Preda a precizat ca, in mai multe randuri, in cadrul Biroului Permanent National al partidului i-a atentionat pe ministrii, pe secretarii de stat, dar si pe directorii de institutii descentralizate din Buzau cu privire la modul in care aleg sa faca unele afaceri. ""Nu a fost Birou Permanent sa nu se spuna: «Atentie la afaceri!». I-am chemat pe toti secretarii de stat, ministrii si i-am atentionat ca vor plati in doi ani de zile. Lucrurile ies la iveala. Cei care fura si fac ce a facut PSD o incurca"", a spus vicepresedintele PD. El a mentionat ca a avut o discutie in acest sens si cu ministrul Justitiei, Monica Macovei.
LA RAND. Cezar Preda a mai spus ca dosarele aflate in atentia DNA in momentul de fata, respectiv cel al lui Adrian Nastase si al lui Dinu Patriciu, sunt dosare vechi, carora le-a venit randul sa fie rezolvate, nefiind in nici un caz fabricate de la schimbarea puterii. ""Atunci cand s-a infiintat, PNA a inceput sa faca dosare. Acum le-a venit data scadenta. Sunt dosare la greu, sa nu credeti ca nu vor fi si fruntasi pedisti care au avut de-a lungul vremii bube in cap. Nu exista asa ceva. Dosarul lui Nastase este rezultatul unei plangeri facute de deputatul Mona Musca in timpul PSD. Si a venit scadenta. Cu Patriciu a fost scandal inca din timpul PSD. Nu sunt fabricate acum"", a afirmat vicepresedintele PD.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro