Integrarea Romaniei in UE si "chestiunea" educatiei

Cu totii vorbim cu mare usurinta despre integrarea Romaniei in Uniunea Europeana (UE). Daca analizam rezultatele oricarui barometru de opinie, fie el organizat in anii trecuti, in timpul celeilalte guvernari - de exemplu, Cerecetarea de piata: "Tanar in Romania", organizata de catre British Council in parteneriat cu Gallup Organization Romania, in perioada mai-noiembrie 2004 - fie ne referim la rezultatele recente ale "Barometrului de opinie in mediul rural" cu privire la aderarea tarii noastre la UE, vom observa ca procentul majoritar al populatiei care a opinat pro-aderarea este surprinzator de mare. E de remarcat faptul ca in Romania majoritatea persoanelor isi exprima in spatiul public si privat o opinie referitoare la integrarea tarii in Uniunea Europeana si la procesul educational romanesc. Insa nu toate aceste persoane cunosc in profunzime aceste subiecte. Rezultatele cercetarilor sociologice mentionate anterior confirma aceasta ipoteza. Din acest considerent in cele ce urmeaza vom prezenta o scurta trecere in revista a cadrului legislativ care face referiri la problematica educatiei, din perspectiva integrarii tarii noastre in Uniune.

Atunci cand ne referim la integrare, este bine sa stim ca exista un cadru legislativ, la nivelul Uniunii, care face referire la aceasta dimensiune sociala, si anume la domeniul educatiei. Astfel, in Tratatul cu privire la Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO, Paris, 1951) exista un articol (art. 56) care face referire la dreptul la reorientare profesionala pentru orice cetatean din cadrul Uniunii. De asemenea, Tratatul privind infiintarea Comunitatii Economice Europene (CEE, Roma, 1957) pune in discutie posibilitatea recunoasterii diplomelor (art. 47) si ridica problema invatamantului profesional pentru muncitori (art. 137) si fermieri (art. 35), din perspectiva liberei circulatii a persoanelor si a posibilitatii de a munci in tarile membre ale Uniunii. In cadrul Tratatului Euratom (Roma, 1957) regasim precizari privind statutul Universitatii (art. 9).
Dupa cum putem observa, in cadrul celor trei tratate fundamentale ale Uniunii Europene, este prezenta problematica educatiei, ca aspect social care influenteaza libera circulatie a persoanelor in cadrul Uniunii. Odata cu Tratatul de la Maastricht (1992) care face referire la statutarea Uniunii Europene, se asigura un cadrul legal concret ca baza pentru actiunile in domeniul educatiei si invatamantului in cadrul Comunitatii Europene. Se vorbeste acum despre dezvoltarea invatamantului de inalta calitate, prin retele europene de tipul Retelei europene pentru asigurarea calitatii in invatamantul superior superior (European Network Quality Assurance in Higher Education). In timp ce aceste cadre europene asigura existenta unor principii generale de functionare a diversitatii lor culturale si lingvistice si a continutului cursurilor, a implementarii unei politici de instruire profesionala in sprijinul si in completarea acestor masuri reprezinta responsabilitatea fiecarui stat membru al Uniunii.
Tratatul de la Amsterdam (1997) completeaza aceste precizari, mentionand intentia dezvoltarii unei politici pentru coeziune economica si sociala in cadrul UE. In acest sens, s-a creat cadrul legislativ in baza caruia pregatirea elevilor si a profesorilor va dobandi o dimensiune europeana, iar Comunitatea va avea posibilitatea de a se implica activ in domeniile cercetarii, tehnologiei si invatamantului superior. Programele de inter-schimburi profesionale si academice in cadrul programelor europene Leonardo da Vinci, Grundtvig, Socrates, Lingua, Arion, cat si cele de colaborare intre statele membre, din perspectiva elaborarii unor cercetari si a unor proiecte pilot comune precum Comenius, Minerva, sunt o realitate. De asemenea, Strategia de la Lisabona, document rezultat in cadrul Consiliului European de la Lisabona din 2000, propune statelor membre realizarea urmatoarelor obiective-cheie in domeniul educatiei pana in anul 2010: imbunatatirea calitatii invatamantului si a sistemelor de formare profesionala, la nivel national; dezvoltarea formelor de pregatire individuala din perspectiva educatiei pe tot parcursul vietii si de crestere a accesului la aceste forme de educatie pentru cat mai multe persoane; promovare cresterii atractivitatii sistemelor de invatamant si de formare profesionala nationale pentru persoanele din afara Uniunii.
Pana in prezent, la nivelul Uniunii s-a dezvoltat recunoasterea perioadelor de studii si a diplomelor academice, mai ales la nivelul invatamantului universitar. In acest sens, au fost elaborate unele instrumente precum: Diploma Supliment, care se elibereaza pentru toti studentii absolventi ai primului ciclu de invatamant universitar, ciclu cre se finalizeaza cu o diploma de licenta, si Certificatul Supliment, document care se elibereaza pentru absolventii invatamantului tehnologic. Formatul european tipizat al CV-ului este o alta realizare comuna a statelor membre. Portofoliul profesional elaborat din perspectiva pachetului Europass Training include diverse adeverinte privind experientele de invatare in cadrul invatamantului formal si a activitatilor non formal cat si recomandari ale persoanelor care au supervizat activitatea studentului sau a elevului: Sistemul de credite transferabile ECTS se aplica acum in majoritatea tarilor Uniunii, cu ajustarile de rigoare, in functie de legislatia in domeniu din fiecare tara.
Analizand toate datele prezentate mai sus, observam ca in prezent exista doua perspective prin intermediul carora se pot analiza tendintele de politica educationala, una privind cadrul comun european, creat in concordanta si cu principiile de functionare ale Uniunii Europene, si o a doua care se refera la evenimentele ce au loc la nivelul fiecarei tari europene. La nivelul Uniunii Europene se discuta despre: o educatie dintr-o perspectiva multi-nationala; oferte de formare profesionala in parteneriat intre statele membre; programe de inter-schimburi profesionale si de oportunitati pentru studenti de a invata in alte tari ale Uniunii; formarea unor retele academice si de expertiza profesionala, sub forma de consortii; conturarea unor cadre europene comune pentru mai multe niveluri de invatamant, in timp ce statele europene organizeaza activitati privind: identificarea si definirea unor obiective educationale comune, la nivelul politicii educationale nationale; stabilirea unor seturi de indicatori statistici pentru a se putea masura progresul in indeplinirea acestor obiective; diseminarea bunelor practici in domeniu si initierea si derularea unor proiecte pilot in comun.
La ora actuala in Romania documentele de politica educationala (Curriculum-ul National, Planurile de invatamant, Proiectul de Lege a calitatii educatiei) sunt concepute tinandu-se seama de aceste tendinte dezvoltate la nivelul Uniunii Europene. Analiza mai atenta a practicii educationale dezvaluie insa unele probleme care nu au fost luate in considerare atunci cand au fost concepute aceste documente. Rezultatele proiectelor de cercetare organizate de catre Institutul de Stiinte ale Educatiei, Centrul Educatia 2000+, Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii etc sustin afirmatia anterioara.

---

Despre autor: