Caragiale l-a acuzat de plagiat pe Emile Zola

Titlul de mai sus pare incredibil. Ce sa fi avut Nenea Iancu, al noastru, el insusi acuzat de plagiat de catre mizerabilul Caion, cu marele scriitor francez, teoreticianul naturalismului? Si totusi faptele o confirma. Dar pentru a da de firul lor, vom incepe printr-un popas la Mogosoaia, in parcul Palatului ridicat de Constantin Brancoveanu pentru fiul sau Stefan, dar si folosit ca resedinta de vara a Domnitorului. Aici, printre copacii vigurosi se gaseste cavoul familiei Principelui Nicolae Bibescu Martirul decapitat, impreuna cu fiii si ginerele sau, la Edicule (sapte turnuri), este ingropat in alta parte, si anume in biserica Sf. Gheorghe Nou, sub o candela daruita bisericii de catre sotia lui Voda Constantin, Maria.
Pe fatada cavoului de la Mogosoaia, in parte din stanga a intrarii, se afla o placa de marmora, care are forma unei carti deschise. Cartea este asezata pe incurcisarea dintre o spada si o pana de scriitor, amintind cele doua preocupari principale ale celui care isi dormea acolo somnul vesnic, alaturi de alti membrii ai familiei. Din literele destul de sterse ale cartii aflam mai mult despre faptele de arme ale printului Geoges Bibescu, decat despre activitate lui literara. Astfel, fiul lui Gheorghe Bibescu, domnitor al Tarii Romanesti intre anii 1843 -1848, a urmat liceul in Franta, dupa care a fost inscris la prestigioasa Scoala militara de la Saint Cyr si apoi a devenit ofiter in armata franceza. Cu acest prilej participa la campania din Mexic. Cum de a ajuns acolo?
Napoleon al III-lea, dupa o lunga perioada de succese militare si politice, timp in care s-a dovedit un bun prieten al romanilor, (meritand pe deplin bustul ce i s-a ridicat nu demult in Bucuresti), dupa ce cu ajutorul lui Haussmann, prefect al Parisului, a eliminat cocioabele si ulitele care uratesc capitala Frantei, si a taiat marile bulevarde; dupa ce l-a sprijinit pe Ferdinand de Lesseps, in crearea Canalului de Sued; imparatul s-a aventurat in razboiul din Mexic. Campania a fost declansata de Napoleon pentru a-l impaca pe imparatul Austriei, Franz Iosef, caruia ii rapise Lombardia si Savoia, odata cu dobandirera independentei Italiei, Napoleon III fiind de partea celor care luptau pentru inlaturarea jugului austriac. Armata franceza obtinuse, cu acest prilej, o victorie rasunatoare in batalia de la Magenta din 1859. In scopul impacarii, Napoleon se gandise sa-i acorde titlul de imparat al Mexicului, lui Maximilian, fratele lui Franz Iosef, pe care acesta il tinea pe langa tronul sau fara vreo functie improtanta.
Campania se termina in mod dezastruos. Benito Juarez izbutise sa-i adune pe mexicani in jurul sau si sa-i infranga pe invadatorii franco-spanioli. Maximilian este prins si impuscat, iar sotia lui innebuneste. In cursul razboiului insa printul Bibescu se dovedeste un ostean viteaz, fiind dat de mai multe ori pe ordinul de zi al armatei. Acestea s-au intamplat dupa atacul de la Cumbres, batalia de la Pueblo si sarja de la Teocaltice. E adevarat ca nu era prea nobila cauza pentru care lupta, dar fiind ofiter al armatei franceze intelegea sa-si faca datoria pe deplin. El izbuteste sa realizeze de asemenea si o retragere, fara pierderi, a trupelor. Ispravile sale le povesteste cu real talent atat intr-o carte despre Mexic, cat si in volumul "Retragerea celor 5.000", ambele scrise in limba franceza. Cariera lui militara isi urmeaza cursul, caci alaturi de unul din fratii sai, si el absolvent al scolii de la Saint Cyr, participa la razboiul din Algeria, pentru ca, in 1870, prin nesabuinta lui Napoleon III de a declara razboi Germaniei, sa ajunga pe front la Sedan, unde Bismark sfarama armata franceza. Dar si in prizonierat, la Koblenz, printul isi incurajeaza camarazii de arme, ii organizeaza si chiar obtine eliberarea unora dintre ei. Toate acestea au constituit subiecte de memorialistica, mult apreciate, si au dus la decorarea lui cu legiunea de onoare intai cu gradul de cavaler, apoi cu cel de ofiter.
Dar nici viata sentimentala a lui George Bibescu nu a fost lipsita de aventuri. Tanar ofiter fiind, foarte chipes la infatisare, el se indragosteste de frumoasa Valentine, nascuta contesa de Caraman - Chimay. Acest sentiment este impartasit de juna femeie. Din pacate insa ea era maritata cu contele de Bauffremont si mama a doi copii. Contele mai era si general si condusese nefericita sarja de cavalerie in batalia de la Sedam. Legatura dintre Bibescu si Valentine, devenita publica, determina un mare scandal si chiar un duel intre general si print, in urma caruia amantul este trimis la inchisoarea de la Conciergerie. Acesta insa nu-l va impiedica sa scrie despre faimoasa infruntare si chiar sa publice un scurt tratat cu instructiuni de reguli pentru desfasurarea unui duel.
Neintelegerile dintre Valentine si sotul ei nu erau de data recenta. Ea doreste sa divorteze de brutalul conte si sa se marite cu Bibescu. Numai ca in Franta catolica divortul nu era ingaduit. Atunci, ajutata de printul roman, contesa trece in Germania, obtine naturalizarea si totodata divortul. Acum se poate marita linistita cu alesul inimii ei. Numai ca Parisul, atat de ingaduitor cu adulterul, era impotriva divortului. Marile saloane aristocratice refuza s-o mai primeasca. Chiar sora ei, nevasta unuia dintre cei mai bogati oameni din Franta, nu-si mai lasa ruda cea mai apropiata sa-i calce pragul. Mult mai tarziu, Martha Bibescu va intermedia impacarea dintre soacra ei si prospera sora a acesteia.
Intre timp printul Georges Bibescu isi continua cu succes cariera literara si este chiar ales membru al Institului Frantei care reuneste 5 Academii.
Iar acum ajungem, in asfarsit, la acuzatia facuta de Caragiale la adresa lui Emile Zola.
Citez din marele nostru dramaturg:
"O campanie intreaga s-a ridicat contra lui Zola dupa publicarea romanului sau La Debacle (Deruta) (...) era o carte ce a doua zi chiar trebuia sa cada in mana a mii de ofiteri si soldati, la cari balivernele militare (...) nu puteau trece neluate-n seama. In adevar, incep rectificarile. Zola, nestiind el insusi cat de grave erau greselile lui, nu se astampara si arunca prin ziarul "Figaro" o sfidare. Persoanele cari au asistat, ca militari sau civili, la tragedia e la Sedan si cari au citit La Debacle, poftesc oare sa spuna daca au gasit vreo inexactitate sau vreo greseala de amanunt in acest roman?
(...) Cu ocazia aceasta insa cativa ce cautau cu de-amanuntul in "La debacle" (...) dau peste un plagiat in toata regula. Ofiterii descopera ca naturalistul, atat de amator de documente, luase o eminenta opera personala a unui camarad al lor, printul Georges Bibescu, (...) "Belfort, Reims, Sedan, Campagne de 1870", drept un document impersonal, o calda lucrare originala, drept un rece raport anonim, si, astfel, se crezuse in dreptul sau a o forfeca pagina cu pagina si a o turna ca aparat documentar in romanul sau.
Daca Zola s-ar fi marginit a intrebuinta opera printului Bibescu numai ca un izvor de date sigure asupra miscarii corpului de armata 7 se-ntelege ca nimeni n-ar fi avut ceva de spus; cu toate ca si atunci onestitatea literara ar fi reclamat o declarare cat de trecatoare, o notita macar, in care sa se faca onoare pretioselor date (...). Desi Zola nu a avut un proces in fata justitiei, cum prea usor putea sa-l aiba daca in locul printului Bibescu era un autor mai putin cavaler si mai interesat (...).
In fata scandalului, intr-un lung articol, Zola recunoaste: "... unul dintre adjutantii generalului Douay, printul Bibescu, a scris asupra miscarii corpului 7, o opera de extrema insemnatate, de care m-am servit mult.
Mi s-a imputat cu asprime ca am furat din aceasta carte: este adevarat".

---

Despre autor: