Leasingul s-ar putea scumpi si multe societati mici si mijlocii de leasing ar putea da faliment din cauza reglementarilor Legii institutiilor financiare nebancare (IFN), impuse de Banca Nationala a Romaniei.

""Legea IFN"", dupa cum a fost numita, aduce mai multe dezavantaje societatilor de leasing, sustin reprezentantii Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania (ASLR). ""Se poate anticipa o eventuala scumpire a leasingului, ramane de vazut daca aceste costuri suplimentare vor fi suportate de companii sau de clienti"", a declarat ieri Bogdan Apahidean, presedintele ASLR. Principala nemultumire este reglementarea prin care se impune institutiilor financiare nebancare un capital minim de 200.000 de euro. ASLR a propus BNR sa accepte in Normele metodologice de aplicare a legii - care nu au fost inca redactate - un capital de numai 100.000 de euro, cu o majorare ulterioara.
PROBLEME. Conform presedintelui ASLR, la ora actuala numai 60% dintre societatile de leasing pot indeplini conditia de capital minim impusa de BNR. De asemenea, se asteapta o crestere a costurilor si din cauza cerintelor din lege pentru compartimente specializate in cadrul societatilor de leasing, ceea ce va duce la modificarea structurilor existente. Reprezentantii ASLR sunt nemultumiti si de faptul ca s-a introdus o limitare a dreptului de fuziune a societatilor de leasing cu alte societati simple, ceea ce ar putea conduce la disparitia multor societati de pe piata. Bogdan Apahidean a precizat ca acele societati care vor falimenta isi vor putea duce pana la capat contractele existente.
In privinta restrictiei societatilor de leasing de a emite obligatiuni, conform vicepresedintelui ASLR, Claudiu Stanescu, exista trei societati la ora actuala pe piata care au emis sau sunt in curs de a emite obligatiuni, iar aceasta limitare va duce la imposibilitatea de refinantare a firmelor.
ORDINE PE PIATA. Asociatia de Leasing Bancar (ALB), din care fac parte societatile de leasing detinute de banci, este de alta parere. ""Ordonanta care a aparut in ianuarie si da autoritate BNR sa supravegheze piata institutiilor financiare nebancare ne bucura foarte mult, deoarece de mult timp ne luptam sa aratam ca leasingul este un mod de finantare al afacerilor"", a explicat Adriana Ahciarliu, secretar general al ALB. Ea a adaugat ca normele BNR nu vor scumpi leasingul, ci doar vor face ordine pe piata.
Anul trecut, piata totala de leasing s-a ridicat la 2,013 miliarde de euro, in crestere cu 39% fata de 2004. Volumul total al contractelor de leasing, incheiat de membrii ASLR (52 de societati) in 2005, a atins un nivel de 1.115,0 milioane de euro. Per total, 82% din finantari au fost pentru mijloace auto.