Am vazut un film tulburator, care mi-a mers drept la inima. Unul din acele filme de dragoste care merg la inima oricui, iar dupa un infarct e mai bine sa le lasi acolo, sa nu le zgandaresti.

Ca toate marile povesti de iubire, cu un buget de peste 100 de milioane de dolari, si aceasta era simpla: un miliardar a cunoscut la un banchet de binefacere cu numai 1.000 de dolari tacamul o realizatoare tv frumoasa si extrem de inteligenta. Barbatul nu stia ce sa admire mai intai, replicile sale scaparatoare sau briliantul de 260.000 de dolari, perfect asortat cu averea de
55 de milioane de dolari, pe care femeia urma s-o mosteneasca la moartea parintelui ei. Amorurile la prima vedere sunt intelese de toata lumea. Si de milionarii romani din top 300, dar si de pensionarii din top 300 RON pe luna. Ca in toate marile drame din dragoste, si-n calea fericirii celor doi se gasea un obstacol. Mic in aparenta, dar cu un efect fatal: tubul de plastic de 12 dolari, care-l tinea de mai bine de sapte ani intr-o coma stabila de 1.800 de dolari ziua de spitalizare pe tatal de 55 de milioane de dolari al celebrei realizatoare de televiziune.
Indragostiti ca toti indragostitii, eroii filmului isi faceau planuri de viitor: ba pe yahtul de 11 milioane de dolari al chipesului miliardar, ba in patul Art nouveau de 26.000 de dolari al talentatei vedete tv. O piesa de colectie al carei pret de catalog nu-l stia decat fostul proprietar al vilei, vandute cu tot cu mobila in lunile cand se fac mari reduceri de preturi la palatele de pe Coasta de vest.
In ciuda aparentei gentileti de care dadea dovada la fiecare intalnire miliardarul, cand buchetele de flori in care ascundea ba o pereche de cercei cu diamante de 500.000 de dolari, ba biletele pentru o croaziera in jurul lumii, o darnicie care l-ar fi ruinat pe orice simplu milionar, omul era, de fapt, un zgarcit incurabil. Ca toti miliardarii, am putea spune, care au facut primul milion de dolari vanzandu-si televizorul. Dar daca dupa primul milion cei mai multi se vindeca in buna parte de zgarcenie si devin atat de generosi incat le-ar da cate un dolar tuturor saracilor intalniti in cale, daca, bineinteles, n-ar avea la ei numai carduri, miliardele eroului din film ascundeau un secret sinistru. Chiar si televizorul, pe care-l vanduse ca sa faca primul milion de dolari, era de furat. Si nu de acasa, cum ar fi fost firesc in cartierul unde se nascuse, ci din dormitorul primei lui iubite.
Un miliardar normal ar fi smuls pur si simplu tubul acela de 12 dolari de la gura omului care statea in calea fericirii sale si l-ar fi aruncat la gunoi. Nu insa si iubitul realizatoarei tv care, din cauza zgarceniei, a asteptat trei ani ocazia sa-l vanda la mana a doua cu cel putin 2 dolari. Si asa s-a fasait povestea.
Din multele intrebari, cu care raman pentru mult timp toti spectatorii acestei triste istorii americane de dragoste, una nu-mi da pace. E genul de intrebare care, la toate filmele cu bugete de peste 100 de milioane de dolari si cu retete de 700 de milioane, iti poate zdruncina intregul sistem de valori morale si sentimentale: oare nu cerea prea putin, 2 dolari?