Lupta impotriva coruptiei se transforma incet, dar sigur, in lupta pentru putere. Ce fel de putere? Putere economica! Oamenii politici ne-au dovedit, cu varf si indesat, ca nu vor sa stea la putere pentru a deveni vedete de televiziune sau pentru a-i recunoaste lumea pe strada (daca mai au ocazia sa mearga si per pedes, dupa ce parcheaza cu grija limuzinele de lux).
Un timp am crezut ca oamenii politici sunt, de fapt, artisti ratati, cu frustrari din copilarie care i-au urmarit pana in zilele noastre. Ori pentru ca nu au fost niciodata Mister Boboc, ori pentru ca nu aveau succes la fete, iar la invatatura ghinionul ii urmarea, ori pentru ca parintii erau prea severi sau prea nepasatori, in general, ca nu s-au putut manifesta in adolescenta - acolo unde ni se-aduna si ni se-arata framantarile vietii. Si-atunci, au rabufnit la maturitate, in politica. Politica e si comedie, e si tragedie, e si expunere, e si impunere, are si sclipici, dar si lipici, si marire, si decaderea€¦ si uite-asa
ne-am intors la putere.
Sunt pe cale sa cred ca m-am inselat. Pe politicienii la care ma refer (caci nu vorbesc la gramada, oameni onesti sunt in toate profesiile) nu i-au manat in
lupta politica nici dragul de tara, nici dragul de ei. Ci dragul de parerea celorlalti. Aproape ca nu exista politician local care sa nu fi cochetat nitel cu traficul de influenta, strecurandu-se in consilii de administratie bine remunerate, chiar daca fabricile erau pe butuci, nu e politician care sa nu-si fi aranjat copiii si nepotii pe la privatele nou-infiintate, cu salarii mult peste medie si cu birouri dotate cu aer conditionat. Ma refer la banci, firme de asigurari, de brokeraj. Ca nu e politician care sa nu-si fi ""privatizat"" nevasta sau sa nu fi militat cu ardoare pentru ca in orasul sau sa se infiinteze vreo facultate, universitate sau macar niste cursuri de pregatire profesionala, la care sa-si mai bage rudele, fie ca elevi, fie ca profesori. Despre sponsorizari, publicari de carti, masini date in folosinta, apartamente, case, terenuri, ce sa mai vorbim. Nimeni nu a murit de foame, odata intrat in politica. Politica a devenit cea mai banoasa meserie din Romania, desi salariile oficiale sunt decente.
La nivel central, lucrurile sunt si mai ample. Politicienii de top si de la centru nu s-au multumit cu o casa, ci au vrut cate doua-trei, nu le-a mai ajuns un teren, ci au cerut stramutarea a hectare intregi, nu le-a fost de-ajuns sfanta mita, cu bani in plic si produse de lux, ci a inceput sa apara moda bijuteriilor cumparate la licitatii, a tablourilor de patrimoniu, a blanurilor de la case de moda exclusiviste, a actiunilor - sub forma jocului inocent la bursa - si a cardurilor - de preferinta golden - ca sa poata fi intrebuintate cu succes in vacantele mult prea exotice, pentru exotismul lucrurilor neterminate sau chiar neincepute, ramase acasa.
Cel mai trist este ca nu exista formatiune politica in Romania care sa poata jura ca nu are prin gospodaria sa de partid astfel de specimene. E, in fapt, o menajerie din care oamenii - moral vorbind - si Justitia - pe litera legii discutand - trebuie sa aleaga, pentru a nu ajunge sa culeaga. Adica sa se resemneze cu raul cel mai mic.
Se vede asta din teatrul absurd pe care il traim, in care ministrul Justitiei negociaza perchezitii, puterea e acuzata ca fabrica dosare politice, procurorii sunt derutati, regulamentele Parlamentului si Constitutia se dovedesc mult prea interpretabile pentru cata nevoie de rigoare avem.
Daca citesti Constitutia de la stanga la dreapta, se intelege ceva, daca se citeste invers, pare ca ar fi altcumva. Cine are dreptate, cine e cel oprimat, cine e nedreptatit si, in general, la ce foloseste dreptatea, daca vine fracturata, portionata, izolata, lasandu-ne sa asteptam aflarea intregului adevar secvential, in episoade?
Revolutia romana a fost dintr-o bucata! Si coruptia - care a manjit intreaga clasa politica, prin reprezentanti - ar trebui invinsa la fel. Altfel, ne boicotam singuri ziua de maine.