Psihologii ii sfatuiesc pe cei aflati in fata unei decizii serioase sa nu se grabeasca pentru a nu regreta mai tarziu. O noapte de somn contribuie la asezarea gandurilor si la gasirea celei mai bune solutii. Doriti sa cumparati o masina? Este
Psihologii ii sfatuiesc pe cei aflati in fata unei decizii serioase sa nu se grabeasca pentru a nu regreta mai tarziu. O noapte de somn contribuie la asezarea gandurilor si la gasirea celei mai bune solutii.

Doriti sa cumparati o masina? Este o decizie foarte importanta: alegerea modelului, a culorii, pretul... De aceea, cel mai bine este sa nu va hotarati imediat. Aceasta este si recomandarea unei echipe de cercetatori olandezi, care a confirmat proverbul: ""Noaptea e un sfetnic bun"". Conform studiului realizat de ei, cea mai buna metoda de a lua o hotarare decisiva este urmatoarea: va informati despre produsul dorit, apoi tot restul zilei nu va mai ganditi la acesta, pastrand luarea deciziei pentru ziua urmatoare. Pe parcursul noptii, subconstientul va analiza si ordona informatiile, astfel incat a doua zi veti fi capabili sa adoptati o decizie inteleapta.
STUDIU. Doctorul Ap Dijksterhuis si colegii sai psihologi de la Universitatea din Amsterdam au vrut sa afle daca optiunile noastre ne aduc mai multe satisfactii cand lasam subconstientul sa lucreze inainte de a decide.
Cercetatorii au observat un grup de subiecti pusi in situatii reale de a cumpara diverse obiecte din magazine. Unii aveau de luat decizii simple: cumpararea unui sampon sau a unui obiect de imbracaminte. Altii s-au confruntat cu situatii mai complexe: cumpararea unui autoturism sau a unei case.
Participantii care doreau sa achizitioneze o masina au primit toate informatiile referitoare la modelele care le-au atras atentia. Apoi au fost impartiti in doua grupuri: unii au luat decizia imediat, iar ceilalti au fost sfatuiti sa nu se mai gandeasca la autoturism si sa aiba tot felul de activitati distractive pe parcursul zilei respective.
Cei care au luat decizia dupa o noapte buna de somn au fost mult mai multumiti de autoturismul ales decat cei care au optat imediat. De asemenea, cercetatorii au ajuns la concluzia ca hotararile simple, precum cumpararea unui sampon, nu necesita un timp indelungat de gandire.
EXPLICATII. ""In stare de veghe, creierul nostru are dificultati in procesarea mai multor informatii deodata. Din acest motiv suntem tentati sa nu evaluam corect importanta fiecarei informatii"", explica Ap Dijksterhuis motivul pentru care nu este bine sa ne grabim in luarea deciziilor importante. In schimb, subconstientul este capabil sa prelucreze mai multe informatii simultan. ""Cand va aflati in fata unei alegeri importante, incercati sa va informati cat mai bine. Apoi in noaptea urmatoare dormiti linistit si veti vedea ca a doua zi cea mai buna solutie va aparea ca prin minune"", concluzioneaza autorul.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.