Furia din lumea araba fata de publicarea in Danemarca (cu cateva luni in urma) a unor caricaturi care il prezinta pe profetul Mahomed, alaturi de victoria Hamas in Palestina si de radicalizarea crescanda a politicii Iranului au facut din "Islamul politic" o intrebare fundamentala a diplomatiei internationale. Insa un raspuns atotcuprinzator nu va putea functiona. Trebuie sa abandonam ideea ca ar exista o miscare globala islamica.
Islamul politic de toate culorile a aparut ca o principala alternativa la regimurile laice nationaliste a caror legitimitate s-a bazat pe lupta de eliberare nationala - miscari care s-au evaporat din cauza inabilitatii lor de a rezolva problemele economice si sociale, sa asigure statul de drept si sa garanteze libertatile fundamentale. In Palestina islamistii au infrant Fatah in urma anilor de guvernare proasta, datorata ocupatiei israeliene.
Guvernele europene si americane au impartasit o teama atavica fata de "alternativa islamica", fata de nationalistii laici arabi - ca Fataf - si astfel au aparat status-quo-ul. Insa represiunea tuturor miscarilor de opozitie arabe de catre monarhii regiunii si dictatorii laici a dus la "protectia moscheiei" ca singura modalitate de angajament politic.
Acum islamul politic nu mai poate li limitat, deoarece democratia nu poate fi construita prin scufundarea unor partide care au o larga baza sociala - dupa cum s-a vazut in Argentina acum 15 ani. Singura alternativa la autoritarism este o tranzitie care sa permita islamistilor sa participe la viata publica si care sa-i incurajeze sa accepte regulile jocului democratic.
Exista deja mai multe exemple de partide islamice mai mult sau mai putin conservatoare care doresc sa se alature acestui joc. Nu este un accident faptul ca exista islamisti in legislaturile tuturor tarilor care se afla intr-o reforma politica - inclusiv Libanul, unde Hezbollah face parte dintr-un guvern ales liber, ca si Iordania si Marocul.
Acum este necesar sa aratam ca democratia este cea mai buna cale pentru ca palestinienii sa-si atinga scopurile nationale. Aceasta depinde in mare masura de guvernul Hamas si de transformarea sa intr-o forta democratica care respecta statul de drept, democratia si legalitatea internationale. Insa in aceeasi masura depinde de Israel si de comunitatea internationala, care trebuie sa faca tot ce pot pentru a asigura un viitor stat palestinian cu capitala la Ierusalim.
Sprijinirea democratizarii palestiniene nu inseamna renuntarea comunitatii internationale de a cere Hamas sa abandoneze terorismul o data pentru totdeauna, sa se demilitarizeze, sa respecte constitutia palestiniana si sa accepte existenta statului Israel. Insa, de asemenea, nu inseamna sprijinirea sanctiunilor care ar dauna poporului palestinian dupa ce acestia si-au exprimat in mod democratic vointa. Asa ceva ar constitui o greseala teribila in cadrul oricarui efort de a consolida noua democratie palestiniana, avand un impact negativ asupra tarilor care se reformeaza din lumea araba.
In mod similar, acceptarea dreptului islamistilor non-violenti de a participa la viata publica nu inseamna renuntarea la lupta ideologica si politica pentru combaterea conceptiilor ultra-conservatoare si uneori chiar totalitare asupra societatii. Combaterea rasismului, promovarea tolerantei si respectarea sentimentelor religioase ale celorlalti nu inseamna ca avem nevoie sa punem sub semnul intrebarii libertatea de exprimare sau sa acceptam cererile islamistilor pentru cenzura - chiar si atunci cand sentimentele religioase sunt atinse - cum a fost in cazul caricaturilor daneze. Conceptiile islamiste asupra societatii care violeaza drepturile individului trebuie sa fie respinse in mod politic.
Aceasta provocare politica constituie unul din paradoxurile democratiei, care permite tuturor ideilor sa concureze liber. Islamul politic este un risc, insa il putem minimiza doar prin strategii inteligente dezvoltate in functie de fiecare caz, strategii care sa promoveze democratia.
Alvaro de Vasconcelos este directorul Institutului Portughez pentru Studii Strategice si Internationale.
Copyright: Project Syndicate, 2006
www.project-syndicate.org