Libertate, ateism, blasfemie

Incidentul care a provocat lezarea sensibilitatii musulmanilor din intreaga lume in urma cu doua saptamani merita o examinare aparte.
Asadar, un caricaturist danez, in numele libertatii de expresie, sarjeaza - pentru ca asta inseamna "caricatura" - o valoare religioasa, considerata sacra de o categorie de oameni: figura Profetului Mahomed. Actiunea sa starneste reactii virulente. Caricaturistul, si nu numai el, este surprins. Partial, il intelege. Apartine unei tari - Danemarca - o monarhie, dar probabil ca locuitorii acestui regat nu mai considera de mult ca un rege sau o regina sunt "unsul lui Dumnezeu"... In lumea euro-atlantica, "post-crestina", pot aparea carti blasfemiatoare la adresa lui Dumnezeu - a Dumnezeului crestin - precum "Codul lui da Vinci" de Dan Brown - ori filme si piese de teatru de aceeasi factura. Post-crestinii nu protesteaza, ba chiar cumpara cartea cu milioanele sau se inghesuie la spectacolele respective: sa tot fie vreo patru decenii de cand in America s-a jucat o opereta intitulata "Jesus Christ Superstar"...
Notiunea de ateu este binecunoscuta, mai ales intr-o tara care a cunoscut 40 de ani de regim comunist; regim care nu facea un secret din ateismul sau oficial. Pentru ateu, Dumnezeu nu exista; sau, cum spunea Nae Ionescu: ateul nici macar nu injura de Dumnezeu. Ateismul nu este insa o convingere care apare odata cu comunismul. Ateismul modern este un produs spiritual occidental care premerge revolutiei franceze si capata dimensiuni inspaimantatoare in vremea terorii, cand este copios corelat cu blasfemia. Pe aceasta o gasim si in primele secole crestine. A practicat-o Lucian din Samosata, sau, mai notoriu, un scriitor contemporan cu Origen (sec. II-III d. Hr.), pe nume Celsus. Textul cartii sale, cu ironii blasfemiatoare la adresa Maicii Domnului si a Mantuitorului, nu s-a pastrat. Insa numeroase fragmente sunt reproduse in tratatul lui Origen, intitulat "Impotriva lui Celsus".
Ateismul, blasfemia si chiar apostazia (in Vechiul Testament apare periodic lepadarea de Dumnezeul revelat si inchinarea la idoli) sunt convingeri si atitudini nespus de vechi. Insa pe vremea lui Celsus si Origen - polemica celui din urma este cat se poate de "academica" - crestinii se aflau in faza prigoanelor si a catacombelor. In vremea lui Constantin cel Mare si mai ales a lui Teodosie cel Mare, cand crestinismul devine religie de stat, nu-i mai da mana oricui sa blasfemieze. De-acum, cultele pagane se manifesta "sotto voce". In lumea primului mileniu crestin, pentru valorile lor sacre, bizantinii manifestau aceeasi aderenta - poate chiar mai mare - pe care au aratat-o recent musulmanii. Nu stiu ce s-ar fi intamplat cu desenatorul danez daca ar fi trait in Bizant. Crestinii au continuat sa isi marturiseasca credinta pana la sacrificiul suprem, periodic, pana in zilele noastre. Potrivit unui eseu stralucit publicat recent de Mircea Platon, intitulat "Cine a furat perucile?" ("Convorbiri literare", 1/2006), aproape 10 la suta dintre victimele asasinatelor Revolutiei franceze au fost preotii; numarul bisericilor distruse - coplesitor, "Cat despre serbarile Ratiunii, care luasera locul missei, oficialitatile nu numai ca puneau prostituate sa defileze cu crucea sub picioare in chip de Ratiune triumfatoare asupra superstitiei... Lucrurile furate din biserici si aduse Conventiei ca ofranda republicana erau denumite "ramasitele fanatismului""...
Ororile revolutiei bolsevice, nu numai atee, dar de-a dreptul antihristice, aveau un precedent pe masura si aveau de unde sa se revendice. Nici in Spania comunistii nu s-au lasat mai prejos la mijlocul anilor '30 ai secolului trecut, cand, potrivit memorabilei expresii a lui Iorga, "s-a tras cu mitraliera in obrazul lui Hristos"...
Se ajunsese acum un an in Italia, tara Catolicismului, sa se ceara scoaterea crucifixelor si a "Pruncului Iisus" din scoli, iar deputatul Rocco Buttiglione a fost probozit pentru marturisirea sa crestina in Parlamentul European mai rau ca un oficial comunist de la noi de pe vremuri care indraznise sa se cunune la biserica sau sa isi boteze copilul.
Sunt de inteles desenatorul danez si ziarul care i-a publicat caricaturile: nu mai exista o Europa crestina - decat prin partile sale sud-estice si prin Polonia -, iar ce-a mai ramas din ea este sat fara caini. Numai ca aceleasi masuratori sau rationamente nu pot fi aplicate unor oameni care mai au valori sacre, de care nu lasa pe nimeni sa se atinga. Ei riposteaza blasfemiei, noi, "europenii", scoatem bani din buzunar si-i dam bucuros pe blasfemia lui Dan Brown. N-au trecut 60 de ani de cand in Romania existau oameni gata sa moara pentru Rege, Patrie, Cruce... Astazi e la moda sa mori de ras, numai ca reversul acestei medalii - cum s-a intamplat adesea in istorie - poate fi plansul cel mai amar.

---

Despre autor: