Intre Palatul Victoria si Palatul Parlamentului va exista o legatura directa, mai precis o sosea lata de 24 de metri, cu doua benzi pe sens, acestea fiind despartite pe mijloc de calea de rulare a tramvaiului. Lungimea totala a soselei este de 1,5 kilometri, costul investitiei ridicandu-se de 650 miliarde lei, fiind suportata in totalitate de la bugetul local al municipiului. "Avem bani din taxe si impozite locale precum si anumite sume ramase de anul trecut, de la reabilitarea unor strazi" a explicat provenienta resurselor financiare pentru largirea arterelor, directorul Directiei Transporturi si Drumuri din Primaria Capitalei, Gheorghe Udriste.
Proiectul vizeaza exproprieri masive ale unor imobile proprietate personala, cladiri apartinand primariei, dar si altele de patrimoniu. Pentru protejarea acestora din urma este posibila o tehnologie avansata de mutare a lor pe role. Programul de largire a respectivelor strazi a fost aprobat ca investitie, urmand sa fie organizate licitatii pentru consultanta, proiectare si executie. "Deocamdata am inceput identificarea imobilelor care vor fi expropriate sau mutate, urmand ca apoi sa ne ocupam de consultanta, proiectare si executie", a mai declarat Udriste. Potrivit viceprimarului general al Capitalei, Razvan Murgeanu, la elaborarea proiectului s-a tinut cont de faptul ca unele dintre constructiile de patrimoniu sunt atat de degradate, incat restaurarea lor nu mai este posibila si nici nu se justifica.
Primeaza interesul urbei
Cel putin primarul general, cat si primarii de sector au ajuns la o concluzie comuna, aceea ca traficul in oras a devenit un infern. Solutiile viabile si la indemana ar fi, pe langa largirea arterei ce uneste Piata Victoriei de Podul Izvor, demararea urgenta a constructiilor la Pasajul Suprateran Basarab si rezolvarea problemei parcarilor. Un necesar minim pentru punerea in aplicare a acestor proiecte este de 2,8 miliarde de euro, municipalitatea dispunand pana in prezent de 1,2 miliarde euro (din credite externe si emisiunea de obligatiuni municipale). Oricum, pana la inceperea lucrarilor, preconizate pentru aceasta vara, in privinta lagirii strazilor dintre Piata Victoriei si Podul Izvor, primaria se va confrunta cu un alt val de proteste din partea locuitorilor acestor zone, care cel putin in prezent sustin ca nu au fost anuntati oficial despre un asemenea proiect. Este de notorietate indarjirea cu care locuitorii din zona Titulescu se impotrivesc constructiei Pasajului Basarab, care le va trece la nivelul ferestrelor. Pentru a-i linisti, edilii i-au asigurat ca lucrarile vor fi demarate incepand din zona Grozavesti, astfel incat mizeria si blocarea traficului rutier sa-i deranjeze pe cei de pe Titulescu decat la sfarsit, pe o perioada de patru - sase luni. Chiar daca unora nu le convine, in urma noilor reglementari primeaza interesul urbei in fata celui al cetateanului. O intrebare totusi persista. De ce ditamai artera tocmai de la Parlament la Guvern? Oare studiile evidentiaza faptul ca intr-adevar circulatia prin centrul Capitalei va fi astfel decongestionata.
Procedurile legale de expropriere
Proprietarii de terenuri si imobile vor putea fi expropriati. Din pacate, legea nu-i intreaba pe acestia daca vor sa fie sau nu expropriati, indiferent de compensatiile primite din partea municipalitatii, oferindu-le doar cateva cai de atac prin care pot trage cel mult de timp. Hotararea instantelor de a-i expropira pe bucuresteni este posibila doar dupa ce Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) a declarat utilitatea publica, lucru care nu s-a intamplat inca. Deocamdata, edilul-sef a dispus formarea unei comisii care sa efectueze cercetarea prealabila si sa propuna inscrierea lucrarii in planurile urbanistice si de amenajare a teritoriului. Aceasta cercetare va stabili daca exista elemente care sa justifice interesul local, avantajele economico-sociale, ecologice sau de orice alta natura, care sustin necesitatea lucrarilor si nu pot fi realizate pe alte cai decat prin expropiere. La sfarsitul cercetarii prealabile, comisia va inainta un proces-verbal consiliului local pentru aprobarea utilitatii publice. La aceasta ora, comisia instituita de primarul general se afla abia in stadiul identificarii proprietatilor particulare vizate. Ceva mai incolo este asteptat si un studiu de fezabilitate, care sa ateste faptul ca proiectul va descongestiona intr-adevar centrul capitalei intr-o proportie semnificativa. Altfel spus, s-a cam pus carul inaintea boilor.
Proceduri peste proceduri
Proprietarii vor fi notificati individual in legatura cu propunerile de expropiere a imobilelor, putand face intampinare in termen de 45 de zile de la primirea acesteia. Primarul general va primi si inregistra intampinarile, consemnand pretentiile proprietarilor. Intr-un alt termen de 30 de zile, intregul dosar va fi inaintat CGMB, care va dispune infiintarea unei noi comisii pentru solutionarea intampinarii. Aceasta trebuie sa aiba in componenta trei specialisti in domeniul de activitate in care se realizeaza lucrarea de utilitate publica, trei proprietari de imobile din zona in care se afla imobilele propuse pentru expropiere, alesi prin tragere la sorti dintr-o lista de minimum 25 de proprietari, si din primarul general al Bucurestiului. Comisia va lucra sub conducerea unui delegat al CGMB, ca presedinte. Din comisie nu pot face parte proprietarii imobilelor ce urmeaza a fi expropriate, rudele si afinii lor pana la al patrulea grad inclusiv, si persoane ce detin functii in administratia publica locala sau centrala si care au interes in executarea lucrarilor, precum si membrii comisiei care au declarat utilitatea publica.
Exproprierea cu forta
Expropriatii si expropriatorul se pot intelege si pe cale amiabila asupra modului de transfer al proprietatii, cat si al cuantumului si naturii despagubirii, fara a se declansa procedura de expropiere prevazuta in Legea nr. 33/1994.
Daca nu sunt multumiti de hotararea comisiei, proprietarii o pot contesta la Curtea de Apel in raza careia se afla situat imobilul, in termen de 15 zile de la comunicare si fara taxe.
Daca au fost intrunite toate conditiile cerute de lege, instanta urmeaza sa se pronunte in legatura cu cuantumul despagubirilor, hotararea putand fi atacata conform legii. Pentru stabilirea despagubirilor, instanta va constitui o comisie de experti compusa dintr-un expert agreat de instanta, unul desemnat de expropiator si un al treilea din partea persoanelor supuse expropierii. Despagubirea se compune din valoarea reala a imobilului si din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane indreptatite. Valoarea la care vor ajunge despagubirile nu va putea fi mai mare decat pretentiile expropriatului, dar nici mai mici decat oferta expropriatorului.
Primaria va fi obligata sa dea case
In cazul exproprierii cladirilor cu destinatie de locuinta, evacuarea persoanelor care le ocupa in mod legal, in calitate de proprietari sau chiriasi, cu contract legal de inchiriere, nu se va putea face decat prin asigurarea de catre expropriator a spatiului de locuit, la cererea acestor persoane. Numai ca municipalitatea n-are de unde face rost de respectivele locuinte, fondul locativ fiind aproape inexistent la ora actuala.
In lipsa acordului partilor, plata despagubirilor va fi stabilita de catre instanta, proprietarii urmand a fi evacuati oarecum cu forta. Expropierea propriu-zisa va fi efectuata in mai putin de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii. Sa mai adaugam ca toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropiere si retrocedare, inclusiv inaintea instantelor judecatoresti, vor fi suportate de catre expropiator.
Asa ca, termenul de a incepe lucrarile, pentru largirea arterei dintre Guvern si Parlament, in vara acestui an, pare realizabil, daca se va gasi si vointa politica.
Videanu vrea sa modifice legea
Chiar in aceste zile, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a solicitat o intalnire cu primarii de sector, prefectul Bucurestiului, Mioara Mantale, si cu ministrul administratiei si Internelor, Vasile Balaga, pentru a incerca modificarea Legii nr. 247/2005 - reforma in domeniul proprietatii. Edilul-sef doreste eliminarea catorva articole, care lasa loc la interpretari. In cazul in care acestea nu vor fi "ajustate", riscam sa ramanem, in cel mai scurt timp, fara parcuri si sa asistam neputinciosi la tentativele de decongestionare a traficului in zona centrala. Spre exemplu, pentru parcuri sau terenuri si imobile aflate in zona de extindere a unor strazi, proprietarii sa fie despagubiti conform legii. Mai multe proiecte de anvergura ale primariei se lovesc insa de refuzul unor proprietari de a intelege pe cale amiabila si interesul urbei. Municipalitatea nu dispune insa, de fondurile si spatiile necesare aplicarii unei astfel de politici, in cazul unor lucrari de anvergura.