Directorul general al Companiei Nationale a Huilei Petrosani, Daniel Surulescu, a declarat, pentru a "linisti spiritele din zona, ca nu va fi declansata o noua mineriada in Valea Jiului", afirmatia fiind facuta la doua zile dupa ce minerii au amenintat cu declansarea unor proteste. "Contractul colectiv de munca este negociat, in prezent, in proportie de 95 la suta. E adevarat ca maririle salariale pe care le cer sindicalistii, de 15 la suta pe an, nu au fost negociate, nu am ajuns la un numitor comun, dar asta nu inseamna ca noi nu vrem sa acordam aceste cresteri de salarii. In 9 martie, expira vechiul contract de munca si sunt convins ca pana atunci vom finaliza negocierilea€ť, a afirmat Daniel Surulescu. Daniel Surulescu a spus ca, in acest an, de la CNH au fost disponibilizati 400 de mineri, urmand sa mai plece alti 600 de salariati. "Avem deja o lista cu 250 de persoane care vor sa fie disponibilizate. In ianuarie, cand au plecat 400 de oameni de la CNH, s-au inscris pe liste cu cateva sute de mineri mai mult. Deci oamenii vor sa se disponibilizeze, nu-i obligam sa plece", a adaugat Surulescu.