osarul "Anderco" a fost una dintre primele actiuni ale Parchetului National Anticoruptie. Investigatia procurorilor in acest caz a vizat activitatea primarului PSD de atunci din Satu Mare, Horia Anderco. Au fost arestate mai multe persoane, inclus
Vorbind despre procedurile folosite in ancheta dumneavoastra, audierile, cum ati trecut de la martor la invinuit?
Deci procedurile sunt absolut staliniste, pentru ca pe bunicul meu in '51 l-au ridicat stalinistii comunisti pentru ca l-au considerat chiabur. L-au dus la canal, iar peste un an am primit o instiintare ca a decedat. Nici azi nu stim unde a murit bunicul meu. In 2003, vine un alt clan, stalinist, din care face parte si procurorul Adriana Cristescu.
Ea mai avut dosarul "Noroieni", in care iar a comis abuzuri peste abuzuri. Ce dosare celebre a mai avut ea? Ca ea a avut numai dosare cu scandal, neclare, unde toata lumea era nemultumita. Dusa la Bucuresti, i s-a dat tema arestarea lui Anderco. De ce i s-a dat tema? Pentru ca eu cand am fost dus abuziv cu Politie, cu caravana, la Bucuresti, asa li s-a zis ca tema lor este sa il aresteze pe Anderco.
Procurorii v-au zis asta?
Da. Procurorul Chiciu mi-a explicat foarte clar. Zice, "domnu' Timciuc, dumneavoastra de fapt trebuie sa intelegeti ca sunteti ca si niste popice in jurul popicei din mijloc, Anderco. Si noi ca sa daramam popica din mijloc trebuie sa-i daramam pe cei din jurul lui. Dumneavoastra aveti ghinion ca sunteti primul, dar urmeaza." Exact asa s-a intamplat. Toate popicele din jurul lui Anderco au cazut pe rand, au fost arestati aproape toti cei din caz, ca sa fie fortati fiecare sa declare ca i-au dat mita primarului. Si o sa va fac dovada ca au fost fortati sa declare, iar in clipa in care au acceptat sa declare ce a cerut procuroarea Cristescu au fost pusi in libertate, desi aveau mandat de arestare emis de instante si aceasta procuroare peste instanta pune in libertate.
Cine mai era de fata cand v-a zis Chiciu asta?
Procuroarea Cristescu si procurorul Irimie. Deci cei trei erau in birou si ce-au facut? Ca sa nu fie prezent aviocatul meu, doamna Rodica Mocuta, Adriana Cristescu, la ora fixata, cand trebuia sa vina sa ma asiste in aparare la Bucuresti, la PNA, a trimis-o acasa si i-a zis ca au modificat ora, sa vina la ora 4. Dupa care pe mine m-au adus din arest la ora 2, si cei trei procurori au tabarat pe mine ca sa discute amical si sa-mi propuna tot felul de combinatii ca sa ii ajut sa il aresteze pe Anderco. Asta era scopul lor. Asta era misiunea lor clara.
Vi s-a propus intr-un fel sau altul vreo inlesnire, sa puteti fi eliberat?
Da. In iunie, sau in iulie, nu mai retin exact, m-au transferat din nou de la Satu Mare la Bucuresti, ca sa ma toace psihic, sa ma distruga, ma plimbau de la Satu Mare la Bucuresti. La Bucuresti imi zice procurorul Cristescu, daca sunt de acord sa declar ca i-am dat mita lui Anderco, ma va cerceta in stare de libertate. Si-mi arata pe masa un act intocmit de ea prin care dispunea ca alti arestati in cauza respectiva sa fie cercetati in stare de libertate, spunandu-mi ca acestia au acceptat sa declare ca au dat mita lui Anderco. Dupa aceasta scena ne-au lasat singuri cu avocatul meu, banuiesc ca se filma, se inregistra acolo, ca de aia ne-au lasat sa ne sfatuim. I-am aratat actul de pe masa procuroarei si uite domnule, ce-mi zice ca daca as declara ca i-am dat mita lui Anderco, m-ar cerceta si pe mine in stare de libertate. Dar ea voia un anumit lucru, sa spun ca i-am dat mita, pentru ca eu fiind de sase-sapte luni arestat, am zis ca bun, sa zic ca i-am dat mita o suta, doua de dolari, nu m-ar deranja. Nu, zice, tu trebuie sa spui ca i-ai dat mita terenul de la Apa (n.r. - localitate din judetul Satu Mare).
Vi-l si indicase?
Da! Mama la un moment dat ii vinde lui Anderco o portiune de teren. Din cele 30 de hectare, mama ii vinde lui Anderco, la notarul public, 800 de mp. Si procuroarea Cristescu avea singurul act cu care ma putea lega de Anderco. Insista sa spun ca eu, care nu am fost proprietarul tabular niciodata asupra acelui teren, i-am dat mita lui Anderco ca sa ma angajeze jurisconsult la primaria Satu Mare. Intr-adevar eu aveam si calitatea de jurisconsult la primaria Satu Mare, cu 690.000 de lei salar pe luna si aveam si 11 milioane salar pe luna ca director la administratia pietelor. Va puteti inchipui ca eram foarte "stramtorat" sa iau acesti 690.000 pe luna si pentru asta sa dau un teren mita lui Anderco.
Ati zis mai devreme ca in jurul procuroarei Cristescu s-a dezvoltat un clan care lucreaza tot pentru un sistem mafiot. La ce va refereati?
E de notorietate in Satu Mare, pentru ca daca nu s-ar intampla in acest mod, ar fi inexplicabil cum niste infractori notorii continua activitatea infractionala si nimeni nu le face nimic.
Procuroarea Cristescu este un fel de unealta sau creierul clanului?
Nu e creierul. Procuroarea Cristescu este unealta.
Unealta cui?
Unealta, nu pot sa zic acestui grup infractional, ca ei sunt prea mici pentru ce a facut procuroarea Cristescu. Procuroarea Cristescu este unealta puterii politice de atunci, unealta PSD-ului. Si i-am si spus-o si pot sa ii spun si acuma ca este o unealta.
Spuneti-ne si noua argumentele.
Ca sa fii procuror PNA, care s-a vrut un parchet independent, fara influente politice si sa ma aresteze pe mine fara nici o proba in scopul de a ma forta sa declar ca am facut afaceri de coruptie cu Anderco Horia din Satu Mare, declarand textual ca au misiunea sa il aresteze pe acest om, inseamna ca, ea este o unealta. Au zis ca ei oricum il aresteaza pe Anderco, inseamna ca au in fisa postului, sarcina de serviciu, sau cineva un sef de-al lor pe linie profesionala, politica, le-a spus ca asta-i directia pe care trebuie sa mearga acesti procurori. Ei de fapt au incercat sa dea un exemplu. Eu nu spun ca Anderco e corupt sau nu e corupt. Nu discutam asta acuma. Vorbim strict de procedura. Deci la data cand pe mine m-au arestat, 14 ianuarie 2003, pe mandatul de arestare scrie ca ma aresteaza pentru luare de mita in forma continuata de la numitii Ivascu si de la Sipos. Cei doi, am sa va arat declaratiile, declara amandoi ca niciodata nu le-am pretins nici bani, nici alte foloase, si ca nu mi-au dat niciodata bani sau alte foloase. Si aceste declaratii, dupa Cristescu, sunt acte de acuzare.
Cristescu, dusa la PNA, a facut absolut ce a dorit ea, a comis abuzuri cum nu cunosc alt procuror in Satu Mare sa le fi comis. Un abuz mai elocvent decat acela ca PNA-ul m-a arestat pentru luare de mita, m-au tinut zece luni si dupa zece luni m-au scos de sub urmarire penala intrucat fapta nu exista, lucru evident din prima zi de la arestare si continua sa ma mentina in stare de arest sub diferite acuzatii prostesti. La un moment dat, solicit sa se inlocuiasca masura arestarii cu o alta masura. Si ea ce zice prin ordonanta din 1.07.2003, ca nu este de acord sa fie inlocuita aceasta masura, pentru ca exista date ca inculpatul va incerca sa zadarniceasca adevarul. Deci dupa sase luni de arest a avut date ca eu voi incerca sa zadarnicesc adevarul. Adevarul este care? Faptul ca Ivascu si Sipos au declarat ca nu mi-au dat mita. Abuzul ei este cu atat mai evident, cu cat ceilalti cercetati in acest dosar, Iouras si Dinu Adrian, tot aceeasi procuroare apreciaza ca se impune sa se inlocuiasca masura arestului preventiv cu o alta masura de a nu parasi localitatea, intrucat cei doi inculpati "avand in vedere atitudinea lor in cursul urmaririi penale, s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii preventive". Si in ce consta schimbarea asta? A fost chemat de trei patru ori la PNA si fortat sa declare ca i-a dat mita lui Anderco.
Deci aceeasi tehnica ca si la dumneavoastra?
Da, bineinteles, dar asta-i procedura Parchetelor aici in Romania. Adriana Cristescu este o unealta, si astazi cred ca este o unealta nu stiu a cui, dar vazand cazul Dinu Patriciu, seamana izbitor cu cazul meu.
Acest om este hartuit de doi ani de zile, este chemat la Parchet de zeci de ori, si in mod cert i se cere sa declare ceva despre cineva, probabil ca nu el este tinta acestei campanii extraordinare duse impotriva lui, acest om refuza sa declare ceea ce i se cere, si atunci am vazut ca se apreciaza ca nu colaboreaza cu Parchetul. Cand nu colaborezi cu Adriana Cristescu inseamna ca nu esti de acord sa scrii ce iti dicteaza ea. Si daca nu esti de acord sa scrii ce iti dicteaza ea, inseamna ca obstructionezi Justitia.
Am aflat la un moment dat ca, printr-o cale colaterala, sotiei dumneavoastra i s-au cerut bani ca sa fiti eliberat. E adevarat?
Da, este adevarat. Sotiei mele i s-au cerut 10.000 de dolari cu titlul de mita ca sa fiu cercetat in stare de libertate, in timp ce eu eram arestat.
Cine anume i-a cerut banii?
Deci nu pot sa va spun cine, pentru ca e o plangere penala pe care am formulat-o, se cerceteaza si sigur ca acestea sunt niste infractiuni foarte greu de probat, mai ales ca s-au consumat in anul 2003, iar noi suntem in 2006. Dar, ce este foarte periculos? Ca unii din sistemul juridic, care ar trebui sa vegheze la a nu se comite infractiuni de coruptie, sunt implicati personal, sau prin rudenii sau prin interpusi in a lua spaga de la cei pe care-i cerceteaza.
Va referiti cumva si la Radu Cristescu, fratele?
Nu pot sa va spun exact nume, pentru ca pana la urma o sa fiu acuzat de calomnie.
Cine a facut plangerea?
Plangerea am facut-o eu, un denunt impotriva celui care a cerut mita.
Am inteles, nu vreti sa ne dati numele. Dar vi s-a dat un raspuns, sau vi s-a spus cum decurg cercetarile, ca inteleg ca plangerea ati facut-o in 2003.
Nici un raspuns din 2003 si pana acum. A ramas o simpla cercetare pentru ca nu se poate proba. La o intalnire, undeva, vine nevasta-mea si se intalneste cu cineva care vine din partea unuia care lucreaza in sistemul judiciar si ii cere 10.000 de dolari ca sa fiu cercetat in stare de libertate.
Dar sotia dumneavoastra a fost audiata macar, a dat o declaratie?
Nici nu a fost audiata, nu a dat nici o declaratie.
Fata de toate abuzurile astea, ati facut plangeri?
Inca din 2003, m-am plans la Comisia de Abuzuri a Camerei Deputatilor, la Presedintie, la Ministerul Justitiei, plangere penala impotriva Adrianei Cristescu, plangere la Amarie de la PNA si fata de toate plangerile pe care eu le-am facut la acea data nu am primit raspunsuri. Dar, toate plangerile au ajuns la Cristescu. Parchetul General le-a repartizat la PNA, si de la PNA era logic si normal pentru sistemul in care se lucreaza acolo sa se repartizeze celui care era reclamat. Deci, eu am reclamat-o pe Cristescu si i s-au dat plangerile ei, ca sa se cerceteze ea pe ea. Plangerile sunt si acum in dosarul PNA-ului nr. 39/P/2005 unde ma judec cu statul roman pentru arestare nelegala, si sunt toate depuse la dosar. Ele exista, nimeni nu a luat nici o masura. Mai mult decat atat, am depus plangere penala impotriva procuroarei Cristescu in 2004. La aceasta plangere am primit un raspuns din partea procuroarei Ioana Alexandrescu, care spune ca, in opinia dansei nu se confirma acuzele care i le aduc lui Cristescu si dispune neinceperea urmaririi penale fata de aceasta procuroare, intrucat eu am fost trimis in judecata la Alba-Iulia, in cu totul altceva. La Alba-Iulia, intr-adevar, eu ma judec acuma in dosarul Anderco.
Daca vi s-au blocat toate plangerile in felul acesta, de ce nu v-ati adresat CEDO?
La Strasbourg m-am plans inca din 2003, am mai multe plangeri, toate sunt inregistrate sub numarul 28999/2003, si acolo Timciuc contra statului roman, am o actiune care a trecut de grefa, a fost cenzurata si s-a dat Inaltei Curti spre a fi judecata. Deja am trei ani de cand astept, si poate in doi trei ani imi vine randul, iar statul roman va plati. Nu va plati procuroarea Cristescu Adriana, nici judecatorii, Mocanu, Rac si Micle, care m-au tinut.
La plangerea pe care am inaintat-o legata de procuroarea Alexandrescu, mi-a raspuns Draghici Gheorghe, de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in care imi spune ca plangerea mea este neintemeiata, intrucat procurorii si judecatorii nu pot fi trasi la raspundere pentru niste fapte comise in exercitarea atributiilor de serviciu. Deci Cristescu Adriana, da este penala si fapta aceasta. Se cheama arestare nelegala si este prevazuta de Codul Penal ca si infractiune. Arestarea astazi in Romania o poate face numai procurorul, pentru o perioada foarte scurta de timp, si judecatorul. La acea vreme, o facea procurorul.
Mi s-a raspuns ca: "Este de retinut ca atat procurorii cat si judecatorii nu pot fi cercetati pentru solutiile date in exercitarea sarcinilor de serviciu, ci doar pentru fapte penale care ar fi determinat aceste solutii". Dand o ordonanta de arestare si emitand un mandat de arestare, procuroarea Cristescu Adriana, intrucat nu a avut nici o proba, in opinia mea, a comis infractiunea de arestare nelegala. Deci, in opinia mea, este o infractoare. Judecatorii sunt la fel de vinovati ca si procurorul Cristescu Adriana, care a constatat ca nu extista nici o proba si tot m-au mai tinut arestat. Si atunci revenim, ori se scoate din Codul Penal articolul care prevede arestarea nelegala, ori inseamna ca el inca mai poate fi luat in considerare, si atunci procuroarea Cristescu poate fi cercetata.
Sunt mai multe dosare instrumentate de procuroarea Cristescu, in oameni care trec de la martori la invinuiti si care acuza abuzuri. Deja nu mai e o coincidenta.
Cum vedeti aceste lucruri?
Efectiv sunt socat pentru ca eu am stiut ca nu faceam parte din nici un partid politic si nu aveam nici o pila la acea vreme. Si m-au arestat pentru ca la acea vreme se voia sa se dea un exemplu de coruptie. Si m-au arestat pentru ca cel mai simplu la acea vreme era ca sa se arate ca directorul din piata de la Satu Mare a luat doi morcovi si trei patrunjei. Pentru asta s-a infiintat Parchetul National Anticoruptie, si procuroarea Cristescu Adriana a emis mandatul de arestare numarul unu.
Izbitor este cazul domnului Dinu Patriciu. Ce ma surprinde? Un om de calibrul domnului Dinu Patriciu, care a pus bazele partidului liberal, care eu zic ca a facut ceva pentru tara asta. A luat o rafinarie falimentara si a dat de munca la atata lume, a platit impozitele in totala discordanta cu cei care au furat tara asta, Bancorex-ul, luat din temelii, si nu mai continuu. Sunt uimit ca aceasta procuroare, care are nenumarate plangeri depuse de persoane care au fost cercetate abuziv de catre ea, tot ei i s-a incredintat acest dosar Dinu Patriciu.
Avocatii Iordanescu Cristian si cu Gheorghe Mateut, care sunt avocati in cazul Rompetrol, cunosc foarte bine dosarul Anderco. Amandoi au fost avocati si in acest dosar si ei cunosc foarte bine metodele procuroarei Cristescu, care a incercat sa ii aresteze pe avocatii care il aparau pe Anderco.
Pe ce motiv?
Pentru ca nu erau de acord cu procedurile ei staliniste. Ea considera ca face legea si toti cei care nu acheseaza la legea ei, trebuie arestati.
Rep: Cum va explicati aceasta hartuiala continua la care este supus Patriciu si ceilalti care au devenit invinuiti, dar acuma s-a trecut deja la asociere de grup infractional organizat, deci lucruri foarte grave? De ce nu ajung pana la urma la instanta?
Da, mi le explic. Este situatia in care am fost eu. Nu are nici o proba impotriva lor, pentru ca, in situatia in care avea o proba, orice proba la acuzele aduse lui Dinu Patriciu avea posibilitatea sa il trimita in judecata pe o infractiune pe care putea sa o probeze, sa disjunga din dosar ceea ce i se pare ca e act infractional comis de Patriciu, insa nu exista nici o proba, in opinia mea, si din acest motiv, a creat, ca si la noi, un volum enorm de hartii pe care instanta nu are timp sa le lectureze. Arestarea se sustine tot pentru niste aberatii, cum ca banuieste ca ar putea sa plece din tara. Pai sa ia masura legala prevazuta de Codul de Procedura, interdictia de a parasi tara sau localitatea.
Intr-adevar nu s-a luat nici una din aceste masuri.
Pentru ca se doreste arestarea lui. Scopul procuroarei Cristescu este sa il aresteze pe Dinu Patriciu, asa cum l-a arestat pe Anderco Horia. Asta e sarcina ei de serviciu.
Si de asta nu se ia nici o masura colaterala care ar permite cercetarea in libertate?
Exact. Eu am facut paralela asta. Convingerea mea ferma este ca Dinu Patriciu nu este tinta de fapt. El joaca rolul popicei colaterale ca si mine, pentru a lovi popica din mijloc, care popica din mijloc, sunt voci care spun ca ar fi premierul Tariceanu. Mai sunt si popici colaterale ca Sorin Rosca Stanescu, si alte popici colaterale care vor fi lovite incet incet, si prin depozitia de popica colaterala, la un moment dat, sa poata lovi popica din mijloc. Asta e cercetarea Adriana Cristescu.
Mi-ati vorbit si despre cazul "Noroieni"...
Tot Adriana Cristescu a fost procurorul care a instrumentat un dosar foarte mediatizat in Satu Mare, dosarul "Noroieni", in care au fost arestati 50-60 de tineri, carora, efectiv le-a distrus viata. O parte din acesti tineri au fost condamnati cu ani multi de inchisoare, si majoritatea avocatilor care i-au aparat au zis ca nu au existat nici o proba impotriva lor si ca au fost condamnati degeaba. Procurorul aresteaza. Dupa ce aresteaza, apeleaza la judecator pentru a prelungi mandatul de arestare. Judecatorul care prelungeste de doua, trei ori mandatul de arestare al unui inculpat nu mai poate sa constate ca acel inculpat este nevinovat si sa il achite. Asta s-a intamplat si in acest caz.
De ce a fost mutata de la PNA, Adriana Cristescu?
A fost implicata intr-un trafic de influenta combinat cu dare si luare de mita. Ea si cu frate-sau, Radu Cristescu, au fost acuzati de faptul ca au vrut sa puna mana, prin intermediul lui Pop Dumitru, care este nasul lui Radu pe actiunile de la SC Florisal SA. Ei au incercat, prin santaj, sa ia de la Iouras Alexandru, director la societatea care se ocupa cu salubritatea orasului Satu Mare, sa ia pachetul majoritar de actiuni, la pretul pe care ei il voiau sa il impuna. Si, intrucat Iorasnu a cedat acestui santaj, ba mai mult a sesizat PNA Oradea, s-a organizat un flagrant, s-au facut si niste arestari. Cristescu a fost si audiata in calitate de martor, s-a luat aceasta masura disciplinara, de a fi inlaturata din PNA, pentru ca planau suspiciuni serioase ca avea tangente cu acest santaj.
Scoasa de la PNA, este imediat luata in brate si pusa la Parchetul General intr-o pozitie cheie, din care, iata poate sa ancheteze dosare cheie. Cine o sustine si de ce ajunge sa cerceteze instrumenteze dosare cu importante?
Este foarte simplu. La Parchetul General procurorul sef este Ilie Botos. Acesta a fost procuror adjunct la PNA cand Cristescu a fost la PNA Satu Mare. Ea se lauda prin oras ca este amanta lui Botos. In momentul in care Botos a plecat la Parchetul Genral a dus-o si pe ea cu el.
Daca maine procuroarea Cristescu ar deveni avocatul Cristescu, ati avea incredere sa fie avocatul dumneavoas-tra?
As avea! De ce? Pentru ca sunt cel putin doua categorii de avocati, cei competenti care isi argumenteaza profesional cauza in Justitie si cei care isi argumneteaza in alt mod cauza, nu in fata instantei, ci colateral cu judecatorul. Deci, Cristescu Adriana in mod cert ar putea sa duca la bun sfarsit o cauza de a mea, dar nu pe competenta profesionala, ci colateral cu judecatorii.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.