Ieri, Penitenciarul Ploiesti a avut un oaspete de seama. Pe la ora pranzului, cand detinutii isi dilatau narile in asteptarea mesei de la cantina, multiplul campion mondial la box Leonard Doroftei intra pe poarta inchisorii. Pentru prima oara intr-un astfel de loc, marele sportiv avea sa ramana aici mai bine de jumatate de ora, pentru a dialoga, despre toate cele, cu detinutii. Campionul a fost invitat la o intalnire cu acestia, dupa ce, inaintea anului nou, Simona Marin - seful Serviciului Reintegrare Sociala - le-a promis o surpriza oamenilor din spatele gratiilor. Vizita l-a marcat pe Doroftei, care nu stie daca va mai repeta sau nu aceasta experienta. Chiar de la inceputul intrevederii, pugilistul a tinut sa precizeze ca nu a venit in penitenciar cu gand sa judece pe cineva. De asemenea, el a precizat ca fiecare plateste pentru ceea ce face si are apoi dreptul la o a doua sansa. Apoi, multiplul campion i-a invitat pe detinutii mai tineri sa se indrepte spre o sala de box cand vor iesi din penitenciar. DIALOG. Doroftei este convins ca asa au sansa sa isi croiasca un drum mai bun in viata. La Penitenciarul Ploiesti, Doroftei s-a intalnit si cu un fost pugilist cu care a dialogat mai mult timp, cei doi infruntandu-se cu multi ani in urma. Personalul din penitenciar l-a prezentat pe Doroftei drept un exemplu de vointa si munca, de respect si daruire pentru ceea ce a ales sa faca in viata. Pugilistul a fost intrebat, pe langa multe alte lucruri, daca poate sa ofere locuri de munca la iesirea unora din penitenciar. ""A fost o intalnire cam incinsa si sunt convins ca fiecare om are dreptul la a doua sansa. Am venit aici in special pentru cei tineri, care mai au timp sa isi schimbe viata. Nu stiu daca voi repeta vizita prea curand"", a spus Leonard Doroftei, marcat la finalul ineditului dialog. Vizita s-a incheiat cu un periplu prin camerele detinutilor. Acestia au avut astfel prilejul sa arate cum se gospodaresc ei in inchisoare. COMPASIUNE
""Am venit aici in special pentru cei tineri, care mai au timp sa isi schimbe viata. Nu stiu daca voi repeta vizita prea curand"" - Leornard Doroftei