La tot mai amabilul taifas cu iz de barfa la o cafea, aranjat de comandoul Culcer de la TVR, Traian Basescu a tinut sa aprecieze cotidianul Ziua, pentru ca a avertizat autoritatile de indata ce a intrat in posesia CD-ului cu informatii militare. Repl
La tot mai amabilul taifas cu iz de barfa la o cafea, aranjat de comandoul Culcer de la TVR, Traian Basescu a tinut sa aprecieze cotidianul Ziua, pentru ca a avertizat autoritatile de indata ce a intrat in posesia CD-ului cu informatii militare. Replica prompta a lui Sorin Rosca Stanescu: E de rau cand te lauda Traian Basescu!
Sorin Rosca Stanescu il cunoaste foarte bine pe Traian Basescu.
Si din aceasta perspectiva a exclamat ca e de rau cand te lauda Basescu.
Actuala conducere a PSD nu-l stie bine pe Traian Basescu. De aceea, n-ar fi stricat sa ia aminte la replica lui Sorin Rosca Stanescu. Ar fi avut motive serioase sa-i ingrijoreze un moment din barfulita TVR de luni seara.
Raspunzand unei intrebari, Traian Basescu a declarat ca nu-si poate permite sa critice PSD. Mai mult, amintindu-si de tineretea sa prezidentiala din 2005, cand dadea cu parul in principalul partid de opozitie, domnia sa si-a exprimat regretul.
Din punct de vedere constitutional, oaspetele de o cafeluta avea dreptate. Ca presedinte, domnia sa trebuie sa se situeze deasupra confruntarilor dintre partide.
Sa fie oare declaratia despre PSD semnul ca Traian Basescu a constientizat in noaptea pasajului de la un an la altul misiunea sa principala: cea de protejare a Constitutiei?
Avem serioase indoieli. Si nu de florile marului:
a) Traian Basescu se preteaza in continuare la incalcarea Constitutiei punand in vedere judecatorilor sa dea sentintele cerute de procurori.
b) Traian Basescu continua sa conduca pe fata un partid, PD.
c) Traian Basescu continua sa critice pe fata un partid: PNL. Nu de alta, dar Guvernul e denuntat doar in punctele conduse de liberali.
Ce-a urmarit atunci Traian Basescu prin neasteptata imbratisare a PSD?
Raspunsul ni-l da comportamentul conducerii PSD din ultimul timp. Dupa debarcarea lui Adrian Nastase, se profileaza tot mai clar o predare a principalului partid de opozitie in mainile lui Traian Basescu.
Nici unul dintre gravele derapaje de la statul de drept n-a fost sanctionat de actuala conducere a PSD. Un partid din Alianta, si de la Putere - am zis PNL - a denuntat pachetul de legi ale asa-zisei Sigurante nationale, scandalul arestarii jurnalistilor, transformarea Parchetului si a DNA in Garda Pretoriana a presedintelui.
Mai ceva ca un veritabil partid de opozitie.
Ce face in tot acest timp PSD, formatiune de stanga si, mai ales, de opozitie?
Tace chitic.
Iese din cand in cand cu cate un Comunicat de lemn, de-a dreptul adormitor, citit in graba de semnatar, ca nu cumva sa adoarma pana la punctul final.
Se ocupa intens, in declaratii publice, de destinul politic al lui Adrian Nastase. Ion Iliescu, Ioan Rus, Miron Mitrea, Vasile Dincu isi dau cu parerea zi si noapte asupra viitorului lui Nastase.
Repet: nu-l apara.
Vorbesc despre el in asa fel incat mai toti sa intelegem ca e un om politic mort si ca ei, cei ramasi in motul friscai, beau si mananca la parastas.
Dar nu numai atat.
Liderii PSD se ingrijesc sa se puna bine cu Traian Basescu. Sau, ma rog, sa arate ca s-au pus bine cu Traian Basescu. Liderul de la Centru, Mircea Geoana, a fost extrem de incantat public, pentru ca Traian Basescu a tinut cont de punctele sale de vedere. Vazandu-l pe distinsul presedintele de partid de opozitie la Cotroceniul de unde pornesc toate loviturile piezise impotriva PSD, am crezut ca presedintele tarii e Ion Iliescu, si nu Traian Basescu.
Liderul local Marian Oprisan ii prepara lui Traian Basescu la Ziua Unirii o manifestatie de simpatie PSD-ista, de care nu s-a bucurat pana acum nici macar Tatucul Ion Iliescu.
Cand fostul prefect, Baiesu, ii aminteste ca PSD e, totusi, partid de opozitie, Marian Oprisan il suspenda din partid. Sub privirile grijulii ale lui Mircea Geoana, venit special la Focsani pentru a dovedi ca orice cartire impotriva lui Traian Basescu se pedepseste.
Sunt toate acestea numeroase semne ca in constiinta romanilor se adanceste imaginea unui Traian Basescu presedinte nu numai al PD, dar si al PSD.
Adancirea asta mai avea nevoie de un bobarnac.
I-a dat-o Traian Basescu luni seara, prin imbratisarea, in direct si la ora de varf, a PSD.
Actualii lideri ai PSD sunt linistiti. Mai mult, sunt fericiti. L-au predat pe Adrian Nastase.
Si cred ca ei au scapat. Isi pot cheltui in liniste banii stransi in timpul guvernarii anterioare. Sarmanii! Nu-l cunosc pe Traian Basescu!


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.