Dupa cativa ani de viata la curte, in care lupta din rasputeri pentru a-si invinge timiditatea, Sei Shonagon devine favorita imparatesei japoneze, mai ales multumita inzestrarii ei literare. Calambururile sau poezioarele caligrafiate pe hartie de China sau pe petale de lotus fac ocolul palatului, starnind entuziasmul celor mai eruditi curteni, care se imbulzesc sa o cunoasca dincolo de paravanele ei, in intimitate. Era o epoca, in cultura japoneza, in care literatura buna era considerata aproape exclusiv un apanaj al feminitatii.
"Insemnari de capatai" (Editura RAO, 2004, aparuta pentru a doua oara in romaneste, in traducerea Stancai Scholz-Cianca) a fost terminata, pare-se, in 1002, cand autoarea avea aproape treizeci si cinci de ani. Despre viata ei de dupa disparitia imparatesei Sadako nu se stie mare lucru, doar se banuieste ca s-ar fi casatorit cu un guvernator de provincie (rang inferior in administratia vremii) si ca ar fi avut si o fiica. Daca autoarea a cazut definitiv in dizgratie, opera ei deschide traditia longeviva a unui nou gen literar, "zuihitsu", un fel de jurnal-eseu in care se impletesc evenimente reale si imaginate, senzatii asociate liber si panseuri pe marginea celor mai felurite subiecte.
Doamna Sei prezinta miscarile infinitezimale ale naturii, noteaza efectele de colorit, miresmele sau zvonurile care ii incanta simturile in timpul plimbarilor prin gradini. Interesata si de vestimentatia supracodificata de la curte, descrie infiorata mantiile si esarfele, matasurile si damascurile imbracate cu ocazia marilor ceremonii. Conventionalitatea o atrage la fel de mult ca fragezimea naturii, astfel incat poate infatisa defilarea sambelanilor ca pe un spectacol la fel de grandios ca un peisaj hibernal.
Uneori, talentul epic al prozatoarei, tinut de obicei in frau de exuberanta descriptiva, se revolta si se angajeaza in istorioare gratioase despre viata de la curte. Plina de haz e povestea cainelui care, pentru ca a jumulit pisica proaspat "unsa" doamna de onoare, primeste o ciomageala strasnica, la porunca imperiala, si e alungat, pentru a se intoarce peste cateva zile, jigarit si tremurand din toate incheieturile. La fel de induiosatoare e intamplarea cu pariul dintre doamne despre topirea zapezii, cand Sei sufera o crunta dezamagire. Cartea etaleaza un spectru uluitor de larg al sensibilitatii, schimband registrele emotionale cu o nonsalanta care l-ar face invidios pe aproape oricare scriitor modern. Ceva lipseste totusi din ea, si tocmai aceasta absenta e incitanta pentru cititorul modern: iubirea. Amanti si curtezani sunt destui, dar ei nu-i lasa autoarei impresii mai adanci decat un parfum sau o floare, presata cu grija intr-o carte. Sunt figuranti anonimi in inventarele ei de senzatii, ca acesta, intitulat nostalgic "Lucruri dragi de altadata": "Flori de nalba vestejite. Lucrusoarele papusilor. Un petic de matase vanata ori de culoarea strugurelui rosu, ce-l gasesc strivit intre filele unei carti. Intr-o zi cu ploaie, cand te apasa plictisul, gasesti scrisorile celui care ti-a fost drag candva. Evantaiul de vara trecuta".
Probabil ca modul in care sunt imbinate senzatia si poezia, viata si scrisul, rafinamentul si prospetimea l-au intors pe un cineast postmodern ca Peter Greenaway, cunoscut pentru experimentele lui extravagante, la opera scriitoarei clasice japoneze. "Cartea de capatai" (film realizat in 1996, dar care mai ruleaza inca in cinematografele bucurestene) suprapune povestea unei tinere din secolul XX peste insemnarile doamnei Sei. Simbolurile abundente, rasarind din toate colturile ecranului, in ferestre prelucrate digital, sunt brodate in jurul ideii centrale a metisajului dintre viata si cultura. Metafora principala este body-art-ul, inscriptionarea cu cerneluri speciale pe pielea goala care poate fi, ca si hartia, catifelata sau aspra, neteda sau zbarcita, mata sau lucioasa, influentand direct caligrafia. Ce filon "postmodern" l-a atras pe regizorul britanic in cartea doamnei Sei? Angajarea existentiala in actul scrisului, in ultima instanta biografismul, care, iata, nu exclude poezia, ci ii da radacini viguroase in realitatea imediata. Din dorinta de a pastra contactul nemijlocit cu lumea inconjuratoare s-au nascut enumeratiile copioase de munti, rauri, flori, sate, evantaie sau costume, care intrerup sirul celor mai abstracte inchipuiri.
Lectura insemnarilor lui Sei Shonagon va fi emotionanta si, adeseori, surprinzatoare. Uneori vom cobori noi in trecut, in pitorescul Japoniei imperiale, alteori o vom aduce pana in mileniul nostru pe aceasta doamna senzuala si melancolica, nu si pasionala.