Parlamentul a fost si este demonizat cu tiruri de mitraliera din toate partile. Dinspre Guvern, pentru ca e mai simplu sa conduca tara prin ordonante de urgenta si raspunderi guvernamentale. Pe vremea guvernarii PSD a fost criticata aceasta tendinta autocrata, considerata raul maxim pe care il traim. Daca in spatele acestei atitudini n-ar fi fost suficienta propaganda electorala, in principiu era corect. Acum, aceiasi activisti portocalii, abandonand cu entuziasm principiul, incearca sa ne convinga ca ordonantele de urgenta ale guvernarii Tariceanu si asumarile pe pachete de legi sunt absolut normale. Exista si un rationament: daca acestea ar fi aduse in Parlament „s-ar pierde timp pretios". Trecand peste aceasta „inconsecventa dirijata", sa observam ca la atacurile guvernului asupra Parlamentului s-a adaugat atacul venit dinspre Cotroceni. E vorba despre campaniile prezidentiale care incercau sa convinga opinia publica de faptul ca parlamentarii sunt prea multi. Asa a izbucnit focul de paie numit „Parlamentul unicameral", al Parlamentului redus la jumatate, de dragul unei eficiente izvorate din noapte. Atunci, presedintele se lauda ca este rezonatorul opiniei „poporului". Sa admitem ca nici „poporul", opinia publica, nu are o parere buna despre parlamentari si daca ar fi sa ne luam dupa el, „poporul" n-ar avea nevoie de nici un parlamentar. Din fericire, parlamentul este una din institutiile democratiei, un rau necesar si acceptat. Pe de alta parte, si acest aspect nu poate fi ocolit, dincolo de interesele unora si altora, de campaniile bine directionate, parlamentarii au dat suficiente exemple, unele dintre ele rasunatoare, care indreptatesc multe din criticile opiniei publice, singura care nu intra in jocurile politicianiste ieftine. Sa ne amintim de „gafele" inregistrate doar in ultimul timp. Cand au votat nu stiu ce schimbari de regulament, din dorinta expresa de a-i schimba din functii pe Nastase si Vacaroiu, acestea s-au dovedit anti-constitutionale. Apoi, parlamentarii au sfidat bunul simt, votand la unison avantaje materiale sarite de pe fix. Noi am observat, desi ei cred ca nu se vede din avion ca „batalia politica" in Parlament aceea „pe viata si pe moarte" este doar de ochii lumii. Adversari politici incordati la maximum, gata sa rupa lantul ca niste rottweileri furiosi, cu ochii injectati de ideologie si furie partinica doar cand trebuie sa fie soldati supusi ai partidului. In schimb, cand e vorba sa-si voteze masini, salarii si pensii supradimensionate, niste catei cu dinti de lapte! Asta e clasa noastra politica, dar parca ceva nu e in regula. In principiu, parlamentarii ar trebui sa apere interesele cetatenilor. Dar se dovedeste repede ca interesul personal e mai puternic decat cel public. Sa luam exemplul ultimelor doua motiuni de cenzura ca urmare a asumarilor guvernamentale. A fost mai intai motiunea pe justitie. Acel pachet de legi ar fi trebuit dezbatut in Parlament si apoi votat (sau nu). S-a vazut cat de paguboasa a fost ocolirea Parlamentului. Peste 160 de modificari ulterioare! De ce a cazut motiunea? Daca motiunea de cenzura ar fi fost votata, guvernul ar fi cazut, ceea ce, pentru o mare parte a opiniei publice, a „poporului", ar fi insemnat un lucru firesc. Pentru ca, pana la urma, reforma justitiei intereseaza pe toata lumea, si mai ales pe cetateni, ai caror reprezentanti sunt parlamentarii. O alta asumare a raspunderii, o alta motiune, cea a sanatatii. Sanatatea este acel lucru care nu poate fi cumparat cu bani si nu e o intreprindere care poate fi privatizata fraudulos. O mare parte a cetatenilor este prea saraca pentru a-si asigura accesul normal la sanatate.
Oamenii inca dau plicul, inca sunt pusi sa-si cumpere medicamentele si sa sufere cate doi in pat. Reformele in sanatate sunt obligatorii, dar cand sunt puse la punct de un contabil, exista mari riscuri ca totul sa nu fie decat o lupta de interese particulare. Si iarasi, cei ramasi pe dinafara, cetatenii. Daca il ascultam pe dl. Nicolaescu, bolnavii, multi dintre ei la limita saraciei, ar urma sa traiasca clipe de vis in viitor, zile de aur in care suferinzii vor fi luati pe brate de cum vor intra in spitale sau policlinici, asezati cu grija in pat, inconjurati cu dragoste parinteasca de medici si asistente, acoperiti cu toate medicamentele de care au nevoie. Sa fim seriosi! Asemenea „viziuni" le-am auzit de prea multe ori in „cuvantarile" din vremea Dictaturii si nu dadeam doi bani pe ele atunci, daramite azi, dupa ce am trait 16 ani de povesti ametitoare. In mod normal, avand in vedere gravitatea subiectului, parlamentarii ar fi trebuit sa-si demonstreze, in fine, responsabilitatea in fata electoratului (care electorat?) si sa voteze motiunea. Multi parlamentari PNL ar fi votat „pentru", asta ca sa faca pe plac presedintelui Basescu, cel care viseaza la o fuziune PNL-PD ca viitor partid prezidential. Se putea conta si pe votul UDMR, suparat pe coalitie ca nu-i voteaza legea minoritatilor, zisa si legea autonomiei (nimeni nu baga de seama ca atunci cand un lider UDMR vorbeste in fata unei camere de luat vederi, el o face in fata unui banner pe care scrie, in ungureste, IMPREUNA SPRE AUTONOMIE!). Votarea motiunii ar fi insemnat caderea guvernului, ceea ce, pentru majoritatea cetatenilor, ar fi fost un gest necesar. Ei bine, acest lucru nu s-a intamplat, in ciuda „razboiului" declaratiilor din plen si explicatiile acestui gest trebuie gasite tot in grija pentru propriile privilegii. Pentru ca alegerile anticipate, dincolo de jocul Cotrocenilor, al unora sau altora, ar fi insemnat ca multi dintre cei care au dat bani grei ca sa fie pusi pe liste parlamentare, sa se vada ramasi pe dinafara, o situatie greu de digerat. Iata cum, de dragul propriului loc caldut, atat de necesar afacerilor personale, parlamentarii inchid ochii si, sfidand opinia publica, se fac partasii unei actiuni care va afecta pentru viitorii ani intreaga populatie a tarii. Iar criza continua! S-a ratat o noua sansa de primenire a clasei politice. Sau s-a ratat intrarea in normalitate?