Dupa ce a fost condus de Ioan Melinescu, deja trimis in judecata pentru uzurpare de calitati oficiale, apoi de judecatorul Iulian Dragomir, care a demisionat "din motive personale", Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB) ar putea avea un alt sef, si el controversat. Este vorba despre procurorul Flavius Craznic, cercetat de colegii sai pentru o eventuala implicare intr-un transport "supravegheat" de droguri venit din Venezuela.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, joia trecuta s-a decis, la propunerea ministrului Monica Macovei, "numirea lui Flavius Craznic, reprezentant al Ministerului Justitiei, in functia de membru al plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor".
Conform procedurii, seful Oficiului este desemnat din randul membrilor plenului, care are in componenta reprezentanti din cadrul Ministerului Justitiei, Finantelor Publice, Administratiei si Internelor, Parchetul instantei supreme, BNR, Asociatiei Romane a Bancilor si Curtii de Conturi.
Potrivit unor surse ministeriale, consilierul ministrului Justitiei, Flavius Craznic, este propus pentru functia sefului Oficiului Nationale pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (ONPCB).
In luna august a anului trecut, Flavius Craznic a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sa ia pozitie fata de acuzele ce i-au fost aduse privind presupusa disparitie a sase kilograme de cocaina. Sectia de procurori a CSM a analizat solicitarea, ajungand la concluzia ca procurorul Craznic nu a fost implicat in aceasta afacere.
Mai mult, la data de 12 septembrie 2005, Ministerul Public anunta, printr-un comunicat, neinceperea urmaririi penale fata de procurorul Flavius Craznic, constatandu-se prin Ordonanta 267/P/2005 din 14 iulie ca "acesta nu a comis nici o fapta prevazuta de legea penala".
Craznic a facut pentru a doua oara obiectul unor verificari ale Inspectiei judiciare a CSM, dupa cea privind modul in care a fost realizata ancheta in cazul Ion Alexandru Tiriac, dar acest lucru nu pare sa impiedice numirea lui ca presedinte al ONPCSB.
Conform procedurii, seful Oficiului este desemnat din randul membrilor plenului, ultimii doi, Ioan Melinescu si Iulian Dragomir, provenind din sistemul judiciar.
Functia de presedinte al ONPCSB, subordonat direct Guvernului si coordonat de premier prin Cancelaria primului-ministru, a ramas vacanta in urma incetarii mandatului fostului sef, Iulian Dragomir. In urma demisiei depuse, din motive personale, acesta a revenit in functia de vicepresedinte al Curtii de Apel Bucuresti.
Melinescu, judecat pentru uzurpare de calitati oficiale
In ceea ce-l priveste pe Ioan Melinescu, cercetat de procurorii Parchetului General in mai multe dosare penale dupa ce Iulian Dragomir a inaintat numeroase plangeri impotriva acestuia si a activitatii lui din timpul mandatului, acesta a fost deja trimis in judecata sub aspectul savarsirii infractiunii de uzurpare de calitati oficiale.
Potrivit anchetatorilor, in sarcina lui Melinescu s-a retinut faptul ca a continuat sa isi exercite prerogativele de presedinte al ONPCSB si dupa ce a fost revocat din functie.
"In fapt, inculpatul a participat, in perioada 5 mai 2004 - 22 iunie 2004, la un numar de cinci sedinte plenare in care a deliberat, a votat si a decis, alaturi de ceilalti membri, in legatura cu o serie de documente destinate informarii altor autoritati ale statului, precum si asupra trecerii in evidenta pasiva a unor lucrari", se arata in comunicat. Mai mult, in aceeasi perioada a semnat ordonatoare de credite, ordine de definitivare pe functii si state de plata, desi la data de 6 mai 2004 a fost numit, prin decizia lui Adrian Nastase, in functia de consilier personal pe probleme de spalare de bani in cadrul Cancelariei primului-ministru de la acea data.
Cu toate acestea, Melinescu a inteles sa-si atribuie ilegal, timp de 48 de zile, calitatea de membru al plenului si de presedinte al ONPCSB, avand astfel acces la informatii cu caracter secret detinute de institutie si, implicit, drept de dispozitie asupra acestora.
Hayssam si Boerica au fost "protejati"
In urma evaluarii efectuate de fostul presedinte al ONPCSB, Iulian Dragomir, asupra activitatii institutiei din timpul mandatului lui Ioan Melinescu, s-au descoperit nu mai putin de 14 cazuri de abuz in serviciu pentru care a fost sesizat Parchetul General.
Dosarele grele de spalare a banilor, puse la pastrare de fostii capi ai Oficiului, cuprindeau sesizari ale Serviciilor de informatii romanesti, ale Politiei si Parchetului si ale unor servicii din SUA si tari europene. Printre acestea s-au gasit si cele legate de evazionistul Genica Boerica, dar si de Omar Hayssam sau Omar Mohamad.
Astfel, Ioan Melinescu este cercetat penal de procurorii Ministerului Public in legatura cu neraportarea unor tranzactii efectuate de omul de afaceri craiovean, trimis in judecata pentru ca, in perioada 2001-2003, ar fi primit ilegal TVA insumand aproape 300 de miliarde de lei vechi.
Genica Boerica a fost arestat preventiv, in 4 octombrie 2004, de catre magistratii Tribunalului Bucuresti, pentru complicitate la evaziune fiscala, la spalare de bani si fals in declaratii.
In ceea ce priveste spalarea banilor de catre Omar Hayssam, potrivit unei note secrete din 2003 a Ministerului de Interne, societatea Rafor SA Campulung ar fi vandut, cu 6 miliarde de lei, lui Mihai Nasture, fabrica de cherestea Moldovita. Acesta ar fi revandut-o, la randul sau, catre Laser Impex si de-aici la Iunia Corporation. Pretul final era de 32 de miliarde de lei.
Fabrica a ajuns ulterior la SC Best Wood al carei patron, Omar Mohamad (fratele lui Hayssam), era suspectat de spalare de bani. Nota a ajuns din nou la Melinescu in ianuarie 2003, care a tinut-o pana in mai 2004, cand i-a dat-o lui Popescu. Nici acesta n-a facut nimic cu ea, iar nota a ramas neinregistrata.
Disparitia dosarului "Nastase"
Intr-un alt caz, procurorii au demarat verificari la solicitarea ONPCSB privind modul in care au disparut, dupa 1999, acte detinute de oficiu privind averea familiei Nastase, anchetatorii declansand urmarirea penala "in rem", pentru a avea acces la date.
In anul 1999, ONPCSB a primit, de la Bank Austria Creditanstalt Romania SA, un raport privind o tranzactie suspecta, referitor la alimentarea contului Danei Nastase cu 400.000 de dolari. Numai ca documentele privind provenienta sumei au disparut. Asa ca, la data de 18 ianuarie, ONPCSB a sesizat Parchetul General cu privire la posibila disparitie sau sustragere a documentelor. Procurorii instantei supreme au cautat documente referitoare la o sesizare trecuta in acest caz a Oficiului si eventuala conexare a acestei sesizari cu vreun alt dosar. "Rezultatul a fost zero", ne-a spus atunci Robert Cazanciuc.
Conform procedurilor, Oficiul ar fi trebuit sa trimita dosarul mai departe la Parchetul General, insa acest lucru nu s-a intamplat. Ultimele operari in dosar s-au facut in cursul anului 2001.
Surse judiciare ne-au informat ca sesizarea bancii austriece a venit la cateva zile dupa alimentarea contului, analistii financiari incercand, pana in toamna anului 2000, sa stabileasca provenienta sumei si sa verifice totodata daca justificarea adusa de sotia lui Adrian Nastase cu privire la originea banilor este reala.
Dana Nastase a pus la dispozitia reprezentantilor bancii un contract de vanzare-cumparare incheiat intre matusa Tamara si Alexandru Bittner, in valoare de 400.000 de dolari.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro