De aproape 5.000 de ani, o parte din vita-de-vie salbatica a fost luata in cultura de populatiile care traiau pe actualele teritorii romanesti. De atunci, generatii dupa generatii de cultivatori anonimi au creat, de o parte si de alta a Carpatilor, numeroase soiuri de vita roditoare. Nu cred ca exista cineva care ar putea afirma ca stie numarul exact al soiurilor romanesti de vita-de-vie. Sunt sigur ca multe, chiar foarte multe, au disparut, in timp, fara sa lase urme.
Carcioasa, acest soi vechi romanesc, se numara printre soiurile disparute relativ recent. Astazi se gaseste, ca nume, doar in literatura de specialitate. Este putin probabil sa mai poata fi intalnit in vreo colectie ampelografica. Un lucru este sigur, plantatii cu acest soi nu mai exista.
Cultivat, in timpuri indepartate, in diferite podgorii din vastul teritoriu romanesc, s-a restrans treptat, in ultimele doua secole, intalnindu-se doar pe suprafete restranse, in podgoriile din sudul Moldovei. Carcioasa era un soi autosteril, avand floarea functional femela, de aceea, el era cultivat in plantatii impreuna cu alte soiuri, precum Parciu, Plavaie, Majarca alba, Ardealeanca etc.
De obicei, la Carcioasa, parga incepea in cursul lunii august, iar in unii ani, chiar spre sfarsitul lunii iulie. Coacerea strugurilor se incheia in a doua jumatate a lunii septembrie sau la inceputul lunii octombrie.
Strugurii erau uniaxiali, cilindro-conici, deseori aripati, de 14-17 cm lungime, cu boabe foarte dese, neomogene. Aceste boabe sferice aveau culoarea verde-galbui, fiind rumenite pe partea expusa la soare, unde prezentau si puncte dese ruginii.
La coacere, continutul in zaharuri varia intre 156 si 204 g/l. Productia de struguri la hectar nu era foarte mare, fiind cuprinsa intre 10.000 si 13.000 kg/ha. Vinurile, obtinute din soiul Carcioasa, erau albe, nearomate, cu o tarie alcoolica ce oscila intre 90 si 120 si aveau o aciditate totala destul de ridicata. Aceste vinuri fara o personalitate proprie erau vinuri echilibrate, fructuoase, placute la gust.
Carcioasa, ca si alte soiuri romanesti disparute: Parciu, Cioinic, Om rau, Cruciulita, Vulpe etc. reprezinta argumente clare ale stabilitatii si continuitatii noastre.
In acest sens, as face o propunere indrazneata si sper ca ea sa gaseasca ecoul cuvenit: Sugerez ca, in Bucuresti, capitala Romaniei, sa existe un cartier in care strazile sa poarte numele tuturor soiurilor romanesti disparute. Ar fi un exemplu pentru omenire, ar fi o mare mandrie nationala, ar fi un adevarat Panteon al viticulturii noastre.