De la o vreme, de ocupat ce sunt, treburile Puterii, stirile din politica, intamplarile care tin prima pagina a ziarelor zile la rand ma intereseaza tot mai putin.
In comparatie cu starea febrila, cu sentimentul ca totul ma implica, pe care-l traiam pana nu de mult, as putea spune ca nu ma mai intereseaza aproape deloc. Ea, Puterea, cu ale ei; eu, cu ale mele.
I-am auzit pe multi vorbind despre convulsiile guvernarii si despre razboaiele din Justitie cu detasarea pe care o capeti atunci cand afacerile-ti merg, indiferent de schimbarea ministrilor, de jocurile din Parlament. De tot ceea ce obisnuiam sa numim ""problemele mari ale Romaniei"". Explicatia pe care mi-a oferit-o, la acest tip de separare a trairilor, un amic foarte ocupat a fost ca era extrem de ocupat. Nu avea timp de pierdut cu fleacurile.
Se petrece, in numeroase familii, o rasturnare a raporturilor cu ""problemele mari ale Romaniei"". E un lucru bun. Prostul - spune un proverb - moare de grija altora. Sa ne intelegem: una e sa-ti pese de necazurile celor foarte apropiati si alta e sa suferi pentru soarta unui Tariceanu. Intr-o zi, cand eram nelinistit pentru soarta lui Tariceanu, mi-am dat dintr-odata seama ca Tariceanu habar
n-avea de soarta mea si de treburile familiei mele. Nu m-as fi mirat sa-l fi auzit zicand: voi, cu ale voastre; noi, cu ale noastre.
In Romania a crescut repede numarul oamenilor prea ocupati ca sa mai stea cu gura cascata la stirile de la sapte seara. E de bine. Chestiunea e ca nu-i genul de bine pe care il jinduiam. Nici pentru bogati, averea nu vine cu acel tip de fericire, pe care o vedeau in filmele cu avuti, in anii cand inca nu acumulasera bogatie. Toate sunt si vor fi altfel decat socoteau. Un tanar cu o pozitie buna intr-o companie prospera m-a lamurit cum gandeste generatia lui. Nu se teme pentru postul sau, intrucat, la ce stie el sa faca, atunci cand are computerul in fata, vor exista mereu slujbe mai bine platite. Tanarul s-a minunat ca-i pun intrebari despre Guvern si despre politicieni. Pentru el, importante erau profesia, Compania la care era angajat, fetele si calatoriile. Ideea, mai bine zis obligatia de a ne preocupa de toate si in chip prioritar de ""problemele mari ale Patriei"", atat de populara pana in 1990, ii parea o diversiune a totalitarismului. Nu conta ca tu o duceai rau, conta ca Patria sa se indrepte spre un viitor luminos. Generatia computeristului nu de la Guvern asteapta solutii, ci de la Companie. Spre deosebire de milioanele de varstnici, care cer mereu ceva de la Stat, pentru tineri Statul nu inseamna nimic. Sau inseamna, doar in masura in care ii impiedica sa-si vada de prezent. Exista acum doua Romanii: una a oamenilor ocupati si alta a celor carora nici o ocupatie nu li se potriveste si nu le asigura prezentul. Un om care nu-si vede capul de ocupat ce-i va fi din ce in ce mai detasat de haosul de la Guvernare. Si - acesta e adevarul! - tot mai detasat de situatia omului care asteapta sa-i dea Statul ce n-are.
Italia - spun italienii - cu un alean pentru noi de neinteles - si-a revenit economic in deceniul in care guvernele cadeau o data pe luna. ""Aveau si oamenii politici o ocupatie"", mi-a zis patronul unui bistro.