spus nimic cu privire la o eventuala noua citare a lui in acest caz si ca, de altfel, nu crede ca va mai fi chemat pentru lamuriri in aceasta ancheta. "Dupa atatia ani, sa mi-aduc aminte daca am spus ceva despre sau impotriva ordonantei... e greu", a afirmat fostul ministru.
Ordonanta benefica pentru statul roman
Fostul ministru Mihai Tanasescu a fost audiat in acest caz tot ca martor, in 6 februarie, cand le-a explicat procurorilor care sunt ratiunile in baza carora Executivul condus de Adrian Nastase a hotarat, prin Ordonanta de Urgenta 118/2003, transformarea in obligatiuni a restantelor bugetare ale Rompetrol existente la data de 30 septembrie 2003. Tanasescu a declarat atunci ca ordonanta prin care datoriile Petromidia au fost convertite in obligatiuni a fost benefica pentru statul roman, permitand ca un contribuabil sa poata plati in continuare taxe catre buget. El a tinut sa precizeze ca, dupa intrarea in vigoare a prevederilor actului normativ investigat de procurori, compania si-a achitat obligatiile, platind in fiecare an dobanda convenita prin emisiunea de obligatiuni, "respectiv cate aproximativ 25 de milioane de dolari in fiecare an, si in 2004 si in 2005". (B.C.G.)