Exageratiuni

Nu e de mirare ca in spatiul public - politic si mediatic - se comit exageratiuni, mai ales in perioadele "fierbinti", de mari ravasiri si teribile confruntari. Doar aici, pe scena, sub reflectoare, se aud strigatele de lupta, se desfasoara duelurile directe, se lanseaza acuzatiile reciproce, se dezlantuie diatribele - pe scurt, pasiunile domina. Or, spui "pasiune", spui "exageratiune", nu-i asa?!
Totusi, e dezirabil sa ne pastram - macar unii dintre noi - uzul ratiunii chiar si in toiul celor mai inversunate batalii: sa privim ceva mai calmi (fiindca in deplina liniste nu se prea poate!) la comédie, sa contemplam intreaga deschidere a scenei si sa vedem dupa ce logica se comporta protagonistii. Fara - sau cu cat mai putine - exageratiuni.
Sa luam - bunaoara - coalitia care ne guverneaza. Nu s-a constituit usor, dupa rezultatul strans al alegerilor de la finele lui 2004. De-atunci incoace, n-a reusit sa functioneze nici o clipa intr-o armonie ideala, insa in ultima vreme e de-a dreptul agitata, framantata de nemaipomenite conflicte interne. Principalii aliati, PNL si PD, sustin ca vor sa fuzioneze, dar nu se inteleg, drept pentru care se pune de-un conflict mocnit. In acelasi timp, democratii ataca Uniunea Maghiarilor. La randul lor, conservatorii (fostii umanisti) trateaza PD-ul drept "partid prezidential" si demasca presupusele vise anti-capitaliste si autoritariste ale sefului statului, Traian Basescu. In fine, in legatura cu acesta din urma se zvoneste ca ar trage toate sforile, incercand sa obtina fuziunea PNL-PD, anchetarea dusmanilor din PSD si din PNL, largirea razei de actiune a serviciilor secrete si transformarea lor in unelte obediente, mergand pana la instalarea unui veritabil stat politienesc in locul tinerei, nabadaioasei noastre democratii postcomuniste.
Intr-un peisaj atat de apocaliptic, iute si degraba isi fac aparitia - fireste - exageratiunile. Si concluziile cele mai dramatice. In ce priveste guvernarea actuala, ele, concluziile, sunt doua si indiscutabile: coalitia ar fi in plina destramare; iar PD-ul pilotat de Basescu ar fi inceput manevrele care vor conduce la alegeri anticipate, si anume imediat dupa "raportul de tara" al Comisiei Europene din luna aprilie.
Sa vedem si cateva detalii, inainte de a propune o evaluare mai ponderata a situatiei, fara numitele exageratiuni. Se discuta mult in ultimele zile despre disfunctiile parlamentare ale coalitiei: absentele de la Senat, in momentul in care opozitia a reusit sa respinga ordonanta de transformare a PNA in DNA; si cele doua absente de la sedinta de Birou al Camerei Deputatilor in care s-a votat retrimiterea la Ministerul Justitiei a cererii de perchezitionare a locuintelor fostului premier Adrian Nastase, actualmente presedinte chiar al Camerei. Pe de alta parte, au fost intens comentate voluntarismele de ultima ora ale democratilor, care au anuntat un calendar al fuziunii, fara sa-l negocieze in prealabil cu partenerii liberali, si au cerut UDMR sa iasa de la guvernare daca nu-si dezavueaza unul dintre lideri, pe Gyorgy Frunda, pentru initiativele sale de la Consiliul Europei. Fara exageratiuni, episoadele din Parlament pot fi privite nu ca simptome de destramare, ci ca noi exemple de defectiuni inevitabile in cazul unei coalitii cu majoritate fragila. Guvernantii sunt mai solicitati decat opozitia, deci au - prin firea lucrurilor - absente mai numeroase. O strategie mai inteligenta si mai eficienta de convocare a parlamentarilor in momentele importante ar rezolva problema. Cat despre planurile ascunse ale PD, e un secret pe care-l stie toata lumea: indiferent ce se va mai intampla pana la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, acela va fi momentul in care strategia de guvernare a Cabinetului Calin Popescu Tariceanu, validata in Parlament, se va fi indeplinit, intrucat chiar aderarea este tinta sa principala; in consecinta, cu ori fara alegeri, cu alt premier sau cu acelasi, probabil si cu substantiale remanieri in echipa, o noua strategie de guvernare va trebui prezentata in fata Camerelor legiuitoare pentru adoptare. Cel mai logic ar fi ca atunci sa aiba loc - intr-adevar - alegeri. Prin urmare, e normal ca toate formatiunile politice sa se repozitioneze in perspectiva aderarii si a posibilului scrutin anticipat.
Daca asa stau lucrurile, atunci inseamna ca situatiunea nu e atat de grava pe cat o prezinta unii-altii, coalitia nu se chiar destrama si integrarea Romaniei in Uniunea Continentala ramane pe agenda, cu sanse mari de a se produce la termen, la 1 ianuarie 2007. De acord, intamplarile recente comporta si oarecari riscuri, care se cuvin evitate. Disfunctiile coalitiei nu trebuie sa incetineasca ritmul de indeplinire a obligatiilor asumate fata de Comisia Europeana si nici perceptia fata de ce se petrece pe la noi (vezi bunele mutari facute dupa eroarea din Senat: premierul i-a solicitat presedintelui sa retrimita la Parlament legea privitoare la ordonanta DNA si a dat asigurari Bruxelles-ului ca, nefiind la mijloc o cedare politica, defectiunea va fi reparata urgent). Iar competitia dintre partidele coalitiei trebuie pastrata in limitele acceptabilului, incat sa nu duca la o "explozie" prematura, din care nimic bun n-ar iesi.
Fara exageratiuni, deci!