Premierul Calin Popescu Tariceanu este de parere ca ar trebui suspendate prevederile din statutul parlamentarului si realizata o analiza foarte serioasa pe marginea acestei legi. Primul-ministru a mentionat ca are foarte mari rezerve fata de statutul parlamentarului in forma actuala si a precizat ca este nevoie la nivelul Aliantei D.A. si al coalitiei guvernamentale de o discutie foarte serioasa pe acest subiect.
"Este nevoie de o discutie foarte serioasa pentru a nu da impresia ca parlamentarii, care acum nu sunt intr-o postura foarte favorabila trebuind sa legifereze pentru ei insisi, isi fac loc la privilegii care nu ar fi meritate", a spus primul-ministru, la Palatul Parlamentului.
Premierul Tariceanu considera ca este nevoie de o analiza a legii deoarece Parlamentul "nu este una dintre institutiile cele mai credibile din Romania". "Aceasta posibila rediscutare a legii trebuie facuta cu luarea in considerare a situatiei economice si a situatiei multor categorii de cetateni. Trebuie subliniat ca acum parlamentarii nu sunt printre cei care au cele mai multe privilegii. Legat de pensii, sunt alte categorii salariale, cum ar fi magistratii sau cei care au lucrat in armata si fortele de ordine, care au pensii cu mult mai avantajoase decat parlamentarii", a spus Tariceanu. El a aratat ca in momentul votului in Parlament pe statutul parlamentarului, senatorii si deputatii PNL si PD au votat impotriva. Intrebat cum ar putea fi modificata o lege organica precum cea privind statutul parlamentarului, primul-ministru a spus ca ramane de vazut din punct de vedere al tehnicii legislative care va fi metoda ce va fi adoptata. "Nu stim in acest moment care ar fi solutia ce s-ar putea adopta", a adaugat Calin Popescu Tariceanu.
Premierul Tariceanu: "Prevederile din statutul parlamentarului ar trebui suspendate"
Premierul Calin Popescu Tariceanu este de parere ca ar trebui suspendate prevederile din statutul parlamentarului si realizata o analiza foarte serioasa pe marginea acestei legi. Primul-ministru a mentionat ca are foarte mari rezerve fata de statutul
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Premierul Tariceanu: "Prevederile din statutul parlamentarului ar trebui suspendate"":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
