Liberalismul mai este prezent pe scena europeana in mare parte datorita liberalilor germani si a celor britanici. In restul tarilor europene partidele liberale se afla departe de guvernare si au putine perspective de a ajunge la putere. In Germania,
Liberalismul mai este prezent pe scena europeana in mare parte datorita liberalilor germani si a celor britanici. In restul tarilor europene partidele liberale se afla departe de guvernare si au putine perspective de a ajunge la putere. In Germania, liberalii, parteneri traditionali de guvernare ai Uniunii Crestin Democrate, au ratat intrarea la guvernare din cauza unei coalitii de uniune nationala conservatori-socialisti.
In Marea Britanie, liberalii au jucat un rol politic important inaintea primului razboi mondial. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, influenta liberalismului in Marea Britanie a fost subminata de avantul social-democratilor laburisti care au preluat locul de partid progresist in fata alegatorilor. In prezent, liberal-democratii britanici ocupa locul al treilea in Parlamentul de la Londra, avand 62 de deputati, insa se confrunta cu o criza la nivelul conducerii. Pana la inceputul acestui an, liberal-democratii britanici au fost condusi de Charles Kennedy, care a recunoscut in ianuarie 2006 ca are mari probleme legate de alcool si s-a retras de la conducerea partidului. In prezent, liberalii britanici isi cauta o formula de succes politic sub conducerea interimara a lui Menzies Campbell.
Nici in Germania liberalii nu constituie un partid puternic. In ciuda unei indelungate traditii, liberalii germani s-au situat in permanenta in jurul unui prag electoral de 10-15% - neavand acces la guvernare decat in cadrul unor coalitii, fie impreuna cu social-democratii, fie impreuna cu crestin-democratii. In urma alegerilor din septembrie 2005, liberalii germani au obtinut 9,8% din voturile electoratului si 61 de locuri in Parlamentul german, fiind al treilea partid. Insa nu au reusit sa ajunga la guvernare in coalitie cu crestin-democratii deoarece acestia au preferat o coalitie de uniune nationala impreuna cu social democratii. Liberalii ocupa un acelasi loc trei si in Parlamentul European, la fel, in urma crestin-democratilor si a social-democratilor - avand in prezent 90 de euro-deputati.
Partidele liberale sunt reunite in Internationala liberala, cu sediul la Londra, infiintata in anul 1947. Ideologia liberala se bazeaza pe existenta unei piete libere si pe o interventie minima a statului in economie - cel putin teoretic.
Conservatorii si crestin-socialii
Curentul dominant in prezent in Parlamentul European este cel al crestin democratilor, reuniti in Partidul Popular European - unde sunt reprezentate partide conservatoare si partide crestin-sociale din tarile europene. Popularii europeni domina legislativul Uniunii Europene, avand 264 de euro-deputati, impunandu-si vointa politica cu ajutorul liberal-democratilor, aflati pe locul al treilea.
Crestin-democratia este un curent politic specific occidentului Europei, nascut in secolul al XIX-lea in urma enciclicii papale Rerum Novarum a Papei Leon al XIII-lea, prin care Vaticanul a recunoscut suferintele muncitorimii si a initiat o miscare politica impotriva miscarilor socialiste si sindicaliste. Crestin-socialii constituie o ramura a crestin-democratilor, specifica landului german Bavaria - de altfel singurul loc in care doctrina crestin sociala are un succes constant. In ultimii ani crestin democratii europeni s-au indreptat catre o politica a liberalismului economic, solicitand de multe ori in locul liberalilor o mai mica influenta a statului in economie. In ultima vreme, din directia crestin-socialistilor germani (Thomas Silberhorn, Markus Ferber) au venit cele mai aspre critici referitoare la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.
Crestin-democratii constituie partide puternice in Spania si Portugalia, insa ultimele alegeri din aceste tari i-au indepartat de la putere - confirmand astfel tendinta generala la nivel european ca alegatorii sa trimita la guvernare un alt partid decat cel pe care il voteaza in structurile Uniunii Europene. (G. DAMIAN)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.