Motto: "These are the days of our lifes..."
Renasterea Queen de anul trecut, cu Paul Rodgers vocal (ex-Free), dupa ce s-au vehiculat tot felul de nume - de la George Michael la Robbie Williams - poate parea ciudata si deloc multumitoare pentru fanii formatiei britanice identificata pana la un punct cu legendarul Freddie Mercury. De ce o reformare asa tarzie? De la disparitia magului, din 1991, Queen a tacut aproape 15 ani - excluzand unele momente live cu invitati "friends", ca Elton John ori cei doi "solo" muzicieni amintiti mai sus. Nimeni n-a avut curaj pana in 2005 sa-l inlocuiasca pe Mercury - si de fapt Freddie ramane de neinlocuit, Rodgers neincercand sa-l imite (nici nu avea rost!) in megaconcertele de revenire de la Budapesta sau Barcelona. Dar nu despre actualul "Queen" vreau sa scriu aici (intr-o formula din care lipseste, totusi, basistul John Deacon!), ci despre anul 2006 - anul Freddie Mercury, pentru cei care l-au indragit si nu l-au uitat pe unul dintre marii interpreti din istoria rockului. Nascut acum 60 de ani in Zanzibar (pe 5 septembrie), pe numele adevarat Frederick Bulsara, Mercury moare de SIDA pe 24 noiembrie 1991, la Londra. Asadar, sarbatorim in acest an sase decenii de la nasterea cantaretului si comemoram si trista sa disparitie, la 15 ani dupa... Sa notam cateva etape de la marire la decadenta, ale celui care a subliniat poate cel mai bine sintagma "agonie si extaz" in lumea de sex, drugs & rock’n’roll. Formatia s-a infiintat in 1970 - pe vremea cand Mercury canta sub pseudonimul Larry Lurex. Personalitata sa charismatica se va rasfrange asupra grupului care va aborda un hard-rock melodios. Primul album se va intitula chiar "Queen", primul hit va fi de pe albumul "doi" - Seven Seas of Rhye. Urmeaza numeroase melodii de top, care vor incanta mai ales publicul si mai putin criticii, cei ce au reprosat formatiei de-a lungul timpului latura prea comerciala ori mania grandorii solistului care aparea imbracat pe scena cu o hlamida regala si cu o coroana pe cap. Cel mai important album ramane "A Night at the Opera", de pe care "Bohemian Rhapsody" va fi atipicul nr. one noua saptamani la rand in clasamentele britanice - in care se va folosi prima data suprapunerea de voci si instrumente, in dorinta lui Mercury de a "parodia" dar si de a saluta genul operei (una dintre pasiunile sale, la care va reveni in 1986, alaturi de soprana Montserrat Caballé, in temerarul duo rock - clasic "Barcelona"), beneficiind si de primul videoclip din istoria muzicii pop-rock. Piesa, considerata de unii kitch, de majoritatea arta, este intr-un top 5 al celor mai bine vandute hituri britanice din toate timpurile, si a fost Best Single in 1977 la Best British Awards. Urmeaza alte hituri internationale, succese care tin si de timbrul inconfundabil al vocii lui Freddie, a capacitatii sale cameleonice de a aborda orice stil, de la heavy metal la blues, ori inflexiuni jazz: We Are The Champions, We Will Rock You, Crazy Little Thing Called Love. In anii ‘80 cei de la Queen folosesc prima data sintetizorul, atingand dupa aceasta "strategie" si prima treapta a clasamentelor din USA. Tehnicile originale ale lui Freddie & Co vor aduce si alte imixtiuni: funk (Another One Bites the Dust), balada (Love of My Life), muzica de film (Flash Gordon, apoi Princess of the Universe de pe celebrul "Highlander"), tehno-pop (Under Pressure, un duet cu David Bowie), melodii cu refren in alta limba (Las Palabras de Amor). Jocul lui Freddie, de a trece prin toate stilurile posibile, de a se reinventa permanent, dar si de a reveni la radacini (in albumul solo preia un evergreen - The Great Pretender, un fel de poveste a propriului ego) a fost mereu unul la limita dintre comic si tragic. Excesele, homosexualitatea afisata uneori ostentativ, luxul show-urilor, personalitatea multipla a eroului care-si punea in umbra colegii (dar ei au suportat asta!) toate acestea l-au devorat pe regele party-urilor alcoolic-sexuale, care a fost toata viata un entertainer, un maestru de ceremonii. Si mai ales O VOCE unica, nimeni neputand rivaliza cu el, ori a-l limita, ca si in cazul lui Elvis Presley. Inegalabil pana la exasperarea cartitorilor care n-au inteles niciodata de unde atata succes cu "usuratatea" retetei Queen, Freddie este cel din spatele unor piese ca I Want to Break Free ("travestit" in menajera cu aspirator), Who Wants to Live Forever - sensibilul, I Want it All - vulcanicul sau The Show Must Go On - cantecul de lebada al celui care-si intampina moartea pe ultimul album propriu-zis al trupei, "Innuendo". Cu o zi inainte de a intra in Paradisul Rockului, unde se aflau deja Jim Morrison, Janis Joplin sau Jimi Hendrix (si ei ucisi de propria celebritate), Mercury marturisea lumii secretul lui Polichinelle - ca este bolnav de SIDA. A fost doar disparitia fizica a unui frontman care a redefinit notiunea de spectacol si nu s-a temut sa-si traiasca la maximum viata, in care inclinatiile sale sexuale nu erau tocmai politically correct (dar asta pentru muzica nu conteaza). La 15 ani de la plecarea sa brusca - aidoma vietii tumultoase - si la 60 de ani de la nastere, continuu sa-l asimilez pe Freddie cu un vrajitor nemuritor al rock-ului, un Mr. Bad Guy care a inteles mai bine ca oricine ca totul e "a kind of magic" si ca "prea multa dragoste te poate ucide"...