Nu cred ca exista om pe lumea asta care sa nu stie el sigur unde se mananca cea mai buna pizza din oras. Am aflat, in sfarsit, ce ma uneste de prietenii mei: faptul ca fiecare dintre ei stie unde se mananca cea mai buna pizza din oras. Aveam si eu locul meu, pe care-l indicam altora, utilizand in exces cele mai ample si generoase epitete cu putinta: ""supertare"", ""supermarfa"", ""cea mai misto cu putinta"", ""neam de neamua€™ tau n-a mancat asa ceva"", ""ingrozitor de buna"", ""bai, deci e terifiant de buna"", ""mori acolo"", ""mori sub masa"", ""mori pe masa"", ""genul de mancare cand simti nevoia sa te duci la bucatar si sa-l pupi"", ""bai, deci cel mai subtire blat"" si enumerarea ar putea continua. In fata argumentelor imbatabile, am renuntat demult sa mai recomand ""localul meu"" ca fiind cel mai bun.
Interesant e ca, intr-o companie cu mai multi specialisti in locurile cu cele mai bune pizza din oras, diferendele de opinie nu intarzie sa apara. Fiecare o tine pe-a lui cu o vehementa demna de cauze mai bune. Fiecare are argumente imbatabile. Din fireasca dorinta interioara de a impartasi cu ceilalti locul LUI de mancat cea mai buna pizza din oras, se ajunge la razboaie dintre cele mai groaznice. De fapt, ce zic eu ""razboaie"", zic ""cruciade"" si ""furculiciade"".
Argumente imbatabile, folosite cel mai des:
are un blat atat de subtire, ca nici nu-l vezi
e imensa (ceea ce nu e intotdeauna cel mai persuasiv dintre argumente)
mozarella e chiar mozarella, ""nu, acuma pe bune ca nu te mint""
""unde stiu eu costa cu aproape o suta de mii mai putin si e mult mai misto decat acolo, nu de alta, dar am fost si acolo unde spui tu""
""ti-o aduce imediat, nu stai o ora""
""ciuperci adevarate, nu din conserva""
""ti-o face sub nas si ti-o coace pe lemne""
fetele care servesc sunt dragute
""atmosfera intima"", cu varianta ""te pierzi in multime""
atmosfera relaxata etc...
Timpul trece, iar dezbaterile nu inceteaza. Discutiile capata amploare, fiecare o tine langa, pana la urma se decide: ""mergem unde spui tu, dar data viitoare mergem si unde spun eu"". Odata descinsi la fata locului, stabilesti ca localul nu e chiar ca-n descrieri, ca fetele sunt OK, dar nu poti sa spui ca sunt superOK, ca pizza e intr-adevar buna (orgoliul tau nemasurat te impiedica sa admiti cruda realitate, si anume aceea ca, intr-adevar, pizza e excelenta), ca atmosfera e ingrozitor de intima si ca, intr-adevar, ciupercile sunt veritabile. Locul unde mananci pizza devine ""locul tau"", iar pizza de acolo devine ""pizza ta"".
Concluzia: oricine poate deveni specialist in ""cea mai buna pizza din oras"", cu conditia sa aiba un ego uite-asa de mare, care sa nu-i permita sa lase arma jos, atunci cand ""argumente imbatabile"" o cer. Pana la urma si pana la urma, ce-i uneste pe toti e aplecarea catre lucrurile simple ale vietii (aici am fost sentimentaloasa).